Dacă nu-i învățăm pe băieții noștri cum să fie curajoși, onești și buni, atunci ei nu se vor simți niciodată reali

Dacă nu-i învățăm pe băieții noștri cum să fie curajoși, onești și  buni, atunci ei nu se vor simți niciodată reali.

Își vor manifesta  „înlemnirea“, devenind lași în relațiile cu partenerii de viață, lipsiți de onestitate în relațiile pe care le au cu familiile și prietenii  lor — ascunzându-și sentimentele adevărate — și amorali, chiar  antisociali, în relație cu comunitatea în care trăiesc.

Cum ne vom  ajuta băieții să se simtă adevărați — vii, compleți, plini de dragoste, înțelepciune, forță?

Cum îi vom învăța să găsească, în ei  înșiși, aceste calități, fără să cadă în extremele pe care civilizația  noastră, de altfel, le încurajează:

• extrema care dictează că „nu  există adevăr“, care aduce în mintea în plină dezvoltare a unui  băiat ideea că orice e permis, indiferent cât de periculoase sunt  situațiile cu care se întâlnește;
• sau extrema care dictează că „nu  există decât un singur adevăr“, care se teme de prezent în ase-  menea măsură, încât se năpustește cu furie asupra cadavrului  trecutului? 

Părinții și profesorii mei nu înțeleg nimic despre mine.  Pur și simplu nu-și bat capul.

Mă bagă într-o cutiuță:  E băiat. Fie va fi președinte, fie va fi un ratat complet. 

— Loren, paisprezece ani.

“Miracolul băieților“ caută să îmbine ce e mai bun din înțelepciunea trecutului privind creșterea și educarea băieților cu ce  aduce mai bun prezentul. Această carte urmărește să răspundă  întrebărilor privind educarea băieților întru sexualitate sănătoasă,  disciplină, valori, respect, intimitate și încrederea în propriile  forțe. Pe voi, ca părinți, educatori, legiuitori și membri ai comunității, vă va provoca să vă schimbați propriile mentalități prin depunerea eforturilor continue de a crește, educa și îndruma băieții spre o viață mai sănătoasă.

Dacă ținem la băieții noștri, progresul nostru social depinde de demontarea stereotipurilor superficiale prin care băieții  duc „vieți mai privilegiate decât fetele“.

Un tablou mult mai corect din acest punct de vedere este acela în care avem doi copii,  un băiat și o fată.

De privilegiile pe care le deține fata — încurajarea sentimentelor cultivate, protecție personală, o viață mai  lungă — băiatul e privat.

De privilegiile pe care le deține băiatul  — putere fizică mai mare, șanse profesionale mai multe și mai  variate — fata e privată. 

Fiind dominați de hormonul testosteron, agresivitatea șicomportamentul fizic riscant sunt caracteristici programate încreierul băieților. Este important, însă, să se facă distincția între „agresivitate“ și „violență“.

Există o corelație clară între competitivitate și agresivitate, așa  cum există una la fel de clară între acestea și mânie — o corelație  pe care culturile anterioare, instruindu-și soldații, au înțeles-o. În  cultura romană, de pildă, mânia unui soldat era parte a energiei  lui sacre, și această mânie trebuia încurajată, astfel încât el să fie  mai agresiv în bătălie. În aceeași măsură, în vremurile culturii romane, în timpul ritualurilor de inițiere în tainele bărbăției, bătrânii, tații și profesorii îi învățau pe băieți unde și când era de bun  augur să-și manifeste această mânie. Cu alte cuvinte, băiatul nu  învăța doar cum să concureze și să fie agresiv în cultura masculină; el învăța deopotrivă și principiile de „gestionare a mâniei“. 

Cum spunea psihologul Aaron Kipnis: „Violența nu este un dat al masculinității. Violența este învățată. Agresivitatea este, în schimb, datul firesc al băieților“.

Calitatea și cantitatea comportamentului agresiv la un băiat depind întotdeauna de vârsta băiatului și de cum a fost învățat să o canalizeze. Băieții care au afecțiuni mentale, suferă de tulburarea de deficit de atenție (hiperactivitate), sunt genetic feminini, au un creier feminin, sunt homosexuali sau au o personalitate pe care părinții o vor descrie drept „mai sensibilă“ decât a altor copii se pot dovedi mai mult sau mai puțin agresivi decât „un băiat obișnuit“.

Cu toate acestea, una dintre cele mai bune modalități de a educa un băiat este de a-i canaliza agresivitatea și comportamentul riscant — preponderente la el, ca urmare a testosteronului. Efectul pe care îl are testosteronul asupra unui băiat în secolul douăzeci are în spate milioane de ani de istorie. Dacă e să privim în urmă cu patru milioane de ani, masculii aveau nevoie de mai mult testosteron decât femelele ca să poată să se reproducă. Faptul că acest hormon producea mai multă masă musculară decât grăsime corporală și faptul că aceasta îi făcea pe masculi mai agresivi, acum patru milioane de ani, erau, cel mai  probabil, doar funcții secundare. Acum, însă, libidoul mai crescut al bărbaților, spre deosebire de cel al femeilor (în medie),  producerea unei mase musculare crescute și nivelurile mai mari  de agresivitate par a fi funcții primare ale testosteronului. 

Băieții sunt programați în așa fel, încât au nevoie de o cultură care să le ofere un sistem special de îndrumare, disciplină și  structură. Dacă această cultură este minimalizată, redusă la  nimic, dacă încercăm să-i schimbăm fundamentul, sau dacă nu îi  oferim o structură, nu doar eșuăm să le oferim băieților noștri  dragostea de care au nevoie, dar ne condamnăm întreaga noastră  cultură, aceea în care trăim cu toții, la o creștere a numărului  actelor de violență, sexism, homofobie și a altor pericole.