Cum sa-ti dai seama cand cresti un copil iresponsabil
Am remarcat faptul ca articolele mele sunt primite cu foarte mult optimism, ca toata lumea le citeste cu incantare, insa la sfarsit exista foarte multe comentarii de genul: “Mda, asta e teorie, s-ar putea sa mearga dar nu e bine sa risti. Toata povestea asta cu pozitivismul si cresterea democratica nu se aplica foarte bine pe teren. O sa vezi tu, cand or sa ti se urce fetele in cap si nu o sa mai poti sa faci nimic, o sa iti doresti sa dai timpul inapoi“.
Inteleg perfect aceasta temere, si chiar daca mesajul meu ramane acelasi, poate e momentul sa discutam putin si despre partea cealalta. Despre ce sa nu facem ca sa nu ne trezim ca am crescut un copil rasfatat si iresponsabil.
Tot ce am spus pana acum, dragostea neconditionata, intelegerea, respectul, cresterea democratica a copiilor, toate raman in picioare. Insa, pentru ca exista si democratie prost inteleasa, in care, din dragoste pentru cel mic riscam sa-l handicapam cu intentiile noastre bune, hai sa stabilim niste limite.
Citeste intrebarile de mai jos si daca majoritatea raspunsurilor tale sunt DA, atunci s-ar putea sa fie momentul sa iti pui niste intrebari si sa faci niste schimbari:
1.Intotdeauna ii dai celui mic ce vrea atunci cand vrea? Acest obicei poate avea consecinte dezastruoase deoarece copiii care primesc intodeauna ce vor, incep sa creada ca totul li se cuvine. Ca e de ajuns sa ceara si vor primi si ca nu e nevoie sa depuna efort pentru ceea ce isi doresc. Cum ar putea sa invete sa aprecieze lucrurile daca toate le vin de-a gata sub nas, iar ei nu trebuie sa fac niciun efort si nici macar sa astepte?
2. Vrei sa ii oferi viata pe care tu nu ai avut-o? Multi dintre noi au trait in conditii nu tocmai fericite si asta cu siguranta a lasat traume destul de adanci. Insa simplul fapt ca avem un copil caruia (din fericire) putem sa-i oferim tot ce nu am avut noi, asta nu doar ca nu va vindeca ranile noastre ci va avea un efect devastator aspura dezvoltarii lui emotionale. Cand un copil primeste lucruri de care nu are neaparat nevoie, cand e sufocat de cadouri si viata pe care o traieste pare desprinsa dintr-un film, atunci el nu va sti sa aprecieze lucrurile marunte. Iar curand va incepe sa nu mai aprecieze nici lucrurile valoroase. Este mult mai important sa ii invatam pe cei mici sa aprecieze dragostea noastra, eforturile pe care le facem si timpul petrecut impreuna, decat sa ii coplesim cu jucarii, telefoane si haine scumpe. E total gresit sa ii crestem pe cei mici intr-o lume materiala in care banul guverneaza si proprietatile iti definesc de fapt valoarea.
3.Ti-e teama sa-i spui “NU”? Poate nu ai avut intotdeauna aceasta teama, insa dupa ce ai experimentat de cateva ori urletele celui mic (eventual in public) ai decis ca o mica concesie din partea ta e preferabila unei scene de cosmar. Cand sunt mici, copiii ne domina cu plansul si crizele lor, pe care de multe ori nu stim sa le gestionam, iar cand cresc, deja au la indemana alte instrumente cu care sa ne satajeze. Cand te acuza ca nu-l iubesti daca nu faci ce te roaga, parca ti se rupe inima si vrei sa-i demonstrezi ca nu-i asa. Doar de data asta.
4.Cea mai usoara varianta pentru tine este sa cedezi? Pur si simplu nu mai poti sa suporti plansetele, rugile, crizele, si ai da orice pentru putina liniste. Asa ca faci tot ce te roaga, dorinta lui devine porunca, doar ca sa vezi ca e si el putin cooperant si ca puteti sa va intelegeti. Adevarul este ca aceasta “pace” e doar una aparenta, datorata faptului ca acum ai cedat. Insa ce te faci data viitoare cand lucrurile vor deveni din nou agitate?
5.Vrei sa-l protejezi de esec? Cand le batatorim intodeauna copiilor drumul pe care merg, poate ca impresia noastra este ca le facem bine, ca ii ajutam. Realitatea este insa cu totul alta. Cand ii ferim de greseli si de consecintele acestora, practic le rapim dreptul de a avea experiente din care sa invete. Un copil care nu poate sa se descurce singur cu responsabilitati adecvate varstei lui, va deveni un incapabil, dependent de mami si de tati. Poate data viitoare cand te roaga sa-i faci tema o sa-l refuzi, indiferent care vor fi consecintele.
Sigur, e usor sa arati cu degetul, o sa-mi spuneti. Dar ce e de facut mai departe?
Raspunsul meu e unul singur: cu dragoste si incredere, invatati-i pe cei mici sa fie responsabili. Sa invete sa se descurce singuri si sa intelega faptul ca problemele lor nu sunt si ale voastre (sper ca aici puteti sa faceti diferenta intre a-i asigura unui copil hrana necesara si a-i spala jucaria care a cazut in noroi). Iar daca nu vor, daca plang si va roaga si va terorizeaza cu rugamintile lor invatati-i voi cum sa se descurce singuri. Dar despre asta in articolele viitoare.
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
Nu prea poti sa iti dai seama. Din ceea ce am vazut la parintii din jur, pot spune cu certitudine ca nimeni nu vede neregulile din propria casa, in schimb toti is psihologi cand e vorba de casele altora.
Asa e, vechiul proverb cu barna din ochiul tau si paiul din ochiul altuia 🙂 .
Totusi, sper ca intrebarile din articol sa fie destul de clare si sa ii ajute pe cei care se preocupa.
Laura C. are dreptate. Oarecum. Nu sunte genul care judeca, dar am fost genul care ridica din spranceana. In momentul in care am decis sa fac mai mult pentru mine, pentru copiii mei, pentru familia mea, am realizat ceea ce spunea Laura C. Atunci am cerut ajutor, am citit, m-am documentat (muuuult, inca o mai fac). Rezultatele au aparut. Incet, cu pasi mici, facem progrese. Si da, am realizat ca imperfect is good enough. Vreau sa fiu conectata cu dragii mei nu doar sa fiu acolo. Si pe cuvant ca merge. Deci, rabdare, iubire neconditionata, blandete, limite impuse corect si bland = CONECTARE.
Multumesc Ana Maria, este completarea perfecta pentru acest articol.
Felicitari pentru implicarea ta fata de cei dragi.
Cred ca aici e mai mult vorba de un copil rasfatat. Nu am fost de acord ca fetele mele sa primeasca totul pe tava ( cel ce le rasfata e tati- eu sunt mama cea rea 🙂 ). Teoria mea e ca totul se obtine prin munca. Daca iti doresti ceva trebuie sa depui un efort pentru a obtine acel ceva. De cand erau mici si le duceam cu mine la cumparaturi le-am bagat in cap "poezia" urmatoare: Ai nevoie de acel obiect? ( e necesar sau e doar pentru ca il vor ele?) Cat de util iti este si cat timp il vei folosi? Si la sfarsit, daca sustineau sus si tare ca e mare nevoie de el le intrebam daca au bani sa plateasca pentru el, nu ma opun. Foarte multi bani am salvat cu ultima intrebare si acum cand cresc se intreaba chiar ele:" Oare chiar am nevoie de chestia respectiva?".
Raspunsul oricarui parinte, la a doua intrebare trebuie sa fie pozitiv. Da, vreau sa le ofer tot ce e mai bun si cred ca cel mai important lucru pe care pot sa il ofer este educatia. Nu am avut parte de o educatie proasta dar intotdeauna e loc de mai mult. Imi doresc ca parintii mei sa ma fi invatat sa privesc mmai mult in jur si sa ajut mult mai mult.
Nu mi-e frica sa spun :nu! Si nici ele nu lasa si aici incep tratativele. Cea mare negocieaza insa stie unde e limita, cea mica negocieaza dar stie ca daca spun : rar il fac da. Daca argumentele sunt foarte bine intemeiate si nu aduc doar folos personal.
De cedat, tot asa! Decat se cedez urletelor ( care nu au fost prea dese la noi din cauza convorbirilor ) le-am dat avertisment. Daca urletele sau comportamentul negativ nu inceteaza parasim locul respectiv, nu toti oamenii trebuie sa suporte astfel de comportamente inadecvate publicului.
Intotdeauna le explic care pot fi consecintele faptelor lor si ele decid daca vor sa incerce ( in limita decentei- nu le las sa isi puna viata in pericol )sau nu. Teoria mea e ca din greseli invata si cea mare e foarte dispusa sa invete pe propria piele. E un copil foarte activ care vrea sa incerce orice….
Asa este Adela, ai completat foarte bine.
Iar copilul rasfatat, e produsul parintilor, nu e ca si cum s-ar fi creat singur. Am mai vazut parinti care-si certau copiii ca sunt rasfatati, de parca nu ei parintii i-ar fi crescut asa…
Adevar graiesti! Cum ii crestem asa ii avem! Nu suntem perfecti dar ar trebui sa ne respectam pe noi insine. Cand facem o promisiune sa ne-o tinem , cand spunem” nu” sa nu il schimbam imediat in” da”, mai ales daca el mic incepe sa miaune pe strada si asa mai departe.