Cum am devenit blogger international @ #eFfluent5
Am revenit de 2 zile din Paris, unde am participat la evenimentul “Le Spot des e-fluent” organizat de Parole de mamans, Franta. A fost un eveniment international de mare amploare, dedicat bloggerilor de parenting din 14 tari, in total peste 100 de bloggeri internationali si peste 500 de bloggeri francezi. E foarte greu sa descriu sentimentele care m-au incercat, incepand de la primirea invitatiei si pana in clipa de fata.
Dar ca sa intelegeti la ce ma refer, si ca sa ma joc putin si cu coincidentele din viata mea, trebuie intai sa va povestesc o intamplare de demult.
In anul 1999 a avut loc la NY follow up-ul de 5 ani al Conferintei Internationale Pentru Populatie si Dezvoltare de la Cairo (ICPD+5). Practic, au fost evaluate progresele facute dupa adoptarea platformei de la Cairo, un document cu importanta istorica atunci cand vorbim despre politicile referitoare la populatie, la respectarea drepturilor omului si dreptul la sanatatea reproducerii.
In 1999 s-a estimat ca populatia lumii a atins cifra record de 6 miliarde si tot atunci s-a estimat ca numarul de tineri este cel mai mare din toate timpurile. Motiv pentru care s-a considerat oportun ca tineri din toata lumea sa fie invitati si implicati in procesul de luare a deciziilor atunci cand vine vorba de politici care ii privesc in mod direct. La momentul respectiv, in Romania exista un singur ONG care avea programe de educatie in acest domeniu iar eu activam deja de 3 ani in cadrul lui. Si uite asa, invitatia pentru un tanar care sa participe la ICPD+5 a ajuns la Tineri pentru Tineri, iar eu am fost desemnata sa fac parte din delegatia Romaniei.
Participarea la ICPD+5 a fost pentru mine o lectie de viata care si-a pus puternic amprenta asupra mea.
Am aflat atunci cat de important este sa ai un punct de vedere dar mai ales cat de vital este sa il exprimi. Sa lupti pentru crezurile tale si sa fii constient ca orice calatorie mare incepe cu un pas mic.
Cu siguranta tot de la aceste principii am pornit si acest blog in 2010. Eram deja mama de 4 ani, simteam ca am un cuvant de spus in domeniul parentingului, stiam ca pot sa emit pareri pertinente pe care pot sa le si argumentez si ca pot fi o voce a parintilor din Romania. Atat blogul cat si reputatia mea au crescut organic, aprecierile au inceput sa apara din toate directiile si, o spun cu mana pe inima, invitatia la #efluent5 a fost pentru mine revelatia faptului ca ecourile blogului meu au depasit granitele tarii.
La ICPD+5 am bifat prima mea participare intr-o delegatie a Romaniei, iar la #efluent5 a fost prima participare intr-o delegatie a Romaniei in calitate de blogger.
Asa cum va spuneam, nu pot sa va explic sentimentul pe care il ai cand primesti o invitatie la un eveniment international dedicat celor mai influenti bloggeri de parenting din lume. Desi initial am stiut ca vor fi doar bloggeri din Europa, in final am avut si colegi din SUA care ni s-au alaturat. Procesul de selectie a fost unul extrem de riguros si a durat cateva luni timp in care eu ma gandeam ca ori e gluma ori e un vis.
Cand lucrurile au inceput sa se concretizeze, cand am aflat si cine colegii alaturi de care voi reprezenta Romania la #efluent5, am inceput sa ma documentez si sa intru si eu atmosfera. Intre timp organizatorii au creat un grup pe FB unde fiecare blogger invitat s-a prezentat, astfel incat am putut sa ne facem o idee unii despre altii. La o participare de peste 600 de persoane, in doar 2-3 zile ar fi fost imposibil sa asteptam sa ne cunoastem “face to face” in locatie.
Fiind un eveniment foarte concentrat, dedicat unor oameni care activeaza in online, este evident ca o marte parte din activitatile care in mod traditional se desfasoara in offline s-au mutat in online.
Noi am ajuns in prima parte a zilei, ne-am cazat repede, asa ca pana seara, cand era programat primul eveniment din agenda, am dat o raita prin imprejurimi si ne-am familiarizat cu atmosfera pariziana. Cativa dintre noi cunosteau deja ce se afla in zona asa ca au organizat ad-hoc un tur cat mai cuprinzator. Faptul ca hotelul se afla in centru, pe malul Senei, ne-a permis sa ne deplasam rapid pe jos.
Seara urma sa participam la gala de deschidere, o cina festiva despre care ne-am imaginat ca va avea loc in restaurantul hotelului. Ei bine nu, organizatorii au inchiriat un vas care ne-a plimbat pe Sena in timp ce am fost serviti cu cateva delicioase preparate frantuzesti si sampanie. Am ras mult, am dansat, am socializat cu ceilalti participanti, am admirat Turnul Eiffel decorat parca special pentru noi, iar la sfarsit nu voiam sa ne mai dam plecati. Insa a doua zi ne astepta o zi lunga asa ca, cu greu, ne-am indreptat spre autocarele care ne duceau la hotel.
Cea de-a doua zi a fost dedicata in totalitate “lucrului”. Aproape 8 ore in care am socializat cu reprezentanti ai firmelor si companiilor ce produc si comercializeaza produse pentru copii si parinti. Am fost intrebati de nenumarate ori din ce tara suntem, cum se colaboreaza la noi cu clientii si care este statutul bloggerilor in tot ce inseamna campanii online. Desi nu ne-am propus, i-am cam lasat pe toti masca cu atitudinea noastra sigura si relaxata, eram printre putinii care nu se imbulzeau sa primeasca testere, mostre si alte produse.
Probabil ca de-asta ne-au si remarcat, noi asteptam linistiti sa se elibereze standul ca sa punem intrebari si sa intelegem prin ce se diferentiaza produsul respectiv de celelalte din aceeasi gama.
La ora 15 ne-am indreptat catre scena unde Daniel Osmanovici era invitat sa povesteasca despre experienta lui ca tata blogger. Au avut onoarea de a fi pe scena in emisiunea televizata doar Daniel si inca doi bloggeri. Am fost tare mandra sa-l vad pe scena si sa strig alaturi de colegii mei “Hai Romania!”.
Pe la ora patru toate activitatile se apropiau de final asa ca ne-am adunat si noi sa vedem ce facem dupa. Insa reprezentantii #efluent5 ne-au spus sa nu uitam ca la ora 18:00 incepe DJ Party si un concert surpriza. “Wow, inca un party?” ne-am intrebat, putin somnorosi dupa seara anterioara insa doritori de o inca seara de dansat.
Pana la inceperea petrecerii am avut program de voie, unii dintre noi au fost sa manance iar atii au plecat prin Paris la plimbare de seara.
Si a inceput petrecerea! Ne-am pornit mai greu, insa in final am dansat ca-n povesti pana ni s-au rupt pantofii (vorba vine 🙂 ). Daca cu o seara inainte baietii nostri facusera senzatie la cina de gala mergand la fiecare masa si prezentandu-se “we are the romanian daddy bloggers” ramanand in mintea tuturor, ei bine in a doua seara a fost randul nostru sa le aratam cum stiu romanii sa petreaca. Ne-am distrat super misto iar a doua zi toata lumea ne saluta entuziasmata “heeey, romanian team, you’re the greatest!“.
Organizatorii ne-au felicitat neincetat si ne-au intrebat daca venim si la anul. Generosi, le-am spus ca vom incerca sa ne eliberam 3 zile in agenda pentru #efluent6 🙂 .
A treia zi am avut program de voie asa ca ne-am plimbat prin Paris si am vizitat Galeriile Lafayette. Tot impreuna ca na, “if you wanna go fast go alone but if you want to go far then go together“.
Din punctul meu de vedere “Le spot des e-Fluent” a fost extraordinar si foarte bine organizat. A avut toate ingredientele necesare unui eveniment international de amploare: a fost partea de socializare si networking, partea de “lucru”, si partea pentru distractie si timp liber. Sincer va spun ca nu se deosebeste cu absolut nimic de niciunul dintre evenimentele similare la care am participat in ultimii 15 ani. Singura diferenta este ca acesta a fost organizat de mediul privat iar cele cu care eram eu familiarizata erau organizate la nivel guvernamental.
Toata stima pentru organizatori, s-au descurcat ireprosabil cu toate detaliile. Incepand cu invitatia pe care am primit-o (si care ar fi fost de ajuns ca sa ma simt la fel de bine) si terminand cu punerea la dispozitie a tuturor facilitatilor ca sa ma simt ca un invitat VIP: totul a fost platit de ei (avion, cazare, masa), am avut in permanenta asigurat transport (atat transferul aeroport – hotel, dar si in Paris intre locatii) si in permanenta un reprezentant a fost in apropierea noastra astfel incat sa putem sa-i cerem ajutorul pentru orice aveam nevoie.
Singura mea “suparare” este doar la adresa mea: niciodata nu mi s-a intamplat sa merg cu mana goala, mereu in valiza mea se aflau la loc de cinste: albumul cu Romania, un produs traditional romanesc si sticla cu palinca, oferite ca daruri organizatorilor. Nu-mi dau seama ce s-a intamplat de data asta, insa cu siguranta o sa ma revansez.
Toata admiratia merge si catre colegii mei cu care m-am simtit extraordinar. Desi am recunoscut cu totii ca am avut anumite prejudecati unii despre altii, dupa primele ore petrecute impreuna gheata s-a spart si, asa cum spune o vorba romaneasca, s-a dovedit ca cine se aseamana se aduna. Nu stiu cum s-a nimerit sa fim in aceasta formula dar nu cred ca se putea mai bine. Asteptati-va la multe proiecte si colaborari impreuna.
Le multumesc organizatorilor “Parole de mamans” pentru invitatie si agentiei “Selecteur Afat” pentru asigurarea transportului. M-am simtit minunat, a fost genul de experienta “once in a life time” din care am invatat extrem de multe.
Stiu ca m-am lungit cam mult dar sper ca v-a placut sa cititi despre aventurile noastre la Paris.
Mai multe poze gasiti la mine pe FB dar si la colegii mei de aventura, din #teamromania:
Ana Nicolescu (aka Mamica urbana), Cristina Ologeanu (Blogul mamei), Tily Niculae, Daniel Osmanovici (aka Tata incepator), Dan Cruceru (Tati cool), Robert Diaconeasa (aka Daddy cool).
O mare placere a fost sa le cunosc pe Cristina Hermeziu, gazda si ghidul nostru prin Paris precum si pe Mihaela, mommy blogger romanca (Welcome chez Nana), stabilita de 10 ani in Paris.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
2 thoughts on “Cum am devenit blogger international @ #eFfluent5”