Ce inseamna sa promovezi o idee
De cand am devenit parinte mi s-au activat niste puteri pe care am inceput sa le pun in aplicare fara sa stau prea mult pe ganduri. Una dintre ele este ideea asta nebuneasca de a incerca sa promovez o lume mai buna pentru copiii nostri, cu oameni mai intelegatori si cu parinti mai deschisi la minte.
Asa s-a nascut acest blog, din dorinta de impartasi, de a invata si de a cauta ajutor atunci cand situatiile erau peste puterile mele de intelegere sau rezolvare. Mi-am dorit la randul meu sa pot sa ofer acelasi lucru insa nu neaparat in mod direct pentru ca nu sunt o specialista in absolut niciun domeniu. Insa am avut marele noroc sa cunosc oameni care sa-mi deschida usi si din fericire am avut acel dram de nebunie si curiozitate sa intru pe acele usi.
Ceea ce fac eu mai departe este sa fac publice adresele acelor usi pe care eu poate le-am cautat ani de zile. Mai departe, ce face fiecare, este alegerea lui.
Asa cum spunea, nu sunt speciast in niciun domeniu si in niciun caz in Meseria de parinte. La noi in grup exista glume foarte bune legate de acest subiect, de fiecare data cand intru pe usa cineva spune cu gura pana la urechi: “Ce bine ca a venit si Meseria de parinte” 🙂 sau de cate ori apare vreun conflict cu cei mici, automat toate privirile se intorc spre mine ca si cum ar astepta vreo confirmare sau se pregatesc de o judecata. Din ciclul: “Si Meseria de parinte ce parere are?” :).
Asa cum le spun si prietenilor mei si tuturor celor care cred ca acest blog imi da vreun fel de autoritate in domeniu, singura diferenta dintre mine si ei este faptul ca eu am blog. In rest, sunt la fel ca orice parinte, si cu bune si cu rele, am zile in care ma sint extraordinar si zile in care imi cade cerul in cap, am zile in care sunt trup si suflet langa fete si zile in care cu ultima bruma de ratiune ma imbrac si plec de acasa doar ca sa ma racoresc la cap si sa pot sa-mi adun gandurile.
Imi aduc aminte ca intr-o astfel de zi i-am povestit unui prieten drag ca am tipat rau de tot la fete. “Cum?! Tu sa tipi?” mi-a spus el cu neincredere. “Tu nu ai cum sa tipi, tu promovezi atatea lucruri despre cum sa fim parinti buni, despre cum sa ne crestem copiii cu blandete. Tu nu ai cum sa tipi, doar noi, ceilalti tipam si calcam pe bec”.
O, ba da, una sa promovezi si alta e sa fii perfect. La fel promovez si un stil de viata sanatos si nu am facut sport de 3 luni, la fel promovez si alimentatia sanatoasa iar in ultimele doua luni m-am hranit doar cu cola si pepsi (ca sa fiu impartiala 🙂 ) si la fel pot sa tin conferinte pe multe teme de interes, pentru ca sunt lucruri in care cred cu tarie insa uneori viata ne ia prin surprindere si nu avem timp sa reactionam asa cum ne dorim. Insa chiar daca uneori gresim, sa nu uitam ca nimeni nu e perfect si asta e bine.
Violenta impotriva copiilor are multe forme. Unele mai dure altele mai subtile. Putem fi rai fara sa ne dorim asta sau putem fim rai convinsi fiind ca facem bine. Este o linie atat de fina intre ceea ce ne dorim de fapt si care sunt consecintele faptelor noastre incat nimeni nu poate trage o linie de demarcatie intre intentii si metode. #37lasuta sau #63lasuta nu inseamna nimic, nici ca suntem mai buni nici mai rai, inseamna o impartire arbitrara fara criterii corecte in doua grupuri distincte de unde fiecare arata cu degetul impotriva celorlalti iar asta nu rezolva nimic.
Haideti sa fim #100lasutaparinti si singurul nostru scop sa fie fericirea copiilor. Cred ca este cea mai buna unitate de masura, care nu minte niciodata. Iar sigurul mod in care putem afla cum ne descurcam este sa ne uitam in ochii lor.
