Beneficii si limite în relatia copilului cu internetul si tehnologia

Pe 15 septembrie am avut onoarea sa moderez o conferinta cu un subiect extrem de interesant si arzator pentru parintii cu copii de orice varsta: „Internetul şi tehnologia. Cum să le facem utile şi sigure pentru copii”, organizată de Social Moms în parteneriat cu Salvaţi Copiii România cu susţinerea Orange România

14369906_544047012447195_8038576376420247189_n

Conferinta şi-a propus să realizeze o imagine realistă a generaţiei digitale, a limitei dintre beneficiile şi riscurile pe care internetul şi tehnologia le aduc în viaţa copiilor noştri.

Concluzia conferinţei, ce a găzduit mai mult de 120 de părinţi de copii preşcolari şi şcolari, a fost aceea că este responsabilitatea oricărui părinte să fie implicat în activităţile online ale copiilor, la fel cum este implicat în alte aspecte din viaţa lor de zi cu zi.

2

Georgiana RoșculețPsiholog și coordonator programe educaționale Salvați Copiii România, proiectul Ora de Net – ne-a povestit despre cum putem creşte copii puternici şi capabili să facă alegeri bune pentru ei, plecând de la premisa că părinţii şi relaţia dintre ei sunt definitorii pentru dezvoltarea copilului.

Dacă le punem copiilor la dispoziţie tehnologia la vârste mici, îi sărăcim de anumite simţuri. Copiii au nevoie să pipăie, să guste, să experimenteze. Înainte de a-i expune pe copii la tehnologie este important să ne răspundem la întrebarea „ce se întâmplă pentru el atunci când este conectat la tehnologie?”. Când sunt mici, copiii nu pot face diferenţa dintre virtual şi real.

Măsura este cheia şi nimeni nu cunoaşte măsura propriului copil mai bine decât părintele. După vârsta de 6 ani este în regulă să îi permitem copilului să aibă acces la tehnologie însă nu trebuie să pierdem din vedere motivele pentru care am luat decizia de a introduce dispozitive media în viaţa lui.

De ce anume au nevoie copiii de la noi, părinţii? Au nevoie să fim mai mari, mai puternici, mai înţelepţi, să fim blânzi şi atenţi la relaţia pe care o construim împreună cu ei.

5

Teodora Stoica – Consilier Salvaţi Copiii România, proiectul Ora de Net – ne-a vorbit despre riscurile pe care copiii noştri, numiţi şi „nativii digitali”, le întâmpină în utilizarea internetului. Se pare că 78% din copiii din România folosesc internetul zilnic  şi ceea ce este de notat este că aceşti copii digitali sunt foarte slab echipaţi, aptitudinile şi informaţiile pe care le au fiind de multe ori incomplete şi incorecte.

Teodora ne recomandă să stabilim împreună cu cei mici reguli de utilizare a tehnologiei şi internetului, să folosim programe de control parental, să nu restricţionăm excesiv şi fără justificare accesul la computer şi internet, să îi ajutăm pe copii să facă diferenţa între ceea ce văd online şi ceea ce este adevărat, să îi încurajăm pe copii să folosească internetul pentru a învăţa lucruri noi.

4

Alina StanCSR Programs Orange România – a făcut o scurtă prezentare a programului SuperCoders de care au beneficiat până acum 200 de copii din Bucureşti şi Cluj, în cei 2 ani de la lansare. Anul acesta programul continuă fiind dedicat copiilor cu vârsta între 10 şi 13 ani şi îşi propune să fie un „atelier de programare” cu informaţii şi termeni accesibili, adaptate vârstei copiilor. SuperCoders se va derula în Bucureşti din 15 octombrie. Puteti trimite intrebarile voastre legate de proiect la adresa csr@orange.ro.

Beneficiile pe care programul SuperCoders le aduce prin învăţarea limbajelor de programare: dezvoltă creativitatea, gândirea rapidă şi lucrul în echipă, ajută la găsirea unor soluţii mult mai rapide la problemele de la şcoală şi din viaţa de zi cu zi, creaază premisele unei bune cariere.

7

Ioana BocProgram Manager Fundația Orange – ne-a povestit despre Digitaliada, un program educativ pilot care se bucură de suportul Ministerului Educaţiei şi care îşi propune să aducă beneficiile cursurilor digitale în ciclul gimnazial. Digitaliada se va derula în 10 şcoli din zone rurale ce vor primi echipamente electronice şi materiale didactice digitale însoţite de planuri de lecţie.  Puteti trimite intrebarile voastre legate de proiect la fundatia.orange@orange.com.

6

Florin Popescudesprecopii.com – a captat atenţia tuturor părinţilor din sală, trăgând un semnal de alarmă „Trăim vremuri incredibile şi trebuie să ţinem pasul cu ele!”. Florin ne recomandă în primul rând să fim bine informaţi, fără să ne folosim de scuza „mă simt depăşit!” pe care nu avem voie să o folosim în creşterea şi educaţia copiilor noştri. În plus, este important să stabilim reguli şi limite, ca în orice situaţie din viaţă de zi cu zi, să avem activităţi digitale în familie, să le fim aproape atunci când greşesc, să discutăm cu alţi părinţi şi să încurajăm copiii să găsească aplicabilităţi creative ale internetului.

1

Mulțumim prietenilor de la Sloop pentru smuticeală și partenerului Minunino pentru cadourile vitaminizante!

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și desprecopii.com și a fost urmarită online de peste 6500 de părinți, iar înregistrarea va fi disponibilă atât pe socialmoms.ro cât și în pagina dedicată evenimentul din desprecopii.com.

Parteneri media: desprecopii.com, qbebe.ro, mamicamea.ro, sfatulmamicilor.ro, gokid.ro, kidsnews.ro, mamica.ro, blogintandem.ro, fricidemamici.ro, ruxandraluca.ro, meseriadeparinte.ro, ralucaloteanu.ro, cristinaotel.ro, iulianaroca.ro, frunzaresc.eu, tataincepator.ro, mamamatei.wordpress.com, pisicapesarma.ro, educatiecudragoste.ro, siblondelegandesc.ro, funparenting.ro, devorbacumine.wordpress.com

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *