170.000 lei amenda pentru magazinele de la școlile din București și Ilfov, din cauza dulciurilor ​nerecomandate elevilor

​Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat 20 de amenzi contravenționale în valoare totală de 170.000 lei și 3 avertismente chioșcurilor cu alimente de la școlile și grădinițele din București și Ilfov pentru că nu respectă regulile privind alimentația sănătoasă.

Deşi există o reglementare legislativă care interzice ca magazinele sau chioşcurile din imediata vecinătate a instituţiilor de învăţământ să comercializeze băuturi alcoolice sau ţigări, nu puţine sunt aceste buticuri ori, în unele cazuri, chiar crâşme, care îşi duc bine-mersi afacerile cu produse ilicite. O problemă ar fi însă faptul că reglementarea nu prevede o distanţă minimă faţă de instituţia şcolară, ceea ce lasă loc la multe interpretări.

Bomboane, acadele, alune sărate, chipsuri, snacksuri, sandwich-uri, dar şi băuturi răcoritoare carbogazoase. Deşi sunt interzise prin lege a fi vândute în şcoli, toate aceste produse se găsesc de cumpărat la orice chioşc din instituţiile de învăţământ.

În lipsa unei educaţii privind principiile unei alimentaţii sănătoase, controalele instituţiilor abilitate par în zadar. Deşi de ani de zile această situaţie trenează în şcoli, autorităţile n-au luat nicio măsură radicală, niciun chioşc nefiind desfiinţat, deşi legea ar permite.

Alimentele nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor sunt cele cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compuşilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale. Toate aceste informaţii ar trebui să fie cunoscute însă în primul rând de părinţi. Asta pentru că, deşi în şcoli există ore opţionale cu această tematică, deprinderile unei alimentaţii corecte se formează acasă.

Comisarii din cadrul CRPC București-Ilfov au controlat miercuri, 19 februarie, 32 societăți comerciale în vederea verificării modului în care se respecta prevederile legale la comercializarea produselor alimentare în chioșcurile și cantinele din incinta școlilor și liceelor din București. Verificarea are la bază un parteneriat încheiat pe 11 februarie 2020 între Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, parteneriat al cărui scop este verificarea modului de aplicare legislației în vigoare privind alimentația sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar, în data de 19 februarie 2020.

Neregulile constatate s-au soldat cu aplicarea a 20 de amenzi contravenționale în valoare totală de 170.000 lei și 3 avertismente, dar și cu oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 405 kg produse alimentare nerecomandate preșcolarilor și școlarilor (prăjituri, bomboane, ciocolată, acadele, chipsuri, biscuiți sărați, snacksuri, napolitane) în valoare de 5.587,5 lei și cantitatea de 627 litri sucuri și băuturi răcoritoare cu conținut de zahăr ridicat, în valoare de 5.016 lei.

”Verificările au pornit de la premisa importantei educării micilor consumatori cu privire la un stil de viață sănătos. Ne dorim ca viitoarele generații de consumatori de servicii și produse să-și formeze de timpuriu un comportament alimentar sănătos, si totodată, să fie pe deplin informați cu privire la caracteristicile produselor pe care le consuma”, spune Eduardt Cozminschi, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *