Alexandru Rafila cere ca școlile să rămână deschise: Indicele de 6 la 1000 este o “convenție”
În timpul audierilor de la Parlament, în legătură cu organizarea Congresului PNL din weekend și explozia de cazuri de Covid-19 ce a urmat, Oana Nicolescu, Directoarea Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, a precizat că, de la începutul școlii până duminică, în București au fost identificați 1088 de copii pozitivi, însemnând circa 0,7% din total, după cum a estimat un parlamentar, precum și 154 de membri ai personalului școlar. Ea a mai spus că au fost testați 2565 de copii, dintre care 73 pozitivi.
Angelica Chirică, o altă reprezentantă a DSP, a precizat că decizia va fi luată, conform regulilor stabilite de ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, pe baza incidenței care se va înregistra vineri.În cadrul aceleiași întâlniri, deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că, în aceste condiții, “noi avem o problemă cu școlile”, anume cu faptul că ele se închid, cu riscul ca elevii “să fie traumatizați fizic, psihic, să nu învețe”. El a spus că indicele de 6 la 1000 este o “convenție” și că “nu există ca referință într-un document internațional” care să recomande măsuri în funcție de acest prag. El a afirmat că autoritățile, indiferent de culoarea politică, inclusiv cele din sistemul medical trebuie să-și spună punctul de vedere “astfel încât să păstrăm școlile deschise. Pentru asta militez.”
“De unde cifra 6? Există în alte țări? E o chestie de convenție, cum e 6 poate să fie și 8. (…) Și dacă e o chestie de convenție, iar eu am școli unde nu am cazuri, de ce să le închid?”, a spus marți deputatul PSD Alexandru Rafila, susținut de alți membri ai Parlamentului. El a spus că școlile ar trebui să rămână deschise indiferent de incidența cazurilor de Covid-19, pentru că închiderile sunt “decizii care traumatizează niște copii”.