Dar unde dragoste nu e, nimic nu e…
Prietena mea divorteaza. Barbatul care i-a jurat iubire vesnica si care a promis ca va avea grija de ea, a uitat tot.
Povestea lor e clasica. S-au cunoscut in facultate si au crescut impreuna din toate punctele de vedere. Erau genul acela de pereche in care amandoi par desprinsi din filme. Frumosi, destepti, din familii bune, cu joburi promitatoare. La toate astea se adauga dragostea lor care le facea chipurile sa straluceasca. Au trecut anii, au aparut copiii, au continuat sa creasca impreuna, aveau tot ce se poate pe lumea asta.
Dar intr-o zi el s-a indragostit. Si dintr-o data nu a mai privit inapoi decat ca sa se razboiasca cu cea pe care o iubise si culmea, cu proprii copii, care au devenit victime colaterale in toata povestea. Deci el s-a indragostit, a plecat de acasa, a uitat de familie si copii si intr-o zi a cerut divortul. Ea nu s-a opus, a inteles ca daca dragoste nu e… nimic nu e. Spera doar la o relatie civilizata de dragul copiilor si a tot ce au avut impreuna. Apoi el a aruncat bomba: isi vrea numele inapoi. Considera ca este al lui si ca i l-a dat ei pe o perioada determinata, iar acum e cazul ca ea sa-si reia numele de fata.
Si daca pana acum v-ati intrebat ce e atat de special de am tinut sa va povestesc aceasta telenovela clasica, iata ca am ajuns la adevarata dilema. E normal ca o femeie, care accepta din dragoste sa ia numele sotului, sa nu aiba de fapt niciun drept asupra acestui nume? Adica renunta o data la propria identitate pentru a deveni “o familie”. Apoi, daca lui i se nazare ca nu mai vrea sa faca parte din aceeasi familie, urmeaza o decizie unilaterala referitoare la numele de familie. Iar ea, de voie de nevoie, renunta din nou la identitatea ei. Putin importa ca in urma acestei decizii cei mici vor avea un nume iar mama altul, important e ca el, tatal, are un as in maneca pe care-l joaca cum vrea.
Acum, nelamurirea mea este de ce tu, ca femeie, ca om 😉 , cu buletin de identitate, CNP si toate cele, esti obligata sa renunti la numele care acum este al tau. Cumva la momentul casatoriei ai semnat vreun contract prin care ti s-a dat dreptul de folosinta al numelui doar pe perioada casatoriei? Ai avut niste clauze prin care ai fost de acord sa renunti la nume daca “Maria Sa” sotul, are pitici pe creier? E cumva numele inregistrat la OSIM si poti sa-l folosesti doar in franciza? E cu drepturi de autor?
Pana la urma cu toa(n)tele 🙂 care ne-am casatorit si am luat numele sotului, ne-am asumat o noua identitate, dar aceasta a devenit a noastra, fara alte clauze ascunse. Iar asta se poate dovedi cu acte. Sau poate ca nu? Oare suntem doar un satelit al sotului si de fapt identitatea noastra este o iluzie cu termen de garantie doar pe baza de certificatul de casatorie? Oare certficatul de divort anuleaza garantia?
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
Citeste si:
13 motive pentru care nu ne plac barbatii care isi parasesc familiile
Eu mi l-am pastrat. Toata “lumea” mea de azi ma stie cu numele de casatorie, firma e pe numele asa, pasaport, permis etc. Daca la casatorie el a “presupus”ca n-am nimic de obiectat, a completat cererea ca-mi schimb numele, ca “asa e normal”, la fel de normal am considerat si eu la divort sa pastrez numele.
Daca poate demonstra in instanta ca numele a devenit noua ei identitate (a publicat o carte cu numele asta, ori e recunoscuta pentru ceva cu numele asta), si-l poate pastra, indiferent de ce parere are individul.
Cristina, e bine ca exista o portita pentru pastrat numele, dar este revoltator ca trebuie demonstrat ceva. Adica un buletin nu e de ajuns? Nu e evident ca asa te recunoaste lumea, cu numele TAU din buletin? Nu e destul ca asa te recunosc copiii tai?
Are dreptul sa-l poata pastra in continuare, Ana.
Trebuie formulata aceasta cerere in fata instantei (ca ma gandesc ca sigur e vb de instanta si nu de notar, avand copii minori). Cererea va fi justificata in sensul in care se impune spre interesul major al copiilor ca mama sa poarte un nume comun cu al lor.
Sansele de admitere a acestei cereri pe aceste considerente sunt mari. Exista multe precedente judiciare in acest sens.
Te pup cu mare drag!
Anda, multumesc mult pentru informatii, e bine de stiut ca exista sanse de castig.
Pup si eu.
Uite ce spune Codul:
“La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei.
Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta invoiala prin hotararea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa incuviinteze acest drept, chiar in lipsa unei invoieli intre soti.
Daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea inainte de casatorie. ”
Ideea este ca poate justifica faptul ca doreste sa isi pastreze numele prin faptul ca copiii ei poarta acelasi nume.
Mi se pare chiar culmea, zau!
Bogdana, stii cum e sa mori cu dreptatea de partea ta? 🙁 Cam asa si aici. Nu conteaza neparat ce zice legea conteaza ce decide instanta.