“- Stii, esti pe cale de a fi indoctrinat!”
Doris Lessing s-a nascut in Persia (actualul Iran) in 1919 din parinti britanici. In 1995 i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize pentru “Under my skin” primul volum al autobiografiei ei. A doua (si ultima) parte din autobiografie – “Walking in the Shade” (1997) – a fost nominalizata la National Book Critics Circle Award. De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsa cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar in 2007 a devenit a unsprezecea femeie careia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura.
In 1971, in prefata romanului “Carnetul auriu”, Doris Lessing scria urmatoarele ganduri referitoare la sistemul de invatamant pe care il considera absolut identic in toate colturile lumii si despre care crede ca are rolul de a-i da la o parte pe cei diferiti, pastrandu-i doar pe cei care se adapteaza si care permit sa fie modelati si structurati pentru a se incadra corespunzator nevoilor inguste si particulare ale societatii.
*****
“Totul incepe cand copilul nu are mai mult de cinci sau sase ani, atunci cand ajunge pe bancile scolii. Incepe cu note, recompense, “locuri”, niveluri de performanta sau premii. Aceasta mentalitate de derbi, acest mod de gandire in functie de invingator si invins este modul in care copilul e instruit sa gandeasca inca de la bun inceput: intotdeauna in termeni comparativi, in termeni de reusita si esec. E ca un sistem de plivire: cei mai slabi sunt descurajati si se desprind de formatie. Un sistem menit sa produca doar cativa invingatori, care se afla mereu in concurenta.
Celalat lucru care se invata de la bun inceput este neincrederea in propria judecata. Copiii sunt invatati sa se supuna in fata autoritatii, sa apeleze la opiniile si la hotararile altora, sa repete spusele acestora si sa se conformeze.
Asa cum se intampla in sfera politica, si copilul invata ca e liber, ca e un democrat, ca are libertatea de a alege si ca e inzestrat cu o minte libera, ca traieste intr-o comunitate libera si ia hotarari proprii. In acelasi timp, e prizonierul presupunerilor si doctrinelor timpului sau, pe care nu le pune la indoiala, pentru ca nu i s-a spus niciodata ca aceste lucruri exista. Pana ajunge un tanar la varsta la care trebuie sa aleaga (inca mai luam de la sine inteles ca alegerea e inevitabila) intre arta si stiinta, el alege, adesea, arta, pentru ca i se pare ca in ea salasuieste umanitatea, libertatea, alegerea. Nu stie ca e deja modelat de catre un sistem: nu stie ca insasi alegerea e rezultatul unei false dihotomii inradacinate in inima culturii noastre. Cei care pricep aceasta realitate si care nu vor sa fie supusi unei modelari ulterioare au tendinta de a pleca, intr-o incercare instinctiva si pe jumate inconstienta de a-si gasi de lucru acolo unde nu se vor afla in dezacord cu ei insisi. In ciuda faptului ca avem atatea institutii, de la organele de politie la mediul academic si de la medicina la politica, nu prea acordam atentie celor ce parasesc sistemul – acel proces al eliminarii care se produce neincetat si care ii exclude, foarte devreme, pe cei ce sunt, dupa toate probabilitatile, originali si reformatori, lasandu-i pe cei ce sunt atrasi de ceva pentru simplul fapt ca acestia se aseamana deja, cu acel ceva.
Se poate sa nu existe alta cale de a educa oamenii. E posibil, dar eu nu cred asa ceva. Intre timp, ar fi util macar sa descriem situatia corespunzator, sa le spunem lucruilor pe nume. La modul ideal, de-a lungul trecerii sale prin scoala, fiecarui copil ar trebui sa i se spuna, in repetate randuri, ceva de genul:
“Esti pe cale de a fi indoctrinat. Nu am dezvoltat inca un sistem educativ care sa nu fie in acelasi timp si un sistem de indoctrinare. Ne pare rau, dar mai mult nu putem face. Ceea ce te invatam pe tine aici este un amalgam de prejudecati actuale si de alegeri preferate de aceasta cultura, in particular. Cea mai neinsemnata privire pe care o vei arunca istoriei iti va arata cat de efemere sunt, cu siguranta, toate acestea. Cei care te invata pe tine sunt oameni care au putut sa se adapteze la un sistem de gandire intocmit de predecesorii lor. E un sistem care se autoperpetueaza. Aceia dintre voi care sunt mai puternici si mai diferiti de ceilalti veti fi incurajati sa parasiti sistemul si sa va gasiti alte cai de a va forma – de a va educa propria judecata. Aceia dintre voi care raman in sistem trebuie sa-si aminteasca, intotdeauna si in orice moment, ca sunt modelati si structurati pentru a se incadra corespunzator nevoilor inguste si particulare ale acestei societati.”
Acesta este un sistem international, absolut identic din Urali pana in Iugoslavia si din Minnesota pana in Manchester. Problema e ca toti ne-am obisnuit cu el si nu ne dam seama cat de prost este.
Eu nu sunt obisnuita cu acest sistem pentru ca m-am lasat de scoala la varsta de 14 ani. A existat o vreme cand am regretat acest lucru, crezand ca ratasem o experienta valoroasa. Acum sunt recunoscatoare pentru aceasta evadare norocoasa. Poate ca va veti spune: “Aceasta este o reactie exagerata si nu aveti dreptul sa ripostati astfel, din moment ce spuneti ca niciodata nu ati facut parte din sistem”. Insa eu cred ca nu e deloc exagerat si ca reactia cuiva din exterior este valoroasa pur si simplu fiindca e proaspata si neafectata de supunerea in fata unui anumit tip de educatie. Eu sunt de parere ca talentele unui copil, dincolo de coeficientul sau de inteligenta oficial, i-ar ramane in fire toata viata, imbogatindu-l atat pe el, cat si pe ceilalti, daca aceste talente n-ar fi considerate niste bunuri cu o anumita valoare in determinarea indicelui de reusita.”
Dorris Lessing – Iunie, 1971
