Priveste-ma, am atatea sa-ti spun!

Se intampla uneori sa simtim ca ceva in comportamentul copiilor nostri este in neregula. Oricat i-am intreba si oricat am incerca sa aflam despre ce e vorba, de multe ori cei mici refuza comunicarea ba chiar incearca sa ne conviga ca totul e bine. Ascultati-va instinctul si nu renuntati sa aflati ce anume ii preocupa pe copiii vostri. S-ar putea ca ei fiind atat de mici sa nici nu-si dea seama ca exista o problema, ar putea crede chiar ca acest este normalul.

Am scris acest articol dupa ce am observat ceva schimbat in comportamentul fetelor si am banuit ca are legatura cu gradinita. S-a dovedit ca am avut dreptatate si ca acolo se intamplau lucruri nu chiar normale. Chiar daca nu fetele au fost obiectul agresiunilor, totusi, simplul fapt ca au asistat la scene in care un copil e bruscat (ca sa nu spun batut) a avut un puternic impact emotional asupra lor le-a facut sa-si schimbe comportamentul.

Probabil ca daca m-as fi intalnit cu Sherlock Holmes, acum ceva vreme, mi-ar fi spus celebra lui replica ” Vezi, dar nu observi”. Si asta pentru ca nu reuseam sa disting multitudinea de detalii, care mi se transmiteau la nivel nonverbal, pentru intelegerea corecta a situatiei.

Sa ne imaginam de exemplu un copil, intai la auzul vestii ca va merge intr-un parc de distractii si apoi – cateva minute mai tarziu –  la aflarea vestii ca parcul e de fapt inchis. E destul de usor sa ghicim ca expresia fetei lui va trece prin diverse stari de la veselie la tristete, suparare si dezamagire. Dar oare cati dintre noi pot spune ceva despre reactia de incremenire, de exemplu,  care se manifesta atat de evident la copiii inspaimantati? Oare cati dintre parintii stiu ca aceasta reactie este o mostenire ancestrala de la stramosii nostrii primitivi, pe care o utilizam si in ziua de azi ca o prima linie defensiva impotriva unei amenintari sau a unui pericol? Si oare cati reactioneaza in cosecinta?

In general e important sa intelegem toate semnalele nonverbale pe care ni le transmit ceilalti, acest lucru ne va usura viata in mod evident, dar este imperativ sa intelegem ce ne transmit copiii. Orice gest nelalocul lui, orice modificare de comportament oricat de mica, poate semnala lucruri importante pentru cel mic dar si pentru noi si mai ales pentru relatia noastra.

Un alt exemplu foarte comun este atitutidea in timpul mesei. Daca un copil sta pe scaun la masa dar isi doreste sa se duca sa se joace isi va legana in continuu picioarele pe sub masa sau se va intinde sa atinga podeaua chiar daca nu a terminat de mancat. Corpul sau poate fi indreptat catre parinte sau catre mancare dar picioarele si talpile se vor intoarce in directia usii – o reflectare sincera a locului catre care ar vrea sa plece. Si nu pot sa nu-mi amintesc de cate ori am auzit cand eram mica  “stai frumos pe scaun”, “nu mai da din picioare la masa” si de asemenea de cate ori am repetat la randul meu aceleasi indemnuri catre cele mici.

“Andreea, cine mi-a rupt margelele?”. “Nu stiu!”. Un raspuns inocent, insotit de ridicarea umerilor.  Cu cat miscarea este mai simetrica si brusca, cu atat este mai probabil ca spune adevarul. Daca ridicatul din umeri este sovaitor si partial, exista posibilitatea ca Andreea sa  minta.

Ati observat vreodata atitudinea copiilor cand se cearta? Ati remarcat ca cel care e “mai tare in gura” in general are manile in solduri? Incostient adopta o pozitie amenintatoare, incercand in acelasi timp sa ocupe mai mult spatiu, aratand astfel ca el este seful si ca orice disputa cu el va fi pierduta din start. Uneori si cand sunt certati de parinti, acesti copii abordeaza acelasi gest, care este interpretat de parinti ca fiind obraznicie si taxat imediat: “Ia-ti mainile din solduri! Nu sta asa in fata mea!”

Un copil fericit, plin de energie, in general gesticuleaza foarte mult. Cand este vesel si multumit bratele se misca liber, cu bucurie. Un copil nesigur isi retine in mod inconstient miscarile bratelor. Mai mult decat atat, intr-o situatie de suparare sau teama, isi va retrage bratele aproape de laturile corpului sau le va strange la nivelul pieptului. Este o tactica de supravietuire utila, de protectie intr-o situatie de potential conflict. In literatura de specialitate sunt mentionate cazuri de copii abuzati care au fost salvati datorita faptului ca cineva le-a remarcat imobilitatea anormala a bratelor. Ulterior, comportamentul acestor copii a fost evaluat pentru a se stabili cand manifesta o imobilitate aproape totala a bratelor. Evident acest lucru s-a intamplat atunci cand se aflau in prezenta persoanelor care ii abuzau (asa cum s-a demonstrat ulterior) si asta pentru ca instinctiv un copil abuzat invata ca risca sa fie observat cu atat mai bine cu cat se va misca mai mult, transformand-se astfel in tinta pentru persoana care il maltrateaza.

Un gest pe care vreau sa-l mentionez este mersul cu mainile la spate. Si nu al copiilor ci al adultilor, in special al mamei. Semnalul transmis este “Nu te apropia! Nu ma atinge!”. Este destul sa ne gandim la Regina Angliei in aceasta postura ca sa intelegem semnificatia exacta. Imaginati-va ce izolat trebuie sa simta un copil crescut intr-o casa unde, de fiecare data cand plange sa fie luat in brate, mama isi retrage mainile la spate. Aceste mesaje nonverbale au efecte devastatoare asupra copiilor si de cele mai multe ori, ca si alte forme de abuz sau neglijenta sunt imitate mai tarziu si transmise generatiei urmatoare.

Expresiile faciale, mai mult decat orice altceva, reprezinta un fel de limbaj universal. Se estimeaza ca oamenii pot afisa peste 10.000 de expresii faciale diferite, aceasta mobilitate oferind indicii foarte eficiente si chiar oneste (daca nu se intervine in mod constient asupra lor). Expresiile faciale ale copiilor nostri ne dau de veste cand sunt veseli, tristi, entuziasti sau nervosi. Din pacate, noi adultii am fost invatati de la varste fragede sa “nu ne strambam daca nu ne place mancarea” sau sa fim politicosi si sa abordam un zambet larg cand intalnim o persoana care nu ne place. Am fost invatati sa mintim prin intermediul fetei, devenind experti in ascunderea propriilor sentimente iar acum transmitem mai departe copiilor nostri aceste invataminte fiind convinsi ca facem totul doar spre binele lor.

Inclestarea falcilor si uneori scrasnitul din dinti este un indiciu clar al tensiunii nervoase. Mi s-a intamplat sa ma trezesc noaptea de zgomotul facut de Andreea, care-si scrasnea dintii in timp ce dormea. Eu sufar de aceeasi afectiune, pe care (se pare) am mostenit-o de la taica-miu. Dentistul mi-a zis ca e vorba de bruxism si ca nu exista vindecare ci doar remediere, principalul tratament constand in purtarea unor gutiere in special noaptea sau in timpul somnului.

Ochii, mai remarcabili decat orice aparat foto, au evoluat de-a lungul timpului devenind principalul mijloc prin care oamenii primesc vestile. De fapt, de multe ori incercam sa cenzuram vestile pe care le primim, prin mecanismul inconstient al refuzului de a privi sau al respingerii imaginii nedorite – punerea mainilor la ochi. Acest comportament de respingere este stravechi si bine inradacinat in creierul nostru. Chiar si fetii inca nenascuti il folosesc din instinct atunci cand percep zgomote puternice. Si mai extraordinar este faptul ca si copiii care s-au nascut orbi isi acopera ochii la auzul unor vesti proaste.

Ochii transmit de asemenea o multime de indicii care au interpretari pozitive. De la varste foarte fragede ochii copiilor exprima starea de bine atunci cand isi vad mamele. Un bebelus urmareste fata mamei lui la 72 de ore de la nastere si ochii sai se vor deschide larg cand ea intra in camera, aratand interes si multumire. La mama iubitoare, se va putea observa de asemenea deschiderea relaxata a ochilor iar copilul se va uita in ei preluand starea de comfort.

Emotiile pozitive sunt cele mai frumoase de citit pe fata unui copil. Sentimentele sincere si neprefacute de fericire sunt in special reflectate pe fata si pe gat. Sunt scoase in evidenta prin destinderea liniilor fruntii, relaxarea muschilor din jurul gatului, vizibilitatea totala a gurii, deschiderea larga a ochilor si gurii pe masura ce muschii din jurul lor se destind. Cand sunt cu adevarat relaxati si se simt bine, gatul se inclina intr-o parte expunand cea mai vulnerabila parte, gatul. Este un indiciu al bunei dispozitii care este imposibil de mimat in situatii de incordare, suparare sau amenintare, indiferent de cat de larg este zambetul afisat pe fata.

Poate ca unul din cele mai importante lucruri pe care le-am invatat (sau mai bine zis le  invat) in meseria de parinte este sa-mi inteleg copiii dincolo de cuvinte. Cu totii putem stapani limbajut tacut al copiilor. Putem intelege lucruri nespuse prin observarea atenta a copiilor atunci cand se joaca, cand relationeaza cu alti copii sau cand dorm.

Voi cat de bine va cunoasteti copilul? De exemplu, cum doarme? Pe spate, pe burta sau ghemuit in pozitia fetus? Are palmele deschise sau pumnii stransi? Adoarme repede sau e un chin in fiecare seara? Plange la culcare? Doarme invelit sau dezvelit? Zambeste in somn sau tresare nervos?  Se trezeste usor sau nu? Ce va spun toate astea?

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB