Despre sistemul de invatamant
Suntem ceea ce suntem pentru ca asa am fost invatati in copilarie. Iar copiii nostri vor fi ceea ce invata acum.
Iata ca nici jurnalistii nu se abat de la aceasta regula, puteti citi un articol extraordinar pe Decat o revista.
“Pentru a înţelege de ce jurnaliştii români lucrează cum lucrează, dar şi de ce publicul e cum e (doar pe el se dă vina că cere scandal), trebuie să facem o scurtă incursiune în lumea tenebroasă a învăţământului românesc. Pe de-o parte, vreme de zeci de ani, acesta nu a educat copiii să lucreze în echipă, răsplătind succesul individual şi eforturile individuale. Pe de altă parte însă, mult mai grav este păcatul educaţiei româneşti de a nu stimula gândirea critică şi analiza în rândul elevilor şi studenţilor. Dimpotrivă, mulţi, prea mulţi ani, învăţământul românesc producea dobitoace în loc de oameni, elevi cărora li se transmitea ani la rând că ceea ce cred ei nu contează. Nimic nu este mai grăitor în acest sens decât abominabilele „comentarii literare”, nişte compuneri cu fiţe, presărate cu citate din Vianu sau Călinescu. Mesajul lor subliminal către elev este un Zyklon B pentru suflet: nu contează ce crezi tu, loază, ce vrea să zică Eminescu în acest catren, contează ce zice Vianu.
Degeaba vibrează o minte adolescentină la Dorinţa; un comentariu fără niscaiva cosmogonie, fără citate din „critică”, nu avea nici o şansă să ia notă mare. Mă urmăreşte până azi imaginea colegului meu de bancă dintr‑a VIII‑a, care citea câte un alineat din comentariul la Mioriţa, recitându‑l ulterior cu ochii închişi, legănându‑se încet. Imaginea asta a fost primul lucru care mi‑a venit în cap pe 12 septembrie 2001, când am văzut la CNN madrasele din care Al‑Qaeda îşi recruta tinerele vlăstare.
Cu tot cu reformele haotice ale ultimelor două decenii post‑decembriste, şcoala românească rămâne dominată de tradiţia a ceea ce Ion Creangă numea în Amintiri din copilărie, acum mai bine de 160 de ani, „curat meşteşug de tâmpenie”: o predilecţie către dogmatic, către memorizarea cantităţilor uriaşe de informaţii, către un mod de a preda care nu încurajează analiza, nuanţa şi gândirea critică.”
Citeste tot articolul aici.
