Despre sanatate, boala, si vindecare dintr-o perspectiva spirituala
Toate bolile poarta in ele germenele vindecarii.
Fiinta umana este un tot indisociabil, este o unitate trup-suflet-spirit. Pentru intelepti, omul nu este numai corpul fizic, ci si un corp energetic, un corp emotional, un corp mental si un spirit.
Mult timp, medicina alopata a privit corpul omenesc doar ca pe un mecanism, ale carui piese se uzeaza si trebuie reparate sau inlocuite in masura in care este posibil. Acum si medicii au inceput 0sa inteleaga ca sanatatea trupului este determinata in mare masura de procesele mentale, de starile noastre sufletesti,de ceea ce credem despre viata si mai ales despre noi insine, atat la nivel constient, cat si subconstient.
Medicina accepta la aceasta ora faptul ca toate bolile au cauze psiho-somatice. Acest lucru reprezinta o schimbare fundamentala. Inainte, doctorul era expertul si vindecatorul, iar pacientul era un receptor pasiv, care spera ca medicul are raspuns la toate. Acum insa, incetul cu incetul, este recunoscut faptul ca atitudinea pacientului in fata bolii este de o importanta cruciala.
Niciodata boala nu apare din senin, intotdeauna ea este precedata de nenumarate semnale subtile, sincronicitati – asa-zise coincidente, care sa ne faca sa intelegem ca nu suntem armoniosi, ca mergem pe un drum gresit, dar de obicei noi le neglijam, ramanand orbi fata de aceste avertizari. Daca aceasta stare persista, intervine boala care este tot un semnal, dar de data aceasta mult mai c1ar, mai explicit, pe care nu mai putem sa-l ignoram cu atata usurinta.
A “asculta” boala, ca si cum ar fi un limbaj, un semnal al organismului catre noi, pentru a intelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoastere, de comunicare cu noi insine, in aspectele noastre cele mai profunde si este un prim pas catre vindecare.
Boala este un semnal, semnalul ca ceva anume determina proasta functionare a organismului nostru.
Boala pare un dusman dornic sa ne faca rau, dar daca ajungem sa intelegem ce a cauzat-o, se poate transforma intr-un element transformator pentru viata noastra. Ea ne ofera marea sansa de a afla mai multe despre cine si despre cum suntem.
Daca intelegem mesajul spiritual al bolii, atunci ea va pleca singura, pentru ca ea nu a venit ca sa ne faca rau, ci ca un prieten care vrea sa ne spuna ca trebuie sa ne transformam, ca am stagnat in evolutia noastra spirituala, ca nu dorim sa ne ascultam vocea interioara si ca exista posibilitatea de a ne rata scopul existentei acesteia.
Boala este un semn de dezechilibru, semnalizeaza dezordinea care apare in universul nostru launtric. Aceasta dezordine generatoare de suferinte se naste din tendintele si obiceiurile’ noastre rele, din dorintele noastre nenumarate legate de aceasta lume, care ne indeparteaza de influenta binefacatoare a sufletului. De regula boala apare atunci cand dorintele noastre trupesti ajung sa domine natura noastra spirituaIa.
Desigur, exista agenti patogeni care pot da nastere unei tulburari in organism, dar numai cand mediul este prielnic, adica sistemul imunitar respectiv este slab, si exista o ambianta sufleteasca propice.
Instalarea bolii este rezultatul scaderii frecventei de vibratie a corpului energetic. Cand frecventa de vibratie scade sub un anumit nivel acesta este semnalul pentru microbi, virusi, bacterii si ciuperci ca este momentul sa se apuce sa descompuna aceste tesuturi in universul fizic, aceasta este treaba lor. Este semnalul ca acele tesuturi nu mai sunt vii si trebuie distruse.
Orice durere, suferinta, boala reprezintii o experienta pe care o meritam, datoritii greselilor pe care le-am facut si le mai facem. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu nu ne pedepseste,ca tot ceea ce traim este o consecinta a propriilor noastre actiuni anterioare.
Boala, desi pare greu de crezut, poate fi un mare ajutor. Ea este, din punct de vedere spiritual, pentru persoana respectiva ultima solutie de armonizare. Inteleptii spun ca Dumnezeu nu permite sa se produca nici un asa-zis rau, fara ca sa scoata din el un bine de doua ori mai mare. Depinde de atitudinea noastra mentala daca ne descurajam, devenim si mai nefericiti si consideram boala o nenorocire, sau daca privim lucrurile dintr-o perspectiva inteleapta, intelegand ca este o atentionare, ca boala ne arata unde gresim.
Boala poate fi un instrument care sa ne conduca catre o trezire spirituala. Adeseori bolile si suferintele ne purifica fiinta, ne trezesc sensibilitatea, ne fac receptivi fata de anumpite aspecte ale realitatii,pe care inainte nici macar nu le bagam in seama, datorita orgoliului si a obtuzitatii noastre.
Medicina alopata, necrezand in existenta lumii spirituale, urmareste sa trateze efectele bolilor si nu cauzele reale, profunde ale acestora, urmarind in mare parte doar alinarea durerilor care, de cele mai multe ori, nu este durabila. Ea nu elimina cauza primara a bolilor. Adevarata cauza a bolilor se afla la nivelul mintii si nu la nivelul trupului. Multi stim din proprie experienta cat de dezastruoasa poate fi o atitudine mentala gresita, sau invers cat de benefica si regeneranta poate fi asupra organismului o atitudine pozitiva.
Cauzele bolilor le putem clasifica in cauze mentale, psihice sifizice. Cauzele invizibile ale bolilor, cele psihice si cele mentale, sunt numite generic cauze spirituale (plecand de la distinctia fizic-nonfizic, vizibil- invizibil, material-spiritual).
Cauzele mentale tin de existenta unui mod gresit de a gandi, de prezenta unor idei fixe, a unor obsesii, care ne fac sa gandim in mod negativ, pesimist. Degeaba yom trata cu edicamente o boala care isi are originea in planul mental.
Cel mai bun medicament este sa-l facem pe pacient sa inteleaga mecanismele imbolnavirii si vindecarii. Cand va intelege acest lucru, prin programare mental pozitiva el se va putea vindeca singur.
Cauzele psihice vizeaza o gresita perceptie, abordare si atitudine in plan sentimental. Tin de existenta unor sentimente si emotii negative, cum ar fi tristetea, sentimentele de nefericire, de ura, de mahnire, etc.
Cauzele fizice sunt cauze usor detectabile si vizeaza un gresit tratament aplicat organismului in ceea ce priveste respiratia, alimentatia,sau “programul” sau, cum ar fi lipsa de odihna, munca fizica in exces, alcoolul sau conditii neprielnice organismului nostru, de exemplu, a-l tine excesiv in frig, etc.
Daca bolnavul intelege cauza reala a bolii sale, a problemelor lui si doreste imbunatatirea starii sale, nu are altceva de facut decat de inlaturat cauza, ceea ce s-ar traduce printr-o schimbare generala de atitudine, cu efect rapid si uneori miraculos.