Cum sa cresti un geniu (2)
Capacitatea de invatare a omului nu este fixata odata pentru totdeauna nici din punct de vedere al relatiilor pe care le va dezvolta si nici din punct de vedere al nivelului absolut de cunostinte pe care-l va atinge. Toti copiii se nasc la fel dar sub influenta mediului (fizic si social) incep sa apara diferentele (spre exemplu imaginati-va un copil pus intr-o camera rotunda, un loc monoton cu nimic de facut sau de vazut, unde nimic nu e foarte tare sau foarte moale, unde nu este luat niciodata in brate , unde practic mediul fizic este redus la tacere).
Crescand, vazand si experimentand, copiii incep sa invete de la mediul fizic si incep sa se integreze in mediul lor social, invatand care sunt elementele importante si cele neinsemnate ale acestuia. Ambele medii sunt (sau ar trebui sa fie) active, pentru a stimula constant dorinta de a invata, utilizand ca baza pentru a putea atinge un grad superior de cunoastere, ceea ce copilul stie deja. Ele succinta experientele pe care copilul trebuie sa le faca si se folosesc de dorintele lui native pentru a-l invata realitatea sociala. Cer mult si pedepsesc un comportament gresit.
In anul 1926 a fost efectuat un studiu pe 301 persoane nascute intre 1450 si 1850 ( Catherine Morris Cox – “The Early Mental Traits of Three Hundred Geniuses”) . In acest studiu au fost apreciate capacitatile intelectuale si aptitudinile manifestate de acestea in timpul copilariei lor, putand astfel sa li se aprecieze IQ-ul. Pentru a avea rezultate cat mai exacte, autorii au cercetat peste 1500 de biografii. Rezultatele au arat un singur IQ de 190-200 – John Stuart Mill.
Despre John Stuart Mill (filosof, scriitor si economist englez), se vorbeste ca despre un geniu “fabricat” iar ceea ce face totul si mai interesant este faptul ca, datorita teoriei luiDarwin, contemporanii lui Mill nu credeau in influenta exercitata de mediu, in special de parinti. Doar ca J.S. Mill l-a avut ca singur dascal pana la varsta de 14 ani pe tatal sau. Printre altele, el a inceput sa invete greaca la 3 ani iar pana la varsta de 9 ani a studiat clasicii greci asupra carora facea expuneri in fiecare zi. Tot ghidat de tatal sau citea in acelasi timp nenumarate lucrari de istorie.
Jeremy Brentham (jurist si filosof): “Indata ce a implinit 3 ani, tatal sau i-a cumparat o gramatica latina si a inceput educatia clasica. A invatat alfabetul grec pe genuncii tatalui si cu ajutorul gramaticii lui Lily si a versiunii grecesti a Noului testament.
Thomas Babington Macaulay (istoric, poet si om de stat britanic): Inca de foarte mic a fost trimis la scoala iar inainte de a implini 7 ani, Thomas scrisese o schita a Istoriei Universale de la creatie pana la epoca sa, despre care s-a spus ca era judecata cu coerenta.
Blaise Pascal (scriitor, filosof, matematician): Avea 3 ani cand tatal sau a inceput sa-si consacre tot timpul educatiei copiilor sai. Blaise nu a frecventat niciodata o scoala si nu a avut alt dascal decat pe tatal sau. Cand avea 8 ani familia s-a instalat laParis si tatal sau a inaugurat un sistem de educatie, care prin rigoarea si originalitatea lui nu poate fi comparat decat cu disciplina impusa lui John Stuart Mill.
Johann Wolfgang Goethe (poet si naturalist german): Intre 3 si 6 ani a fost trimis la o gradinita unde a invatat foarte devreme sa citeasca iar in paralel tatal sau le-a predate, baietelului si sorei lui, istoria orasului.
Hugo Grotius (jurist, olandez, fondatorul dreptului international): a fost instruit pana la varsta de 8 ani de parintii sai, care i-au insuflat principiile maoralei crestine. Inainte de 7 ani avea déjà cunostinte solide de greaca si latina.
Gonfried Wilhelm Leibnitz (filozof si matematician german): a fost crescut intr-o atmosfera studioasa unde stiinta era la loc de cinste. Tatal sau l-a invatat sa citeasca si sa iubeasca istoria. Dupa moartea tatalui sau, survenita atunci cand Gonfried avea 6 ani, mama lui a fost cea care s-a dedicate cu totul educatiei sale. Mai tarziu, ea si-a trimis fiul la scoala Nicolai dinLeipzig, cea mai buna dinGermania.
Am mentionat doar cate exemple, eu cred ca sunt suficiente si cine are “urechi de auzit sa auda”: mediul in care traieste copilului isi pune puternic amprenta asupra lui si il va stimula de fiecare data cand aceast lucru va fi posibil, in ambele directii: bine sau rau. In exemplele de mai sus mediul in care au crescut copiii a fost unul foarte activ iar o asemenea abordare a educatiei nu are cum sa nu aiba success in cazul oricarui copil sanatos. Reversul medaliei este mediul care nu-si va da niciodata osteneala sa profite de consolidarea aptitudinilor copilului de a-si primi invatatura. Abandonat lui insusi, e posibil sa nu invete niciodata conceptele de care are nevoie, iar daca le invata totusi acestea vor fi probabil atat atat de pline de detalii de neinteles incat vor deveni practic inutilizabile. Daca unui copil i se spune de exemplu ca e prost, el va stabili reguli de comportare plecand de la ideea ca mediul (parintii) are intotdeauna dreptate. Astfel el va reactiona in asa fel incat sa respecte si sa dovedeasca realitatea acestor afirmatii, devenind prost in mod deliberat. Imaginea despre sine pe care si-o contruieste este cea reflectata de mediul in care traieste, chiar daca este una “deformata”, pentru ca omul este singurul animal de pe Pamant care este suficient de destept ca sa fie capabil sa invete prost.
Scopul educatiei prescolare nu este atat de a preda copilului cunostinte specifice, cat de a-l ajuta sa isi indrepte eforturile si sa construiasca un sistem de conexiuni care nu va cere sa fie reconstruit mai tarziu. Din momentul cand acest sistem functioneaza, atunci inteligenta copilului poate ajunge la cel mai inalt grad al dezvoltarii sale. Educatia prescolara asigura deci punerea in miscare a unui sistem eficace si fereste copilul de instalarea unui sistem complicat si suparator.
