“Ca sa obtii o mare doamna, incepe cu bunica”
Este o ipoteza frumoasa, prezentata de Eric Berne in cartea sa “Games people play”. Ipoteza lui poate fi adevarata avand in vedere cat de mult pot influenta bunicii, vii sau morti, viata nepotilor. Multi copii aflati la o varsta frageda vor nu doar sa-si imite inaintasii, ci chiar sa fie proprii lor bunici. Uneori sunt chiar incurajati in aceasta initiativa, de exemplu se spune ca mamele americane isi prefera tatii in fata sotilor si din acest motiv isi incurajeaza baietii sa-l imite pe bunicul nu pe tata.
Pe de alta parte, parintii sunt autoritatea suprema in fata copiilor. Doar ca la randul lor, parintii au o autoritate in fata careia trebuie sa raspunda – proprii parinti, respectiv bunicii copiilor. In acest fel bunicii (si in special unul dintre bunicii de acelasi sex) capata o aura misterioasa reusind sa marcheze puternic viata nepotului.
Bunica mea care mi-a marcat viata si care mi-a “poruncit” poate intr-un fel viitorul a fost bunica paterna. Femeie hotarata, si-a condus familia cu mana de fier si cu principii solide. A incercat sa le impuna tuturor ce au de facut si a incercat sa le traseze drumul in viata. Cu unii a reusit, cu altii… ar fi trebui totusi sa mai lucreze :).
Eu spre exemplu n-am sa uit niciodata ce mi-a repetat ani in sir, uneori zile la rand. Aceleasi fraze, cu aceleasi argumente si cu aceeasi “porunca” toata adolescenta mea: “Invata Ana, invata! Daca vrei sa ajungi cineva in viata, invata. Liceul inseamna cultura generala dar specializarea ti-o da doar facultatea. Invata Ana, invata, altfel o sa-ti para rau ca nu ai facut nimic cu viata ta”. O aud si acum, cu vocea calda repetand aceleasi fraze, cu aceasi tonalitate si fixandu-ma cu privirea ca sa fie sigura ca am inteles ce imi spune.
Paradoxul stiti care e? Ca nu mi-a placut niciodata scoala. Dar asta nu inseamna ca nu mi-a placut sa invat :). Doar ca nu m-am adaptat niciodata la stilul folosit in scoala, la sistemul de ascultat in picioare in fata clasei, la sistemul de notare si mai ales la toceala. Am fost un copil timid si foarte creativ, asa ca mi-a fost tare greu sa suport toate rigorile sistemului educativ. Mi-am terminat studiile dar trebuie sa recunosc ca mai mult de jumatate din lucrurile invatate le-am uitat imediat dupa teza sau dupa examen. Asa cum spuneam, metoda toceala si materie multa fara folos, nu m-a atras niciodata.
Mi-a fost greu sa-mi recunosc faptul ca nu-mi place scoala mai ales ca mie de fapt imi placea sa invat (desi cred ca termenul cel mai corect ar fi sa ma “educ”). Si mai ales ca aveam cuvintele bunicii mele care imi rasunau in cap in continuu. Dupa ce mi-am terminat studiile formale, mi-am continuat educatia dar la nivel mai mult informal. Pentru ca aici am putut sa ma dezvolt asa cum am vrut eu si asa cum simteam in mod instictiv ca trebuie sa fac.
Convingerea mea este ca sistemul nostru scolar este gresit de la baza. Nu cunosc foarte multe despre cum se fac programele scolare, cum se aleg materiile, despre cum se hotaraste “despre ce anume” se invata la scoala. Dar dupa ce am citit “Traiesc din nou” unde autoarea descrie pe larg modul in care a fost schimbat sistemul de invatamant si manualele scolare dupa instaurarea comunismului, tind sa cred ca se intampla astazi (si ce s-a intamplat si ieri :)) in scoala noastra sunt niste reminiscente din anii ’50, iar despre tipuri si metode de invatare am senzatia ca nu a auzit nimeni. De asemenea senzatia mea este ca suntem perceputi ca fiind cu totii o apa si-un pamant, ca nu exista diferente, nu exista talent, nu exista persoane tehnice si persoane artiste de exemplu. Scoala ne uniformizeaza pe toti si, pentru ca tabloul sa fie complet, notele din scoala contribuie la admiterea in liceul dorit si implicit la reusita in viata. Nu conteaza ca vrei sa intri la arte plastice pentru ca ai un talent nativ, daca nu excelezi si la metematica si la educatie fizica astfel incat media din generala sa fie una buna, ai toate sansele sa ajungi la un liceu industrial, repartizat de un soft inteligent. La fel, daca vrei sa intri la informatica, dar nu ai avut note foarte buna la muzica de exemplu, sau la botanica… ghinion, tot la industrial ajungi iar cea mai mare sansa a ta in situatia asta este sa fii coleg cu cel care a vrut sa intre la arte plastice. Pentru ca notele tale din liceu, avand in vedere diferentele dintre talentul tau si ce inveti de fapt la scoala, nu or sa te ajute prea mult la admiterea la facultate.
Consider ca scoala ar trebui sa “educe” si nu sa invete. “Educatie‘ este derivat din latinescul “educare” care se traduce literal prin “a scoate afara” sau “a conduce in afara”. Si nu pot sa nu ma gandesc ca este vorba de talente native care trebuiesc cultivate si incurajate, trebuiesc “scoase” afara si profitat cat mai mult de ele atat la nivel personal cat si la nivel de societate.
Si nu pot sa nu va redau cuvintele lui Augusto Curry, care pe mine ma ung la inima:
“Obiectivul memoriei nu este acela de a fi suport al amintirii, ci de reconstructie creativa a trecutului. Exista amintire pura numai a a informatiilor lipsite de experiente sociale si emotionale – adica a informatiilor logice cum ar fi numerele. Chiar si asa, reablitarea acestor amintiri presupune emotii subtile.
Memoria cere ca fiinta umana sa fie creativa, dar educatia clasica cere ca ea sa fie repetitiva. Memoria nu este o banca de date si nici capacitatea noastra de a gandi nu este o masina de repetat informatii. Memoria umana este o bogatie de informatii si experiente, din care fiecare dintre noi sa culeaga o lume fantastica de idei. Singurul motiv pentru care nu producem idei mari, ganduri iesite din comun sau creatii surprinzatoare este acela ca blocam arta de a gandi. Cu totii avem o minte speciala. Unde ajungem, depinde de cat de mult ne dezvoltam arta de gandi.
Probele scolare care stimuleaza elevii sa repete informatii, pe langa faptul ca sunt putin utile, sunt adesea daunatoare pentru ca blocheaza inteligenta. Testele ar trebui sa fie deschise, sa promoveze creativitate, sa stimuleze dezvoltarea gandirii libere, sa cultive rationamentul schematic, sa amplifice capacitatea de argumentare a elevilor. Testele si intrebarile inchise ar trebui evitate sau putin folosite ca probe scolare.
La corectarea probelor ar trebui apreciat orice rationament schematic si orice idee oraganizata – chiar daca sunt complet gresite, raportat la subiectele date. E posibil sa se dea nota maxima pentru un rationament stralucit, bazat pe date gresite. Asta ii pune in valoare pe cei care gandesc. Amanunte ar trebui cerute doar specialistilor din universitati si nu in invatamantul primar, gimnazial si liceal.
Stimulati-va elevii sa-si deschida ferestrele mintii, sa aiba indrazneala de a gandi, de a pune intrebari, de a dezbate, de a se detasa de paradigme. Aceasta este o deprindere excelenta. Profesorii fascinanti formeaza persoane care gandesc si care sunt autori ai propriei lor vieti.”
Dar ca sa revenim :), pe voi ce v-au invatat bunicii vostri?
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
One thought on ““Ca sa obtii o mare doamna, incepe cu bunica””