A trecut un an!
Una dupa alta, de 365 de ori la rand, nu a fost zi in acest an in care sa nu discut despre un subiect la care nu m-as fi gandit in veci ca poate sa fie atat de important. Zi de zi, un an intreg am explicat, am repetat, am argumentat, am ras sau m-am enervat. Iar motivul a fost unul singur: nu mai mananc carne.
Poate o sa vi se para surprinzator dar aceasta postare nu este despre nutritie. Este despre dezvoltare personala. Mai precis despre dezvoltarea mea personala :).
Cand m-am hotarat sa nu mai mananc carne am avut motive temeinice. O parte dintre acestea au fost rationale (in societatea noastra de consum nu exista carne “sanatoasa”, toate animalele sunt indopate cu hormoni si antibitotice) iar o parte instinctuale (pur si simplu nu am mai putut sa mananc carne. Gandul ca in farfuria mea este un animal mort imi provoaca instant greata).
Revenind la motivele rationale, ele se bazeaza pe multa documentatie si informatii extrem de importante despre alimentatia noastra . E hilar cum mancam fara sa ne intereseze ce, cum acceptam orice gunoi doar pentru ca e ambalat frumos sau pentru ca are garantia unei “firme”.
In primele saptamani imi placea vorbesc despre subiectul “carne”. Aveam o energie inexplicabila, subiectul la randul lui mi se parea foarte intersant asa ca nu aveam nimic impotriva sa explic si sa argumentez alegerea mea. Dar surprinzator, reactiile pertenerilor mei de dezbatere au fost de cele mai multe ori similare. M-au atacat fara sa-mi lase timp sa termin o propozitie coerenta. De fiecare data cand incercam sa aduc un argument, existau cel putin trei voci care imi spuneau lucruri destul de… urate rautacioase avand in vedere mediul si oamenii printre care ma invart :). Am fost intrebata daca sunt sectanta, daca m-am pocait, daca ma duc la manastire, daca am fost la doctor in ultimul timp (ca sa-mi fac un control la cap nu de altceva 🙂 ). In general am luat totul in gluma si nu mai continui cu amanuntele pentru ca nu vreau ca aceasta postare sa capate un iz victimogen.
Mare mea nedumerire a fost de ce este lumea atat de revoltata si de agresiva din cauza faptului ca nu mai mananc eu carne. Adica cu ce afecteaza decizia mea vietile celorlalti?
Si chiar daca nu am nicio dovada, sunt convinsa ca daca maine as spune ca nu mai mananc dovlecei nu ar interesa pe nimeni. Pun pariu pe ce vreti voi ca nu m-ar baga nimeni in seama. La fel daca as spune ca nu mai mananc brocoli, rosii, banane sau patrunjel :).
Si atunci? Carnea sa fie cheia problemei? Putem sa ne lipsim de orice aliment pe lumea asta dar nu de carne? De ce devenim paranoici cand cineva nu mai vrea sa manance carne indiferent de motiv? De ce nu putem sa purtam o discutie interesanta ca atunci cand discutam despre o cura de slabire sau evitarea anumitor alimente daunatoare cum ar fi zaharul de exemplu. Pana la urma e o decizie personala care nu afecteaza pe nimeni altcineva decat pe persoana in cauza.
Exista minti mai mai inteligente decat a mea, care spun ca oamenii reactioneaza asa cum am descris mai sus, din simplul motiv ca se simt amenintati. In momentul in care cineva iese din tiparul stantard si incepe sa fie diferit, constituie o potentiala amenintare. Atunci cand “se stie” ca ceva este adevarul absolut, iar cineva il sfideaza, imediat este atacat pentru simplul fapt ca exista cel putin o sansa ca acel cineva sa aiba dreptate. Si este destul de greu sa resetezi toate adevarurile pe care le stii si sa o iei de la inceput cu acumulatul cunostintelor.
Eu nu cred teoria asta, mi se pare putin exagerata. Nu ma consider speciala, nu mi se pare ca am spart cine stie ce tipar sau ca am facut cine stie ce extravaganta. Si niciodata, dar niciodata, nu o sa ma auziti cu chestii de genul “noi, vegetarienii”.
Eu doar nu mai mananc carne si singura mea problema este de ce oi fi mancat pana acum un an?! 🙂
A trecut timpul si m-am mai rodat si eu. Am aflat cam toate intrebarile care mi se pot pune si argumentele care mi se aduc ca sa fiu convinsa “ca sunt cu capul” dar mai ales, am si eu toate raspunsurile pregatite. Pentru mine deja se instaleaza o stare de normalitate, mi se pare ca nu am mancat carne niciodata. Pur si simplu pentru mine, intre carne si alimentatie nu mai exista semnul egal.
Asa ca am inceput sa ma distrez pe baza subiectului. Reusesc sa raspund unui tir de intrebari venite simultan din partea a cel putin 3 persoane, arunc argumente care dor si in acelasi timp sunt total detasata de subiect. Acum, daca insista cineva cum ca, de ce nu mananc carne, ii spun ca imi interzice religia :). Perplexitatea interlocutorului face toti banii. Si recunosc ca imi face o placere sadica sa intreb daca ciorba e de pui mort sau de porc decedat :).
Dar de departe cea mai tare discutie este atunci cand incepe sa mi se explice cum ca omul e carnivor. La fel ca si leul adica. Iar leul nu are cum sa renunte la carne deci e aberant ca un om sa renunte la carne. Iar cel care imi spune asta, in general tocmai s-a dat jos dintr-o masina cu care se deplaseaza, eventual bea o bere, dar inevitabil mananca o carne gatita, fiarta, marinata sau condimentata cu orice doar sa nu mai aiba gustul ala oribil de carne :). Dupa care se arunca pe o canapea la televizor si zace cateva ore pana se dezumfla putin ca sa poata sa se miste pana la frigider ca sa mai manance niste carne. De data asta ceva “soft”, eventual niste sunca “dietetica de pui”. Ei bine, in punctul asta chiar nu mai am argumente, e evident ca acesta e comportamentul unui leu adevarat.
Disclaimer: Aceasta postare este despre o experienta personala. Nu este o instigare la “violenta” verbala si nici un atac la dresa altor persoane cu preferinte diferite. Va rog sa aveti in vedere ca toata familia mea si toti prietenii mei manaca carne dar asta nu inseamna ca nu-i iubesc sau ca nu-i respect. Nici vorba. Doar ca nu sunt lei :).
Felicitari si La multi multi ani, fara carne! Stiu cum e, am fost acolo si inca ma lovesc de aceiasi reticenta, chiar dupa mai mult de cinci ani. Inclusiv parintii mei insista: hai nu vrei, chiar nu mai gusti, etc. Noi cunostinte… prefer sa nu abordez subiectul, daca trebuie sa comandam mancare, imi vad de meniul meu, fara sa explic. Daca se afla, aud aceleasi acuze si replici pe care le-ai enumerat si tu. Mi s-a spus ca pasc iarba, ca rumeg, ca mananc paie sau orice altceva, numai mancare, nu. Nu tin minte sa fi intalnit vreo persoana interesata, care sa vrea sa se lase de carne. Ba da, una, care a incercat o perioada mancare raw, dar a revenit la carne&co. In rest, se mira, comenteaza si nici macar nu-si imagineaza ca poti sa traiesti bine merci fara animal mort, in farfurie.
Noi sa fim sanatoase si sa avem grija de familiile noastre carnivore, pe cat de bine se poate. In rest, cainii latra, ursul merge. 😉 Merg sa pasc ceva… 😛
Buna Alina, ma bucur ca ai trecut pe aici :). Si da, am uitat de pascutl :D.
Oricum, inca n-am povestit de partea "hard" cand intra si cele mici in peisaj. Atunci chiar sunt lupte greco-romane 😀 :D. Te pup!
Buna Alina, ma bucur ca ai trecut pe aici :). Si da, am uitat de pascut :D.
Oricum, inca n-am povestit de partea "hard" cand intra si cele mici in peisaj. Atunci chiar sunt lupte greco-romane 😀 :D. Te pup!
Oh, ce articol frumos!! Felicitari!! Eu momentan sunt intr-a 9-a saptamana de cand, cu o singura mica exceptie, nu am mai pus carne in gura :-)) Sper sa ne intalnim si dupa 365 de zile ale mele ;-)))
Buna Feli, iti multumesc pentru comentariu. Ma bucur ca ti-a placut articolul si iti doresc mult succes in initiativa ta. Dupa cum vezi, la inceput e mai greu dar pe urma incepe sa fie distractiv :). Si sunt sigura ca o sa se ne mai intalnim dupa mai mult de 365 de zile ale tale :).