Când copiii devin „prea adulți”: efectele parentificării și vinovăția de a te odihni la vârsta adultă
Un nou studiu arată că acei copii care sunt puși prea devreme în roluri de adulți – fie că sunt nevoiți să aibă grijă de frații mai mici, să se ocupe de treburile casei sau să își susțină emoțional părinții – ajung, la maturitate, să se simtă vinovați atunci când se odihnesc și au dificultăți în a stabili limite sănătoase în relații.
Fenomenul poartă numele de parentificare și apare atunci când copilului i se atribuie responsabilități sau poveri emoționale nepotrivite pentru vârsta și stadiul său de dezvoltare. Uneori, acest lucru se întâmplă din cauza indisponibilității emoționale a părinților, a bolii, a absenței sau chiar a lenei și neglijenței acestora.
Copilul devine „adultul din casă” — cel care are grijă de ceilalți, care încearcă să aducă echilibru, care învață prea devreme că nevoile sale trebuie amânate. În timp, această adaptare se transformă într-un tipar psihologic greu de dezvățat: la maturitate, persoana parentificată are dificultăți în a spune „nu”, se teme să dezamăgească, simte vinovăție când își acordă timp pentru sine și are tendința de a pune mereu nevoile altora pe primul loc.
Această nevoie compulsivă de a fi responsabil și disponibil pentru ceilalți poate duce, pe termen lung, la stres cronic. Iar stresul cronic, avertizează cercetătorii, este un factor declanșator important pentru numeroase probleme de sănătate — inclusiv pentru bolile autoimune.
Interesant este faptul că fenomenul parentificării afectează mai ales fetele. În multe familii, fiica cea mare preia instinctiv sau impus rolul de „micul adult” — ceea ce literatura de specialitate numește adesea „sindromul fiicei celei mari” (eldest daughter syndrome). Coincidență sau nu, femeile reprezintă peste 80% din totalul diagnosticurilor de boli autoimune, un fapt care ridică întrebări legate de impactul psihologic al suprasolicitării emoționale din copilărie asupra organismului.
A-i lăsa pe copii să fie copii nu este o dovadă de slăbiciune parentală, ci un act de grijă profundă. Joaca, libertatea, sprijinul și siguranța emoțională sunt condiții de bază pentru ca un copil să devină, mai târziu, un adult echilibrat și capabil să își pună propriile limite.
Lasă-i să fie copii. Nu grăbi procesul de a deveni mari.
REFERINȚE:
-
Hooper, L. M. et al. (2023). Parentification, boundaries, and health outcomes: Long-term psychological implications of early adult roles in childhood. Frontiers in Psychology, PMID: 37444045.
-
Chase, N. D. (1999). Burdened Children: Theory, Research, and Treatment of Parentification. Sage Publications.
-
Jurkovic, G. J. (1997). Lost Childhoods: The Plight of the Parentified Child. Brunner/Mazel.
