Educatia prin basme
Basmele pun întotdeauna o problema. În basm, prin definitie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotriva. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situatie care, fericita sau nu, are doar un rol de introducere rapida în drama în care curând va fi implicat protagonistul. Printii sunt pusi totdeauna sa savârseasca ispravi imposibile, ca sa nu-si piarda viata, printesele lipsite de aparare cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrajitoarelor ce îi pun la îngrasat ca sa-i manânce.
Basmul îi duce pe copii de mâna spre iesirea din aceste situatii îngrozitoare. Tocmai în asta rezida valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, asadar usor de înteles pentru copil, o situatie dramatica de conflict grav, de posibila tragedie, si de a indica o cale de iesire din aceasta situatie. Basmul ne prezinta problema si solutia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil- cel al fanteziei.
Basmele sunt pline de copii: copii abandonati în padure, copii chinuiti de mastere crude, copii care nu sunt iubiti, copii nedoriti, copii rataciti … Copiii din basme nu respecta niciodata interdictiile: deschid toate usile care ar trebui sa ramâna încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa mearga, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singuratatea, neascultarea, frica …
În basme copiii înving. Ei supravietuiesc în ciuda parintilor care îi abandoneaza, în ciuda masterelor rele, a vrajitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenintatoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezinta pentru copii glasulsperantei. Pe de alta parte, în basme nu apar numai copii: sunt si adolescenti, tineri, adulti si batrâni. Prin intermediul întâmplarilor prin care trec eroii, basmele anticipeaza viitoarele etape ale existentei, cu dificultatile ce vor putea sa apara si cu modalitatile în care acestea pot fi depasite. În acest sens, basmele sunt pentru copil un curs complet de formare pentru viata.
Nu întâmplator, Într-o anumita perioada copiilor le place îndeosebi un anume basm si vor sa-I asculte doar pe acela: îl asculta iar si iar, nu se mai satura de el, iar celelalte basme nu-I intereseaza. În momentul respectiv acela e “basmul lor”, basmul care vorbeste despre problema pe care o au atunci. Îsi vor schimba preferintele atunci când vor depasi respectivul moment din propria evolutie. Obiceiul de a le povesti copiilor basme tinde uneori sa se piarda, în favoarea informatiilor mai tehnice, rationale si realiste. Se uita un fapt fundamental, si anume ca un copil nu este un adult în miniatura: e un copil! Realitatea pe care o traieste el e o realitate prevalent simbolica, iar explicatiile care au pentru el cel mai mult sens sunt explicatiile prin imagini. Abandonarea povestirii basmelor înseamna abandonarea celei mai bune cai de acces spre lumea fantastica în care traieste cufundat copilul, înseamna sa-i privam de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îsi înfrunta si îsi rezolva angoasele …
