Sportul si autonomia

Zilele astea a avut loc la Sala Floreasca Campionatul National de Scrima la care au participat si fetele mele in premiera. Cu aceasta ocazie, am fost rugata sa dau un mic interviu pentru lead.ro in care sa povestesc de ce le-am dat pe fete la scrima, cum le-a ajutat acest sport si ce castiguri le-a adus din punct de vedere fizic si emotional.

Probabil ca unul dintre cele mai mari castiguri a fost cresterea increderii in sine si dezvoltarea autonomiei. E interesant de urmarit cum un copil de 6 ani de exemplu, care este foarte atasat de mama, in doar 2 ani se participa la concursuri internationale unde emotiile si presiunea sunt foarte mari si pe langa toate astea mai apar si accidentari destul de grave.

Cand am inceptut sa mergem la scrima, Andreea nici nu voia sa intre in sala de antrenament fara mine. Facea toate excercitiile fara probleme, insa avea nevoie sa ma stie acolo, sa ma gaseasca cu privirea. Usor usor am inceput sa ies din sala sub diverse pretexte si foarte curand a venit momentul in care a intrat singura in timp ce eu am ramas pe coridor vorbind la telefon. Dupa o alta scurta perioada de timp “s-a Intampalat” sa am o treaba foarte urgenta 😉  asa ca am dus-o la sala si am lasat-o acolo, urmand sa vina Cristi sa o ia peste doua ore cand se termina antrenamentul.

Cu blandete si intelegere am reusit sa ii demonstram ca se poate descurca singura fara niciun fel de probleme si trebuie sa recunosc ca ma uimeste in fiecare zi cand o vad cum s-a maturizat si cum de multe ori ne spune ea ce avem de facut.

Consider sportul ca unul dintre cele mai mari beneficii pe care le putem aduce in viata si dezvoltarea copiilor nostri cu mentiunea ca este foarte important sa gasim antrenorii si mentorii potriviti. Avand in vedere ca acestia vor avea un cuvant major de spus in educatia celor mici si ca amprenta pe care si-o vor lasa pe vietile lor este una majora, cred ca merita sa cautam oamenii cei mai potriviti pentru aceasta misiune importanta.

 Cea mai mare uimire a fost cand, dupa Campionat am vazut-o pe Andreea stand alaturi de colegele ei si facand planuri despre cum vor merge toate in cantonament la toamna. Nu stiu de unde le-a venit ideea asta, probabil i-au auzit pe cei mai mari povestind despre experientele lor din anii trecuti, insa am continuat sa trag cu urechea la planurile lor in timp zambind cu gura pana la urechi. Se pare ca am reusit mai indeplinim un obiectiv pe care ni l-am propus cu ceva timp in urma, acela de a creste doi copii independenti si autonomi, iar ajutorul nostru a fost sportul.

Degeaba ii crestem mari daca nu le oferim posibilitatea de a gandi si de a se descurca singuri. Poate ca e greu sa-i vedem cum cresc si cum usor, usor incep sa se rupa de noi, insa trebuie sa intelegem ca e ceva firesc. In cativa ani vor porni pe drumul lor si indiferent cat de greu ne va fi, totusi vom respira usurati pentru ca avem incredere in ei, am vazut de-a lungul timpului cat sunt de capabili.