Ziua 2. Coafura rezista!
Picioarele mai putin :).
Am avut o saptamana grea in care de-abia am mers, era imposibil sa pun calcaiele in pamant. Marele meu noroc in toata povestea asta, a fost vremea care a tinut cu mine si mi-a permis sa port tocuri. Totusi a fost destul de dificil, daca ati vazut pe cineva tarsaind niste tocuri de 10, eu eram :). Dar important este ca am putut sa ma deplasez altfel decat in genunchi, asa cum mi-as dorit:).
De miercuri am reusit sa calc cu toata talpa dar tot am schiopatat pana vineri cand lucrurile au revenit la normal. Stiu ca nu trebuia sa fac o pauza atat de mare, si ca in caz de febra musculara cui pe cui se scoate, dar nu am reusit sa ma lupt cu durea si sa o inving. Marea mea realizare a fost ca am ignorat-o :).
Iata-ma dupa o saptamana, vesela si zambitoare, cand deja am scapat de panica “eu pot sa alerg doar 10 metri si pe urma am nevoie de resuscitare” sau “ce ma fac, o sa rada lumea de mine ca dau din maini ca aia care se ineaca”.
M-am echipat corespunzator, mi-am adus aminte sa-mi iau si castile ca sa ascult muzica, si astfel alergatul a fost mult, mult mai usor. Am avut aceeasi distanta, parcursa cu mai putine pauze.
Cateva exercitii si multe priviri admirative din partea celor care se plimbau prin zona au facut speciala o dimineata, altfel obisnuita, de duminica :).
