Voi chiar va doriti copii ascultatori?
Foarte multi parinti se simt frustrati atunci cand copiii nu ii asculta. Pentru ca, nu-i asa?, cand le dam o comanda, cei mici trebuie sa se conformeze. Daca le spunem “sari”, ei trebuie sa sara. Si daca nu asculta, asta nu e o dovada ca parintii sunt praf si ca nu i-au crescut cum trebuie?
De fapt nu, lucrurile nu stau chiar asa. Si daca ma intrebati pe mine ar fi mult mai normal ca cei mici sa se uite mirati la noi atunci uneori exageram si confundam eduatia cu dresarea.
Pentru ca poate fi chiar periculos sa cresti un copil docil care se supune fara sa puna la indoiala cerintele celorlalti si care isi inghite orice urma de revolta facand in final ceea ce i se spune.
Stiti de ce spun asta? Pentru ca un copil ascultator va fi un adult ascultator. Un adult care nu va putea si nu va sti sa isi impuna punctul de vedere si care cu siguranta nu va profita de oportunitatile pe care le va avea. Un adult care nu va face altceva decat sa asculte ordinele date pe cale ierarhica (si nu numai) fara sa puna intrebari si fara sa-si asume responsabilitatea pentru faptele sale.
Chiar si pentru un copil, ascultarea obedienta nu este santoasa. Pentru ca exista situatii in care copiii trebuie sa se revolte si sa protesteze. De multe ori chiar sa se apere. Stim cu totii ca batausii ii ataca pe cei despre care stiu ca nu se apara. Care nu protesteaza si nu spun. Si care isi ling ranile in liniste.
Adevarul este ca niciun parinte nu poate sti cu ce va trebui sa se confrunte copilul lui astfel incat sa-i ofere toate resursele necesare. Insa exista un lucru pe care trebuie musai sa-i invatam pe copii si anume sa se lupte pentru drepturile lor. Sa protesteze si sa se apere.
Iar asta nu inseamna sa nu stabilim limite sau ca cei mici nu trebuie sa faca ce ii rugam. Inseamna doar ca cei mici trebuie sa stie cum sa spuna NU. Si nu pot invata asta decat din experienta. Din experienta pe care o au cu noi, parintii.
- De fiecare data cand copilul vine sa vorbeasca cu noi pentru ca e suparat iar noi il ascultam si il luam in serios.
- De fiecare data cand stabilim o limita cu empatie astfel incat sa recunoastem opinia lui chiar daca nu cadem de acord.
- De fiecare data cand incercam sa gasim o solutie de mijloc care sa ne multumeasca pe toti.
- De fiecare data cand ii cerem parerea atunci cand stabilim o regula, recunoscand ca el este cel mai afectat de decizia noastra.
- De fiecare data cand recunoastem ca am gresit si ca el a avut dreptate.
Ca o concluzie, daca ati crezut ca e bine ca cei mici sa fie ascultatori, va rog sa va mai ganditi o data.
Respectuosi si cooperanti? Da, cu siguranta. Copiii vor creste asa atunci cand ii ascultam si ii tratam la randul nostru cu respect, si cand ii invatam ce inseamna cooperarea cautand impreuna solutii.
Ascultatori? Mai bine nu.
Ca sa fiti la curent in timp real cu toate noutatile de pe blog nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.
Eu cred ca trebuie facuta o diferenta intre ascultare si obedienta. Nu imi doresc niste copii tampi care sa efectueze ca niste robotei instructiunile primite, dar imi doresc copii ascultatori cu care sa ma pot intelege, care sa reactioneze la explicatii logice, dar care sa inteleaga ca uneori trebuie sa asculte si atunci cand nu inteleg exact despre ce e vorba, sa aiba acea incredere in mine ca sunt parintele lor si le vreau binele. Sunt momente cand nu e timp de explicatii si e nevoie sa ca el, copilul, sa asculte. Cred ca parintele trebuie sa aiba autoritate in familie, pentru ca poarta pe umeri si responsabilitate (inclusiv in fata legii), deci raspunzand pentru copil, trebuie ca si copilul sa recunoasca autoritatea parintilor. Ca mama de 4 copii pot sa confirm ca e nevoie ca ei sa colaboreze, sa se implice in mersul lucrurilor din familie, cu responsabilitati mici pe masura lor (nu ii pun sa faca supa, dar dupa o paine se poate duce). Si aici tine de ascultare, nu obedienta oarba, nu imi bat joc de el, dar cred ca asa invata responsabilitatea, chiar si atunci cand se duce cu gunoiul sau cumpara o sticla de lapte desi nu are chef, dar o face pentru ca parintii ii cer lucrul asta.
Parintele nu vrea sa-si dreseze copilul, ci sa-l educe, sa-l disciplineze. Desi avem sute de carti de parenting si culmea…le studiem intens, suntem mereu martori la scene jenante prin parcuri, magazine etc. Copii urland, lovind parintii, facand ca toate alea si parinti calmi care incearca neputinciosi sa le explice de ce nu e acceptabil un astfel de comportament. Nu e ok sa-ti intimidezi copilul, dar nici nu se poate dezvolta normal in absenta limitelor.
Maria, iti multumesc pentru comentariu, este completarea perfecta pentru articol! Colaborare si responsabilitate, da. Obedienta, nu.
Laura, daca nu iti dresezi copilul nu inseamna neaparat ca esti neputincios. Cu limitele si regulile de rigoare, un copil poate fi crescut frumos si armonios fara sa fie obedient. Asa cum spuneam, colaborare si responsabilitate!