Un prieten neasteptat!
Avem un nou prieten. Ne-am trezit cu el acasa hodoronc tronc si ne-am imprietenit instant. Nu mi-a foarte clar cum ne-a gasit dar e evident ca i-a placut de noi asa ca a tinut neaparat sa facem parte din povestea frumoasa pe care a creat-o.
Ne-am bucurat tare mult si pentru ca venea de pe drum, l-am asezat la masa, i-am oferit o limonada si am stat la povesti pana noaptea tarziu. Foarte curios, a inspectat fiecare colt din casa si din curte, s-a pozat cu toate animalutele (care au stat 🙂 ), ne-a ajutat putin si cu renovarea, dupa care s-a scuzat si s-a dus sa se odihneasca. A doua zi pleca din nou si il astepta drum lung si obositor.
A promis ca ne tine la curent cu locurile pe care le viziteaza asa ca va asteptam pe Pagina de FB Meseria de parinte ca sa ne bucuram impreuna de aceasta initiativa minunata. Dati Share ca sa afle cat mai multa lume despre ea.
Pe el in cheama Simplus si este un pisoi de fetru care calatoreste in toata lumea. Este mascota Atelierului Simplus care face jucarii pentru copii, desenate tot de ei.
Enjoy si nu uitati sa dati Like Pagini de FB Meseria de parinte si Paginii Simplus ca sa vedeti in timp real pe unde se plimba acest pisoi nazdravan.
——————————–//———————————-
- Atelier Simpluș este prima afacere socială a Asociației ALIAT. Obiectivul principal al acestei afaceri sociale este crearea de locuri de muncă pentru reintegrarea socială a persoanelor aflate în situații de risc.
- Ideea dezvoltării unei afaceri sociale a venit din nevoia identificată în rândul beneficiarilor ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor), anume lipsa unui loc de muncă stabil. Atelier Simpluș s-a născut din dorința de a veni cu o soluție pentru oamenii fără un loc de muncă: un loc de muncă stabil, care să le ofere încredere în ceea ce știu să facă.
- Atelier Simpluș este unul dintre cele 10 proiecte câștigătoare în cadrul competiției Fabricat în Țara lui Andrei, cea mai mare competiție de afaceri sociale, finanțată de Petrom.
- Atelierul Simplus poate fi găsit în comuna Mănești, județul Dâmbovița, la aproximativ 15 km de Târgoviște. A fost gândit ca un loc în care să îți fie drag să lucrezi, să poți fi creativ și tehnic în același timp. În atelier lucrează în prezent 3 persoane din comunitate (șomeri de lungă durată, persoane care din diferite motive au abandonat studiile). Mănești nu a fost ales întâmplător. De peste 3 ani, ALIAT oferă servcii sociale locuitorilor din județul Dâmbovița, prin Centrul ALIAT Târgoviște.
-
Principalele produse realizate de Atelier Simpluș sunt:
- Jucării realizate după desenele copiilor (jucăriile sunt realizate având ca sursă de inspirație desenele copiilor; fiecare jucărie este unică și reproduce desenul trimis)
- Jucării din materiale textile (bumbac sau fetru) realizate după schițele unor designeri români. Toate detaliile jucăriei sunt realizate prin cusături manuale.
- Huse pentru laptopuri și tablete. Husele sunt realizate din fetru, cu un design prietenos.
- Produsele realizate în atelier vor fi vândute către publicul larg și 50% din profitul acestor activităţi urmează să fie reinvestit în activităţi pentru reintegrarea socio-profesională a dependenţilor de alcool şi/sau droguri.
- Vor fi oferite servicii psihosociale pentru 60 de persoane din comunitate în cadrul Centrului de Incluziune Târgovişte. În comunitate vor fi organizate începând cu această toamnă 2 acţiuni de prevenire a consumului abuziv și cel puţin 60 de elevi ai şcolilor din comuna Măneşti vor participa la activităţi de terapie prin artă şi educaţie antreprenorială.