Daca pupa mami trece

Le-am plimbat cu rolele inca dinainte sa invete sa mearga. Ele in carut iar eu pe langa, unduindu-ma in ritmul zambetelor lor. Din ce in ce mai repede, cu vantul fluturandu-ne prin par si cu ecoul chiotelor de veselie.

Apoi, cand au crescut, le-am cumparat si lor role si le-am invata sa mearga pentru a doua oara. Le-am trecut o esarfa pe sub brate si le-am sustinut de fiecare data cand picioarele nu voiau sa le asculte iar rotile o luau fiecare in alta directie. Usor, usor si-au capatat independenta si au inceput sa mearga din ce in ce mai departe. Mai intai cu teama apoi din ce in ce mai increzatoare. Plecam impreuna din punctul de start si ne desparteam pe alei adiacente, urmarindu-ne cu coada ochiului si facandu-ne cu mana peste oamenii care stateau pe banci.

Insa inevitabil a venit si prima cazatura. Cu piele julita, cu sange, cu lacrimi fierbinti si multi oameni ingrijorati care voiau sa ajute. Dar orice ajutor a fost refuzat, sigura dorinta era “sa vina mami”. A durat mai putin de un minut pana am ajuns la ea si dupa ce am evaluat rapid situatia ca sa-mi dau seama ca nu e nimic grav, am scos trusa de prim ajutor din rucsac: un pachet de servetele si o sticla cu apa. Am pus o compresa ca sa nu mai vedem sange si sa racorim locul, am strans tare in brate pacientul si l-am pupat cu incredere asigurandu-l ca trece imediat.

Din cand in cand mai aplicam cate un pupic, mai stergeam o lacrima de pe obraz si ma interesam cum isi face efectul tratametul aplicat. E bine, durerea incepe sa dispara, pacientul este increzator chiar daca putin descurajat de posibilitatea de a cadea din nou.

Dar nu-i nimic, de acum incolo stie ce are de facut chiar daca nu sunt eu langa ea. O compresa cu niste apa rece face minuni iar daca lucrurile sunt putin mai complicate, vine mami si pupa ca sa treaca de tot.

Este incredibil cata incredere au copiii in noi, cand sunt mici. E destul o privire in ochii nostri ca sa se hotarasca daca ii doare sau nu. Reactia noastra initiala este decisiva pentru sentimentele lor ulterioare. Daca ne panicam si incepem sa facem o drama din orice zgarietura, mergem la doctor sa dezinfecteze si interzicem orice acitivitati ce pot fi potential primejdioase, nu facem decat sa le transmitem si lor frica noastra si sa-i invatam ca nu e bine sa te avanti in situatii care nu sunt 100% sigure.

Daca in schimb ii invatam ca important este cat de mult te bucuri de activitatea pe care o faci indiferent de neplacerile care pot aparea, daca le spunem ca o zgarietura nu e un capat de tara si ca o compresa rece va rezolva tot, atunci cu siguranta copiii nostri vor fi indrazneti si vor avea curajul sa isi asume riscuri calculate. Vor stii cum sa se protejeze si cum sa se descurce atunci cand se lovesc.

Si nu vorbesc din carti, stiu cat de greu este sa-ti depasesti fricile si sa le acorzi copiilor libertatea de care au nevoie ca sa se dezvolte. Mie nu-mi plac biciclete si skateboardurile. Pentru ca nu sunt familiarizata cu ele si nu stiu cum sa le controlez, nu am cum nici sa le invat pe fete ce sa faca. Insa aici intervine Cristi iar eu fac doi pasi in spate. El le-a cumparat echipamente, le-a invatat care sunt regulile si el e cel care le inspira increderea. Eu ma multumesc sa car rucsacul cu apa si servetele, trusa de urgenta adica, si sa pup cand e nevoie J.

Voi cum ii incurajati pe copii sa se ridice si sa mearga mai departe chiar daca s-au lovit si le e frica sa continue? Le spuneti Da cand vor sa se aventureze in activitati din care invata pe pielea lor, la propriu?

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.