Si daca temele sunt singura solutie?
In ultimii doi ani am renuntat aproape complet la masina si mergem foarte mult pe jos sau cu RATB. Motivele pentru care am facut aceasta alegere o sa vi le spun in cateva articole viitoare.
Astazi vreau sa va povestesc cat de schimbata am gasit lumea pe am parasit-o, sa spunem, in urma cu 16 ani, cand mi-am cumparat prima masina.
Pe vremea aia aproape toata lumea citea in autobuze sau metrou. In general carti dar si foarte multe ziare, integrame, publicatii saptamanale… Nici eu nu faceam exceptie de la regula asa ca mi s-a parut absolut normal ca atunci cand le-am prezentat fetelor transportul in comun sa le spun si ce pot sa faca in timpul acela mort, respectiv sa citeasca o carte.
Ei bine, aici incepe cu adevarat intriga acestui articol pentru ca sunt absolut siderata de numarul mare de persoane care ma felicita pentru ca am copii care citesc. Prima data am zambit fericita, era o zi frumoasa de vara, mergeam la piscina asa ca aveam chef de vorba si am glumit putin cu doamna care a facut remarca.
Insa cand aceste comentarii au inceput sa devina obisnuinta au inceput cumva sa ma deranjeze. Adica intotdeauna am apreciat un compliment si mi-a facut placere insa cand e urmat de vaicareli si de comentarii negative la adresa propriilor copii, asta chiar mi se pare inacceptabil.
Nu-i ok ca tu, in calitate de parinte sa te plangi ca ala micu’ nu citeste, ca sta toata ziua pe telefon, ca nu-i place scoala si ca nu stii ce sa te mai faci cu el.
Si totusi, majoritatea parintilor nu inteleg asta. Nu realizeaza cat de important este sa te preocupe viata si activitatile copilului tau, ca daca a ales intre carte si telefon de fapt tu esti cel care l-a impins in aceasta directie.
Copiii nu au capacitate de decizie, de-asta suntem responsabili pentru ei pana implinesc 18 ani. Sa-l incarci pe un copil cu responsabilitatea propriei vieti este o dovada de imaturitate si iresponsabilitatea din partea parintelui.
Degeaba ne plangem de scoala, de sistem, de profesori si de programa atata timp cat in momentul in care ii trimitem la scoala cei mici sunt deja defecti. Nu stiu sa-si foloseasca mainile la alteva decat sa dea cu degetul pe ecran, nu stiu sa tina un creion in mana, sa taie cu foarfeca sau sa stea 5 minute fara sa faca nimic.
Adevarul este ca marea masa a parintilor se preocupa doar de nevoile vitale ale celor mici, gen haine si mancare, lasand la voia intamparii toate celelalte abilitati pe care copiii au nevoie sa si le dezvolte.
Departe de mine intentia de a judeca pe cineva, stiu ca avem cu totii limitele noastre si stiu ca nu ne invata nimeni sa fim parinti.
Insa cand, ajunsi in punctul in care ne dam seama ca educarea copilului ne depaseste cu mult competentele, oare nu e normal sa ne indreptam toata atentia catre scoala?
Avand atatea generatii care esueaza la BAC, care sunt pur si simplu debusolate si dezorientate fara sa stie ce au de facut in viata, oare asta nu e dovada ca si noi, parintii, am picat cu brio examenul de a ne educa copiii? E realist si obiectiv sa dam vina pe scoala si pe sistem?
Sa acuzam programa greoaie in loc sa recunoastem ca de fapt nu ne implicam? Ca e mai usor sa dam vina le profesori in loc sa admitem ca am lasat responsabilitatea educarii copiilor nostri pe mana altcuiva?
Daca pe noi nu ne-a preocupat 7 ani, 10 ani, 18 ani sa punem o carte in mana copiilor nostri si ne minunam ca alti copii chiar fac chestia asta, oare nu e evident ca aceasta scapare trebuie compensata cumva?
Si cine ar putea sa repare indolenta si ignoranta noastra daca nu scoala? Ne plangem ca materia e veche si stufoasa, ca lecturile obligatorii sunt greoaie si copiilor nu le plac insa niciodata nu recunoastem faptul ca scoala de fapt repara, cat poate, tot raul pe care il facem noi acasa lasand copiii de izbeliste in fata ecranelor, indiferent ca ne referim la telefon, calculator sau televizor.
Exista situatii in care copiii pun mana sa scrie cu stiloul doar pentru ca merg la scoala, exista copii care citesc doar pentru ca “trebuie” sa rezolve niste exercitii din culegerea aia nenorocita platita cu atatea comentarii de parinti.
Exista situatii in care scoala e singura sansa a copiilor si de aici si intrebarea mea: si daca totusi temele sunt de fapt singura solutie pentru ca generatiile viitoare (si ma refer la marea masa a populatiei) sa fie educate si sa aiba un minim de cultura generala? V-ati gandit vreodata la asta?
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
Nu prea 🙁
Insa, pentru copilul meu, teme moderate, care solicita maxim 10 minute pe zi, sunt potrivite, utile, il ajuta la fixare, exersare, mai mult ar fi deja trecute la categoria lucrurilor neplacute, pentru care trebuie sa ne dam peste cap sa ne facem timp, intre drumuri, mese, joaca si hobby-uri. Momentan este foarte bine asa cum este, suficient pentru un copil de clasa a doua.
Roxana, eu inteleg ce spui si sunt acord insa tu nu esti genul de parinte la care ma refeream eu in articol. O sa vezi pe parcurs ce diferente sunt intre copiii cu parinti implicati si cei lasati de capul lor.
Nu inteleg fraza din final “: si daca totusi temele sunt de fapt singura solutie pentru ca generatiile viitoare (si ma refer la marea masa a populatiei) sa fie educate si sa aiba un minim de cultura generala?”.
De ce TEMELE ar fi solutia si nu SCOALA? Teoretic, temele se dau pentru consolidarea cunostintelor predate in clasa, uneori pentru aprofundare. Insa tot SCOALA – procesul de predare + ceea ce scrie efectiv in manuale – e de baza.
Cat despre generatiile care sunt asa cum sunt la BAC, mie mi se pare incredibil ca nu se pierd si mai ulti copii.
Materiile sunt mult schimbate. Gramatica din clasa a 2-a, “Izvorul noptii” a lui Blaga tot in clasa a 2-a, la matematica se predau multe lucruri prea abstracte pentru mintile de pana in 10 ani. Turnam cu polonicul cunostinte in mintea copiilor, majoritatea inca se tin datorita presiunii notelor, apoi o iau pe aratura din ce in ce mai mult in gimnaziu si la liceu. Si bacul e rezultatul.
Degeaba predai siruri si integrale la liceu si razi de tari precum USA si Canada sau Franta, unde asemenea lucruri se fac la facultate, daca ai indopat elevii si i-ai invatat vanatori de note care nu sunt in stare sa lege o notiune de alta. Ce vor intelege ei din siruri? Nimic, doar vor impusca niste note.
Si temele? sa le dam mai multe teme, sa invete! Sa invete ce, daca ei nu au baza? Baza aia din 1-4, cand incepe dragostea de invatatura, de scoala.
In rest, de acord cu faptul ca parintele e “model” copilului.
Ma refeream la teme tocmai pentru ca ii tin ocupati (in sensul constructiv) pe copii si cand ajung acasa. Cumva sunt o prelungire a scolii care suplimenteaza ceea ce ar trebui sa faca parintii.
In rest si eu sunt de acord cu tine dar despre asta cred ca merita sa scriu un articol separat.
* dacă are „Izvorul nopții” la clasa a IIa e și e depășit, e vina profesorului de la clasă. Este obligatoriu de exemplu textul liric, nu poezia în sine. Autorii de manual, așa cum sunt, cu pile, relații și cărți scrise pe genunchi să treacă la licitație, au propus un text pentru care nu trebuie să plătească drepturi de autor (a se vedea cazul Arghezi), sau cine știe ce alt motiv (universitari care mai pun ceva la CV). Profesorul de la clasă poate propune orice alt text suport pentru a preda o noțiune, nu-l împiedică nimeni.. el știe ce clasă are… dar na, e mai ușor să iei textul din manual…
Sunt așa de acord cu tine… că nu mai am nimic de spus pe lângă!
Stai pe-aproape toamna viitoare, presimt că o să am niște teme foooarte interesante…
Și da, de acord, pe vremea când plecam cu 66 din Fundeni până la Universitate, citeam cu mult mai mult decât reușesc acum!
Ma bucur tare mult ca imi sustii punctul de vedere. Tu esti si mai in masura sa faci aprecieri pentru ca te afli si in spatele catedrei. Sunt sigura ca de acolo lucrurile stau mult mai rau dacat imiimaginez eu.