Este #coronavirusul caz de forță majoră?

Măsurile dispuse de autorităţi din cauza coronavirus afectează direct anumite firme (precum operatorii de transport aerian, organizatorii de evenimente, instituții private de învățământ, magazine mici organizate în cadrul/ în apropierea instituțiilor de învățământ sau firmele de curățenie care le gestionează), și pot, în unele cazuri, să pericliteze posibilitatea acestora de a-și executa obligațiile contractuale asumate față de partenerii contractuali (fie că vorbim de furnizori, clienți, locatori, sau chiar angajați ai acestora), explică Ioana Roman şi Cristina Tudoran partener, respecitv senior associate la Filip&Company.

Potrivit Codului Civil, contractul este „legea părților”, executarea sa nefiind lăsată la latitudinea partenerilor contractuali, ci obligatorie. Astfel, de principiu, orice neexecutare atrage răspunderea contractuală a părții în culpă. Pe cale de excepție, legea permite debitorilor (cei datori să execute obligația din contract) să beneficieze, în anumite condiții, de exonerarea de la executarea obligațiilor contractuale asumate.

Pandemia de coronavirus precum și măsurile luate de autorități în acest context vor duce, după caz, la întârzieri, dificultăți și/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale. Asemenea situații pot constitui în anumite condiții justificări obiective pentru a suspenda executarea propriilor obligații, protecția în fața unor pretenții de despăgubiri sau pentru adaptarea sau chiar încetarea contractului.

Astfel, dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de forță majoră. De asemenea, dacă, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi, aceasta se va putea prevala, în anumite condiții, de o altă excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor, impreviziunea.

Ce este forța majoră?

Deși piața locală nu este guvernată de contracte dintre cele mai sofisticate, în cea mai mare parte acestea cuprind o clauză privind forța majoră la secțiunea finală, în categoria „Diverse”. Clauzele tipice reiau limbajul folosit de Codul civil, indicând drept cauze de forță majoră acele evenimente externe, imprevizibile, absolut invincibile și inevitabile. Cu alte cuvinte, poate reprezenta forță majoră acea situație generată de circumstanțe dincolo de controlul părților, care pot face executarea contractuală imposibilă. Cazul fortuit, pe de altă parte, este acel eveniment relativ imprevizibil, inevitabil și invincibil pentru persoana chemată să răspundă (unele situații care nu reprezintă forță majoră pot să se califice însă în definiția cazului fortuit).

De regulă, forța majoră se referă la situații precum evenimente meteorologice extreme, revolte, război, atacuri teroriste sau invazie, acțiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii și/ sau impunerea unui embargou. Deși este mai puțin obișnuit să vedem clauze de forță majoră care includ în mod expres o urgență globală de sănătate, pandemie sau epidemie, apreciem că în anumite condiții și astfel de evenimente – precum criza actuală a coronavirusului – se pot încadra în sfera de aplicare a unei clauze de forță majoră. Forța majoră presupune, așadar, o imprevizibilitate cu caracter obiectiv, chiar absolut.

În jurisprudență s-a îmbrățișat însă, în mod tradițional, o concepție relativ restrictivă în calificarea faptelor de forță majoră. Spre pildă, s-a stabilit că nu reprezintă cauze de forță majoră: grevele, atunci când erau previzibile, neprimirea la timp a fondurilor bugetare repartizate de primărie, blocajul financiar (nefiind o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, care pune debitorul în imposibilitate absolută de a-şi îndeplini obligațiile asumate), lipsa disponibilităților financiare, condițiile atmosferice constând în temperaturi scăzute în România sau seceta prelungită (întrucât puteau fi prevăzute), pieirea bunului obiect al unui contract de leasing (întrucât obligația debitorului era de a plăti o sumă de bani, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forță majoră).

Recent, tendința pare să se schimbe însă, viziunea instanțelor devenind mai tolerantă în aprecierea forței majore.

Este coronavirusul caz de forță majoră?.

Citeste continuarea ariticolului aici.