Magie la Festivalul Opera Copiilor 2019
Opera Comică pentru Copii (OCC) a dat deja startul distracției pentru toți copiii din București! Organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, Festivalul Opera Copiilor (FOC), o inițiativă pentru întreaga familie, s-a bucurat de un public numeros, curios și entuziast, care a participat la numeroasele activități și jocuri interactive.
Prima zi a celei de-a V-a ediții FOC a adus pe scena Grand Arena din cadrul OCC un super eveniment muzical – Gala Cantus Mundi. Sute de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi au susținut un concert impresionant dedicat copilăriei. Micii spectatori au putut să își testeze creativitatea prin diverse jocuri muzicale, sesiunea de karaoke sau cea de improvizație sonoră, coordonată de cântăreața de muzică jazz, Irina Sârbu.
Festivalul Opera Copiilor continuă până pe 16 iunie!
Timp de patru weekend-uri pline, Opera Comică pentru Copii îi invită pe cei mici, alături de părinții lor, să se bucure de o mulțime de activități cu intrare liberă:
- Grădina cu Jocuri, amenajată cu sute de boardgames-uri, jocuri de strategie sau jocuri de logică
- Căsuța din Copac, una dintre cele mai importante atracții unde cei mici pot participa la recitaluri și lansări de carte sau pot interacționa, pentru 30 de minute, cu Biblioteca Vie, ascultând istorisirile fabuloase ale membrilor echipei OCC.
- Sesiunile de lectură „Vedetele citesc povești în Copac”, la care Felicia Filip, Marian Râlea, Paula Seling, Cuzin Toma, Toth Zoli, Anna Ungureanu, Corina Dumitrescu, Vali Ionescu Caciureac și mulți alți artiști și vedete vor citi micilor vizitatori poveștile favorite.
,,Festivalul Opera Copiilor (FOC) împlinește cinci ani, iar acest copil minunat al OCC pregătește, an de an, surprize, activități și spații de joacă noi. FOC este o poveste a copilăriei care se spune în cele trei săli ale Operei Comice pentru Copii – Sala Mare, Sala Mozart și Sala UnderGrant, dar și în alte trei spații exterioare – Street Stage, Scena din Copac și Grand Arena OCC, un loc extraordinar unde vor avea loc spectacole de toate genurile și unde publicul și artiștii de pe scenă se vor simți ca într-o familie.
Dragi copii, veniți la Opera Comică pentru Copii pentru că este minunat! Întotdeauna am această stare de necuprindere pentru că nu pot să exprim prin cuvinte cât de frumos este la OCC. Vă invit pe toți să veniți și să descoperiți că vorbele nu au aceeași putere ca o plimbare în lumea copilăriei Operei Comice pentru Copii. La mulți ani, FOC! La mulți ani tuturor copiilor!”, declară soprana Felicia Filip, Directorul General al Operei Comice pentru Copii.
Tot în cadrul Festivalul Opera Copiilor, cei mici se vor putea distra la: Piscina cu bile, Fun Racing, unde pistele de raliuri în miniatură îi așteaptă pe cei împătimiți de automobile, la Aventura Parc, dar și la zona de Water Fight. De asemenea, micuții își pot dezvolta creativitatea la Atelierele printre nori, organizate la 8 metri înălțime, sau își pot testa abilitățile de a lucra în echipă în cadrul jocurilor Treasure Hunt sau Escape Room.
Echipa Operei Comice îi invită pe copii și pe adulți deopotrivă să viziteze cele două expoziții interactive cu acvarii cu pești exotici și cu fluturi vii. Pe acoperișul OCC, vizitatorii vor putea să privească cerul și stelele cu ajutorul telescoapelor profesionale amplasate cu ocazia festivalului. Simultan activităților desfășurate în curtea OCC, pe scenele celor trei săli – Sala Mare, Sala UnderGrant și Salonul Mozart – se vor desfășura cele mai îndrăgite spectacole ale Operei Comice pentru Copii.
Vinerea magică, premieră absolută la Festivalul Opera Copiilor!
Vineri, 31 mai, ora 19:00, la Grand Arena – spațiu dedicat evenimentelor speciale din cadrul FOC, bucureștenii pot viziona cel mai modern spectacol de magie susţinut de binecunoscutul magician și iluzionist Bogdan Muntean, fost concurent la ,,Românii au Talent”, desemnat “Cel Mai Bun Magician din țară”. Vă așteaptă magie şi iluzionism, suspans și trucuri captivante, show de lumini şi momente pline de mister!
,,Flautul Fermecat” și ,,Eliza, micuța florăreasă” vă așteaptă pe 1 și 2 iunie
Sâmbătă și duminică, la Sala Mare, de la orele 11:00 și 17:00, respectiv 11:00 și 15:00, toți iubitorii OCC sunt invitați la spectacolul de operă ,,Flautul Fermecat”, de W. A. Mozart.
Povestea emoționantă a tânărului prinț Tamino este transpusă în muzică, dans, decoruri, costume în regia lui Cristian Mihăilescu, scenografia Vioricăi Petrovici, coregrafia lui Cătălin Caracaș.
Tot sâmbătă și duminică (de la orele 11:00 și 13:30), cei care doresc să urmărească o poveste spusă numai în pași de dans sunt invitați la spectacolul de balet ,,Eliza, micuța florăreasă”, la Sala UnderGrant. Povestea Elizei ne amintește că cele mai importante vise sunt acelea care pornesc din inimă și ne modelează purtarea și gândirea.
Biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.
Despre toate activitățile și surprizele pregătite pentru următoarele weekenduri FOC găsiți informații pe site-ul Operei Comice, www.operacomica.ro, pe conturile de Facebook și de Instagram ale instituției și evenimentului, precum și în comunicatele viitoare.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
Sharing is Caring! ❤
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).