Guvernul amână până la 1 august plata alocațiilor dublate pentru copii

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care amână până la 1 august plata alocațiilor dublate pentru copii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a propus introducerea acestui proiect pe ordinea de zi.

„Vin cu această solicitare având în vedere că în 6 ianuarie a fost promulgat bugetul de stat, iar ulterior a fost promulgată legea pentru dublarea alocațiilor. Acest lucru ne pune în situația de a căuta resurse care nu sunt prevăzute în buget”, a spus Violeta Alexandru.

Premierul a precizat că, din 2008, creșterile alocațiilor pentru copii au fost realizate la inițiativa PNL.

„Apariția intempestivă a acestui proiect ne-a creat o problemă foarte mare. Aici trebuie să știți că efortul bugetar necesar pentru a susține o nouă dublare a alocațiilor, a doua în 2019, este de peste 6 miliarde, iar bugetul pe anul acesta trebuie să facă față unor creșteri de salarii și pensii aflate în vigoare. Noi ne dorim creșterea alocațiilor și le vom crește. De altfel, alocațiile au crescut de la 1 ian tot printr-un proiect al PNL. Noi, și dacă am vrea să mărim, nu putem pentru că intrarea în vigoare a acestui proiect este ulterioară intrării în vigoare a bugetului. Noi putem să facem rectificare pentru alocarea de sume suplimentare numai la rectificarea bugetară, pe care o putem face numai de la 1 iulie”, a explicat Orban.

Ludovic Orban a subliniat că Guvernul nu vrea să crească nicio taxă pentru a aduce venituri suplimentare la buget.

„Nu vrem să crește nicio taxă și niciun impozit și, ca atare, este imposibil de pus în practică acest proiect de lege care poartă marca demagogiei și populismului specifică PSD. Va trebui să vedem cum evoluează economia, cum evoluează încasările bugetului, vom crește alocațiile pentru copii cu siguranță la rectificarea bugetară”, a mai spus premierul.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de: 

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *