“El laberinto del Fauno” – Cronica de film
“El laberinto del fauno” este genul de film la care refuz sa ma uit. Incepe urat, cu o fetita care moare, asa ca am presupus by default ca nu-mi place. Pur si simplu, refuz sa ma incarc cu chestii negative care imi afecteaza echilibrul si optimismul la care tin atat de mult.
Dar traiesc langa o persoana care stie sa convinga. Asa ca m-am uitat. Si mi-a placut. Si pe masura ce filmul se derula imi veneau in cap tot felul de scenarii si explicatii si incercam sa ma prind ce vrea filmul de fapt sa transmita.
La inceput am crezut ca e doar un film artistic, incarcat de istorie. Pe urma au inceput sa apara elementele fantasy si cum Cristi e mare fan al acestui gen, m-am axat pe povestea cu zane, cu broscoiul fermecat care traia in scorbura unui copac, pe monstrul cu ochi in palma care manca copiii curiosi, si pe aparitiile mistice ale lui Faun, un zeu din mitologia greaca, jumatate om jumatate tap. De fapt, marea provocare in timp ce urmaream filmul a fost sa ma hotarasc daca Faun este un personaj bun sau rau.
La finalul filmului am avut asa, un flash back si mi-am dat seama de puterea de supravieturie a copiilor, de modul in care pot deforma realitatea astfel incat ea sa devina suportabila si cum personajele imaginare sunt de multe ori salvatorii celor mici. Si nu am putut sa nu ma intreb, inca sub influenta filmului, oare de-asta nu am aproape nicio amintire din copilarie?
Si da, este inca un film spaniol de exceptie:
[youtube EqYiSlkvRuw nolink]
