Despre mine, numai de bine!
In primul rand: cand am nascut-o pe Andreea, Alexandra avea 2 ani si 8 luni. Alexandra imi ocupa deja 99% din timp asa ca Andreei i-a fost destul de greu sa se integreze si mie extrem de greu sa ma adaptez. Cand avea un an si cateva luni m-am intors la birou asa ca presiunea a fost si mai mare.
================================
Alexandra – cand era mica, baita in fiecare seara masaj si gimnastica. Un ritual care dura mai mult de o ora.
Andreea, baita la 2-3 zile (doar din motive de igiena) si atat.
================================
Alexandrei la 3 luni ii faceam baie in cada plina, o tineam sa inoate, invatase sa se scufunde, asta in fiecare seara (am avut un CD cu niste cursuri de inot pt bebelusi).
Andreea, de-abia dupa 1 an a facut baie in cada, cand am inceput sa le bag pe amandoua deodata. Metoda a functionat o perioada pana cand i-a varsat Alexandra o galetusa cu apa in cap. De atunci Andreea nu mai facut baie in cada inca vreun an si urla doar cand vedea dusul. Intre timp s-a calmat toata lumea si baia e o placere.
================================
Alexandrei in fiecare seara ii citeam povesti, ne uitam pe carti, o intelegeam din priviri si puteam sa-i prevad urmatoarea miscare cu cateva secunde inainte. Ne plimbam mult si petreceam 98% din timpul meu doar cu ea (a fost o perioada in care Cristi era foarte des plecat din tara).
Andreea, primele 3-4 luni nu am scos-o din casa (era iarna si Alexandra a fost bolnava rau in perioada respectiva). Nu i-am citit niciodata povesti doar ei (doar ca se afla in public cand ii citeam Alexandrei) si a trecut direct la cartile pentru 3-4 ani, la culori si abtibilde.
================================
Alexandra crescuta conform indicatiilor medicului pediatru, alimentatie clasica si medicina alopata, antibiotic exagerat de mult.
Andreea dusa la homeopat din primele luni de viata, nu a avut nicio problema majora de sanatate, exceptand infectia cu rotavirus de anul trecut.
================================
Alexandra, crescuta dupa carte, program de somn, de masa, de joaca. Alaptata din trei in trei ore fix (pe ceas). A plans destul de mult cand era mica (mai mult ca sigur ii era foame, vroia in brate sau alte fineturi pe care nu prea le agream la vremea respectiva, ca de… asa scria in carte… plansul face bine).
Andreea, alaptata la cerere si tinuta in brate aproape in permanenta (in timp ce eu alergam dupa Alexandra) – cred cu tarie ca sunt motivele principale pentru care a fost si este un copil cuminte si linistit.
================================
Alexandra alaptata in liniste, nici televizorul nu-l deschideam, sa nu o disturb. Am alaptat-o pana la 7 luni cand am facut prostia sa plec in concediu o saptamana, fara ea (ca de… doar eram o mama activa care nu sta inchisa in casa doar pentru ca are un copil sugar). Consecinta a fost ca desi eu am mai avut lapte mult timp, ea nu a mai vrut sa suga. Sub nicio forma. Am regretat mult decizia de a pleca fara ea si mai ales ca m-am lasat influentata de “anturaj” care mi-a susurat intr-una la ureche ca nu moare nimeni de la biberon si lapte praf…
Andreea… alaptata oricand, oricum, in orice conditii. In timp ce faceam mancare, in timp ce alergam dupa Alexandra, in timp ce Alexandra mergea la baie… a fost o perioada foarte grea. Am rezistat cu eforturi majore pana cand a facut 1 an. Eram la 1 cm sa o iau razna.
================================
Alexandra vaccinata ca la carte (carnet), cu cele mai scumpe si mai polivalente vaccinuri/firme. Tot ce e mai bun pentru copilul nostru.
Andreea la fel, pana la vaccinul de 1 an cand s-a speriat atat de tare incat s-a oprit din respirat. A stat asa pana s-a invinetit, pediatra se invinetise si ea de panica, noroc cu asistenta care a reactionat prima. Dupa acest incident, de fiecare data cand vroia sa planga, Andreea tragea aer in piept si uita/nu mai putea sa expire. De vreo doua ori s-a invinetit din nou si o data aproape si-a dat ochii peste cap. Niste momente terifiante, pe care nu a fost nimeni in stare sa ni le explice. Am cautat si am aflat (singuri) ca este vorba de spasma hohotului de plans, o problema cu care ne-am confruntat aproape un an. Tot raul spre bine as putea spune, pentru ca in timp ce cautam informatii despre aceasta problema am aflat si despre vaccinuri. De asemenea, fortati de imprejurari ne-am schimbat 100% comportamentul si atitudinea fata de copii. Era evident ca metodele folosite cu Alexandra nu ar fi functionat pe un copil care nu respira normal.
================================
Pe Alexandra am plimbat-o foarte mult in vizite pe la prieteni sau pe la terase. Pana pe la 3 ani a dormit foarte mult in masina, in carut sau in paturi straine. Consecinta este ca adoarme foarte greu si are un somn foarte agitat. De pe la 3 ani a inceput sa refuze sa doarma la pranz, si in continuare, ea sustine ca in general nu doarme, doar sta cu ochii inchisi.
Dupa ce s-a nascut Andreea ne-am asumat si noi faptul ca suntem parinti si ca avem doi copii de crescut asa ca am inceput sa mai stam pe acasa. Andreea a dormit numai acasa (cu foarte mici exceptii) iar consecinta este ca dupa ce pune capul pe perna adoarme prima (doamnele de la gradi sunt fascinate cum adoarme imediat) si cum se culca asa se trezeste, aproape in aceeasi pozitie.
================================
Alexandra crescuta la calculator. O tineam in brate in timp ce faceam raportari financiare sau scriam proiecte. Era fascinata de tastatura, mai mult decat orice alta jucarie.
Andreea crescuta la masina de cusut. O tineam in brate in timp ce coseam rochii de seara, de nasa sau de mireasa. Revista Burda e lectura ei preferata. E fascinata de acele de cusut si de materiale.
Din fericire Alexandra o ajunge din urma.
================================
Alexandrei i-am pus prima data desene cand avea cam un an. Mi s-a parut mie ca Nemo ar putea sa o stimuleze in vreun fel pentru ca avea culori foarte frumoase si pestisori care se miscau elegant… Au urmat multe alte desene si muult Minimax. Motivatia: ca sa-si dezvolte vocabularul. Pe la trei ani ajunsese in faza in care statea ca o leguma pe canapea, uneori cu mana in gura si nu reactiona cand o strigam . La patru ani se juca cu Cristi la Play Station iar in concedii se certa cu el pe PSP. Cam atunci am luat masuri drastice, am sters Minimaxul si toate canalele de desene, am rationalizat desenele la maxim unul la cateva zile si am pus accent foarte mare pe carti, colorat, plastilina si alte activitati educative (pe care oricum le faceam si inainte dar totusi exista televizorul care o distragea). Consecinta: este indragostita de aparate/filme/jocuri. Ar fi in stare sa se uite la telejurnal doar ca sa stea la TV, stie ce joc are fiecare prieten pe telefon si ii asteapta pe toti cu mare nerabdare sa vina in vizita.
Andreea nu a servit televizor. Cand avea vreun an deja era impusa regula de mai sus cu rationalizarea desenelor iar cand a facut doi ani am abandonat televizorul cu totul. Si in prezent, daca le punem un desen pe saptamana e mult. Consecinta, cu greu are rabdare sa urmareasca un desen pana la capat. In general cam dupa 30 de minute se ridica de pe canapea si se duce la jucarii sau vine la noi sa facem ceva impreuna.
================================
Cand era Alexandra mica, aveam un program foarte haotic. In general ne culcam la 12-1 noaptea si ne trezeam dupa 10. Cand a inceput gradinita a fost un cosmar sa ne readaptam la un program normal. In primul rand ca nu se trezea si in al doilea rand ca nu vroia sa plece de acasa. Gaselnita mea a fost sa o trezesc dimineata sub pretextul ca ne uitam la Mikey Mouse si Manny Iscusitul. A functionat. Mai greu era la plecare cand avea un motiv in plus ca sa planga. Dupa ce am adoptat-o pe Pica, trezitul a devenit cel mai placut moment al zilei. I-o puneam in pat, Pica incepea sa toarca de ziceai ca decoleaza iar Alexandra se trezea razand. La plecare, toata lumea se ducea la gradi, inlcusiv Pica impreuna cu toate pisicile si toti cainii din curte si din imprejurimi.
De cand o avem si pe Luna diminetile sunt ca in filme. Alergaturi, hohote de ras, strigate… Si nici un pic de TV. Doar pe fundal Smart FM.
================================
Vigantolul – ah, mareata Vitamina D. La Alexandra aveam un ritual de administrare, era momentul cel mai important al zilei. I-am dat cu strictete pana pe la 2 ani.
Andreei initial, chiar am vrut sa-i dau, pe cuvant. In total cred ca am cumparat vreo 10 sticlute dar adunat, nu cred ca i-am administrat una intreaga. Ii dadeam cateva zile si uitam cu totul. Cateva sticle le-am spart, cateva au expirat… Cand imi dadeam seama ce rateuri dadeam o chemam disperata pe pediatra sa-mi dea solutii ca sa repar raul dar ea, foarte relaxata, imi dadea o noua reteta de Vigantol si-mi zicea ca Andreea se dezvolta foarte bine, deci sa nu-mi fac griji ( stau si ma gandesc de ce nu am intrebat-o niciodata, atunci care e motivul pentru care imi prescrie Vigantol??). Intre timp am citit o carte minunata, am aprofundat problema rahitismului, necesitatea administrarii Vitaminei D si mai ales, am aflat despre sursele ei naturale.
================================
Alexandra, spalata tot timpul pe maini, casa luna, dadeam in fiecare zi cu aspiratorul si spalam pisica (Beauty) la doua zile.
Andreea, manca de pe jos – intai ea si pe urma mai lua si pisica (Pica) o gura … (iar cu aspiratorul nu mai dam ca oricum se face mizerie la loc in 10 minute 😛 ) . In prezent e si Alexandra in aceeasi barca si ne-am luat si caine.
================================
Dupa ce Alexandra a facut 2 ani am dus lupte aprige sa doarma singura la ea in camera. I-am mutat patul, am stat cu ea pana adormea, o duceam cu forta, o lasam sa planga, am incercat toate metodele dar nimic. Nu se lasa si pace. Cand a inceput Cristi sa plece des am experimentat pe pielea mea cat de urat este sa stai singur intr-o camera in semi-intuneric. Din acel moment nu am mai fortat nota in niciun fel cu Alexandra si rezolvarea a venit de la sine. Pe la 3 ani ne-am pricopsit cu Pica Levantzica, pe care am fost de acord sa o pastram daca Alexandra o sa doarma la ea in camera. “Pot cu pisica in pat???”, “Cu ce vrei tu”. Si asa ne-am linistit, fiecare doarme la el in pat (pisica nu mai doarme de mult acolo, are locurile ei preferate). Si e adevarat ca stau in fiecare seara la ele in camera pana adorm sau ca Alexandra mai migreaza noaptea la noi in pat dar nu ne deranjeaza deloc atata timp cat nu e obisnuinta.
Andreea nu are niciun fel de problema in a dormi la ea in pat atata timp cat nu se culca singura si daca nu trebuie sa astepte prea mult pana vine cineva la ea dimineata.
================================
Cu Alexandra ne-am luptat mult ca sa o educam “asa cum trebuie” fara “prea mult rasfat”. Nu prea i-am acceptat crizele fara motiv (asa cum credeam noi), am mai si pedepsit-o, eram chiar hotarata sa o izolez daca nu se potoleste (Da…stiu…. Din pacate asa cum repet intr-una, nu prea ne invata nimeni sa fim parinti. Ba mai mult, unii ne invata prostii. Pe vreme aia o urmarea pe Nanny si inca vreo doua seriale de “educat” parintii pe TVR2 daca nu ma-nsel si urmam cu multa incredere metodele recomandate). Din fericire nu am apucat niciodata sa duc metoda pana la capat pentru ca se linistea imediat si devenea cooperanta (de frica evident, dar pe cine interesa asta, atata timp cat noi parintii aveam castig de cauza in fata copilului neascultator??)
Cu Andreea (de fapt cu amandoua de la un anumit punct) am avut cu totul alta abordare fortati in primul de rand de problema cu respiratul. Am aflat de prima adolescenta, de inteligenta emotionala, de limbajele secrete ale copiilor, de metode de comunicare prin desen, am aprofundat comunicarea nonverbala si multe alte lucruri care ne-au facut tuturor viata infinit mai usoara.
================================
Exemplele pot continua la nesfarsit. Am tot amanat publicarea acestui articol pentru ca in permanenta mai adaugam ceva, dar o sa ma opresc pentru ca ideea pe care vreau sa o transmit e conturata destul de bine. In aproximativ trei ani am aflat multe, dar in special:
– ca nu pot sa le fac pe toate si ca sunt aspecte care pur si simplu depasesc puterile mele;
– ca uneori trebuie sa las standardele foarte jos chiar daca e impotriva vointei mele si ca trebuie sa fac multe compromisuri;
– ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune;
– ca oricat de multe as crede ca stiu, sunt sanse foarte mari ca de fapt sa nu stiu nimic.
PS: Simt nevoia sa precizez ca articolul este scris intr-o nota umoristico/autoironica si ca nu trebuie luat totul mot a mot. De asemenea, pe alocuri, exista exagerari cu scopul de a sublinia o idee. De exemplu sa nu va imaginati ca Alexandra statea numai la TV fara sa faca nimic altceva. Nici vorba. Doar ca, cu mintea de acum, consider ca am exagerat cu acest gen de distractie.
draga mea, subscriu.
dar…poti sa iti continui povestea si sa iti spun ca la al treilea copil abia am devenit relaxata si cred, normala..cat poate fi o mama.
Am ajuns sa citesc toate etichetele de pe ambalaje, nu mai mancam cremvursti si ne-am mutat la tara. toti pantofiorii mei frumosi stau in dulap, aici se poarta cizme de guma, si au unele pretul unor Loubutin:)dar copii sunt ok si ne gandim sa luam un caine. cel mai mic e cel mai sanatos si nu e mofturos, dar cred ca sunt rasfatati:):)
te pupam
Draga Diana, felicitari pentru cei trei copii. Sunteti niste parinti foarte curajosi si va admir pentru asta. Iar despre mutatul la tara, toata lauda. Cred ca e cel mai sanatos pentru copii, sa traiasca in natura departe de poluare, de agitatie si de toata nebunia asta urbana.
Te imbratisez.
P.S: Eu as sta cu pantofii prin casa, chiar e pacat sa se plictiseasca in dulap 🙂 .
Foarte frumos ai povestit. Dar cel mai mult imi place ca, desi sustii ca ai dat unele rateuri, cu toate astea pari foarte relaxata. Asa e sau ma insel?
Te pup, Ioana
Draga Ioana, asa este, am dat destule rateuri. Din pacate nu m-a invatat nimeni sa fiu parinte, am invatat asta singura, pe pielea celor mici si in special a Alexandrei. Am avut momente de regret, multe si grele, dar nu ajuta cu nimic. Important e viitorul!
Cu drag, Ana
Foarte nasoala treaba cu respiratul. Pana la urma avea legatura cu vaccinul sau cum? Adica e o reactie adversa?
Draga Cristina, toata povestea cu (ne)respiratul a fost un cosmar. Nu doresc nimanui sa treaca prin asta, sa-si vada copilul sufocandu-se.
Nu pot sa spun ca fost o reactie adversa pentru ca nu a fost provocata de substantele din vaccin, ci intepatura in sine a fost cauza. Adica s-a speriat de durere si a avut un blocaj care o impiedica sa respire. Multumesc lui Dumnezeu ca a trecut totul, cu bine.
Cu drag, Ana
Am si eu ca si tine, doua fetite, cea mare are 3 ani si cea mica 4 luni. Uneori ma gandesc ca am gresit cu cea mare si nu as vrea sa repet greselile cu cea mica, dar nu stiu cum sa procedez. Daca tipa sau nu ma asculta sau nu vrea sa manance, nu trebuie sa o pedepsesc? Cum trebuie sa procedez?
Adina
Draga Adina, sa-ti traiasca fetitele, sa fie sanatoase si tu sa ai puterea sa le cresti asa cum trebuie.
E bine ca vrei sa afli mai multe despre educarea copiilor si mai ales despre metodele nonviolente. Pe blogul meu gasesti mai multe articole despre consecintele pedepselor si ale bataii, care in general sunt exact contrariul a ceea ce ne dorim. Si care lasa urme adanci, chiar daca nu se vad cu ochiul liber.
Daca te intereasa detalii despre cursuri de comunicare si management al conflictelor pentru parinti, iti pot trimite un mail.
Numai bine iti doresc, Ana
Uite ca pe zi ce trece ma bucur din ce in ce mai mult ca te-am gasit. Povestea de fata m-a distrat foarte tare, pana pe la paragraful 5-6 eram socata de asemanari, pe urma au inceput sa apara si deosebiri dar in mare si noi am avut cam aceleasi comportament. Nu avem animale de casa, si nici nu intentionez, nu suntem genul 🙂
Un lucru nu ai scris (sau nu am vazut eu), cum a perceput Alexandra aparitia Andreei? la noi a fost o fericire, nu stiu daca din pur noroc sau pentru ca o pregatisem bine, dar fetita l-a indragit din prima clipa pe fratiorul mai mic, am si implicat-o constant si am tratat-o mereu cu respect astfel incat nu a simtit niciodata ca i s-a luat ceva. Cred ca ne-a ajutat mult si diferenta mai mica dintre ei (2 ani), dupa cateva saptamani de la nastere, fetita deja il percepea pe noul membru al familiei ca si cand ar fi fost acolo dintotdeauna, asa trebuia sa fie si era un echilibru perfect.
Si mai e ceva, un lucru care il face mereu pe tati al nostru sa aibe mustrai de constiinta, desi eu il asigur ca nu e cazul, si anume ca el, personal nu reuseste sa petreaca cu Matei, atat de mult timp cum a petrecut cu Luana pana in doi ani (acum Matei are 2 ani si 3 luni). S-a vazut, in bine, toata atentia pe care i-am acordat-o constant Luanei, e un copil exceptional, exceptand cateva probleme minore. Intr-adevar, pe Matei nu l-am bibilit asa de mult, nu am mai avut fizic timp, cum spui si tu (m-ai amuzat cu baita, si la noi a fost identic, exceptand cu cada, nu au avut accidente, se distreaza enorm, si cate doua ore daca i-as lasa). Dar ce ii spun eu sotului de fiecare data, si adevarul-adevarat, este ca Matei, chiar daca nu a beneficiat de atentia noastra la fel de mult ca fata pana sa para el, a avut in schimb un alt copil in jur, pe sora lui mai mare, care inseamna enorm, nu zic ca ne-ar putea incocui complet la capitolul distractie dar e destul de aproape, cum spuneam, este un echilibru perfect. Acum sunt aproape nedespartiti, evident ca se si cearta dar face parte din rutina lor, si nu cred ca vre-unul poate concepe familia fara celalalt, deci eu nu consider ca lui Matei i-a lipsit ceva, dimpotriva. Si mai mult de atat, ce ai observat si tu, sunt diferiti, metode diferite functioneaza foarte bine si la unul si la celalalt, nu sti cum ar fi fost daca ai fi facut altfel, important este constientizarea greselilor si faptul ca dorim sa invatam in continuu. Nu exista metode perfecte, mereu trebuie sa te adaptezi iar generalizarea e cea mai mare prostie, desigur ca trebuie sa existe niste reguli generale dar fiecare adapteaza.
Altfel, unele chestii nu le-am facut (doar la inspiratie si sfaturi cu sotul, nici pe noi nu ne-a invatat nimeni, apropo, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost sa lipseasca sotul de acasa mai mult decat o zi normala de serviciu, cred ca ti-a fost foarte greu), zic eu ca am fost mai echilibrati, nu stiu de unde am avut putere, astfel: nu tinut exagerat in brate sau rasfatat, niciunul, vroiam sa traiesc si eu pe langa ei, nu sa-mi dau duhul, nu i-ar fi ajutat asta cu nimic. Nu mancat salam, junk, dulciuri exagerat sau altele aiurea, poate doar o data la doua luni. Nu TV, l-am aruncat din casa cand avea fetita doar cateva luni, eram distrasa si obosita si realizam ca nu-mi fol la nimic remarcabil (el TV) dar nu ma puteam deslipi, l-am aruncat fara regret, primele doua sapt au fost tare aiurea dar pe urma a fost genial, nici acum nu avem TV, si e bineeeee 🙂 Se uita la desene, pe calculator, aproape in fiecare zi, seara defapt, dar nu la mai mult de un desen, alese de noi, povesti Disney de regula sau educative, chestii pasnice sau oricum, folositoare, nu i-am tampit cu reclame sau cu alte chestii care vin ca dezavantaj in fol TV-ului, vorbim, povestim, facem enorm de multe lucruri impreuna si prefer asa decat TV-ul sa ne fure jumatate din viata si energie, plus multe alte influente negative, nu e cel mai negru lucru de pe pamant dar poate fi atat de lesne inlocuit cu multe altele mai folostoare. Antibiotic exagerat de mult si noi, la amandoi, adica in primul an de viata al lui Matei, care a coincis cu mersul fetei in primul an de cresa, mare prostie am facut, era sa-i terminam pe amandoi cu atatea medicamente, bine ca ne-am trezit la timp, pur si simplu eram epuizati si nu puteam iesi din cercul vicios al medicamentelor. Cu dormitul in camera nu am avut probleme, i-am mutat patulul fetei, in camera ei, cand avea 7-8 luni si totul a venit de la sine, pe Matei l-am mutat de pe la 5 luni, a fost, si este si el un copil exceptional, foarte diferit de sora lui, genul tipicar si studios, calm, poate tocmai pt ca nu l-am scarpinat in coarne atat, a fost mult mai … “cuminte”, vin peste noi in pat din cand in cand dar consider ca e ok, uneori ii duc dormind inapoi, alteori ii las, nu e o regula sau o probl cat timp nu e constant, intelg si respect nevoia de afectiune si apropiere si ar fi absurd sa le refuz asta.
Si eu as mai scrie la nesfarsit 😀 dar ieeeeee … mi se pare ca avem nota 10 per total 🙂 modesta de mine 😀 imi place nota in care ai scris, si onestitatea cu care ai facut-o, nu sunt sfaturi, sunt doar povesti, cine vrea sa invete ceva, o poate face, cu completarea ca nu cunoaste intreg contextul si nu intotdeauna se poate aplica si la altii o anumita situatie sau solutie.
A … cred ca trebuia sa te avertizez atunci cand m-ai acceptat cu atata bunavointa pe blogul tau, ca stiu sa scriu doar kilometric, :)))
Andreea, o sa-ti raspund la toate intrebarile tale, dar in timp. Mi-ai dat subiecte pentru vreo 10 articole :).
Este foarte frumos ce povestesti, aveti o familie extraordinara dar cel mai mult imi place ca tusi sotul tau sunteti o echipa. Bravo voua.
Te astept cu drag oricand vei dori sa lasi un comentariu :).
PS: imi place poza cu ele dormind si cu pisica pe piept, dar despre perete trebuie sa-mi dai niste lamuriri suplimentare 😀
Ehe.. peretele… mai degraba peretii :). O sa-i pozez pe toti si o sa le scriu memoriile :).
A …. deci chiar e desenat pe pereti, asa cum presupuneam! 🙂
Ma intereseaza argumentele tare pro-desenat pe pereti, eu nu le-am dat voie, fetita nici nu a manifestat interes, cu Matei m-am certat rau, de multe ori, si cu dat peste maini (ca acum imi vine sa-mi dau mie peste maini cand ma gandesc), nu pricepea deloc ca nu are voie si eu o tot tineam mortis cu una si singura metoda, e voie numai la masuta, pe hartie.
A cedat pana la urma si nu a mai mazgalit, mi-e teama sa ma gandesc cu ce costuri dinauntrul lui, atat m-a dus mintea la momentul respectiv.
Acum ma gandesc sa le iau un aqua doodle (http://www.youtube.com/watch?v=08y8l2hC_EE&feature=related)
M-am distrat copios! Si nu pot decit sa te felicit, sincer, Ana! Si-i multumesc Cerului ca, pe vremea "mea" (cind copiii mei erau mici) NU existau carti despre CUM ar trebui crescute odraslele! Mi-aduc aminte (asta ca sa fiu in nota umoristic-lucida a textului) ca, intr-o zi (fiul meu avea spre 2 luni in acel timp), doctorita lui lipsind din dispensar, am fost nevoita sa merg la control la un alt medic. De fapt, tot o dna doctor. F serioasa, mai precis "grava", care la un moment dat m-a intrebat: Asa, si cit maninca la o masa? Cred ca se citea din figura mea o nauceala extrema: Aaaa, cum adica? Usor agasata (de parca ar fi avut in fata orice altceva decit mamica unui bebe): Adica exact asa, CIT maninca, cit lapte ii dati? (trecusem pe biberon, din motive de inconsistenta a laptelui matern). Eu, in continuare nauca si debusolata: Pai, cit vrea! Ochi mariti, usoara gituire: CIT VREA??? Eu: Da. De exemplu, poate sa bea si tot biberonul. Vai de mine! – exclama dna doctor, NU se poate asa ceva, trebuie sa-i dati (si incepu sa-mi insire cantitatile per ore si invers). Nici nu m-am obosit sa retin ceva; oricum stiam, instinctiv, ca daca-i este foame, singurul lucru de bun simt era sa-l las sa manince…
M-am distrat copios! Si nu pot decit sa te felicit, sincer, Ana! Si-i multumesc Cerului ca, pe vremea “mea” (cind copiii mei erau mici) NU existau carti despre CUM ar trebui crescute odraslele! Mi-aduc aminte (asta ca sa fiu in nota umoristic-lucida a textului) ca, intr-o zi (fiul meu avea spre 2 luni in acel timp), doctorita lui lipsind din dispensar, am fost nevoita sa merg la control la un alt medic. De fapt, tot o dna doctor. F serioasa, mai precis “grava”, care la un moment dat m-a intrebat: Asa, si cit maninca la o masa? Cred ca se citea din figura mea o nauceala extrema: Aaaa, cum adica? Usor agasata (de parca ar fi avut in fata orice altceva decit mamica unui bebe): Adica exact asa, CIT maninca, cit lapte ii dati? (trecusem pe biberon, din motive de inconsistenta a laptelui matern). Eu, in continuare nauca si debusolata: Pai, cit vrea! Ochi mariti, usoara gituire: CIT VREA??? Eu: Da. De exemplu, poate sa bea si tot biberonul. Vai de mine! – exclama dna doctor, NU se poate asa ceva, trebuie sa-i dati (si incepu sa-mi insire cantitatile per ore si invers). Nici nu m-am obosit sa retin ceva; oricum stiam, instinctiv, ca daca-i este foame, singurul lucru de bun simt era sa-l las sa manince…
Carmen, ma bucur ca te-ai distrat. Asta a fost si scopul meu, sa facem putin haz de necaz :). Recunosc ca imi era teama de o avalansa de proteste (mai ales avand in vedere atmosfera din blogosfera de la momentul respectiv) dar se pare ca am gasit tonul potrivit :).
Mi-ar fi placuit sa-i vad fata dnei dr. sufocandu-se :)). Acum sunt detasata si imi vine sa rad dar daca as fi fost in locul tau cred ca scoteam reportofonul :)).
Ana, mi-a placut tare mult aceasta postare. Imi sunt tare cunoscute trairile tale si eu le experimentez cu copilasii mei.Nu iti dau exemple pentru ca ar trebui sa fac copy-paste la articolul tau 🙂 Imi place cum scrii, ai umor 🙂
Roxana, multumesc! Ma bucur tare mult pentru ca aceasta postare a avut asa succes! (Imi pare rau doar ca nu am reusit sa pun la loc toate pozele dar lucrez la asta!)