Despre bataie si abuz
Oare cati dintre noi, adultii de astazi am fost educati “cu bataia”, pe principiul “eu sunt mare tu esti mic, eu stiu,tu nu stii, eu am dreptate, tu nu”? Oare cati dintre adultii de astazi, desi au suferit in copilarie, desi i-au condamnat pe cei care i-au batut, aplica aceleasi metoda cu copiii lor? Raspunsul este trist: foarte multi. O parte o fac in mod constient “si pe mine m-au educat la fel, si uite ce bine mi-a prins” iar o parte o fac in mod inconstient.
Psihologul Alice Miller, a explicat cercul vicios al violentei si ignorantei astfel:
1. Calea traditionala a educatiei, care include dintotdeauna pedepse corporale, duce la refularea suferintei si a umilintei.
2. Aceasta refulare absolut necesara pentru supravietuirea copilului cauzeaza mai tarziu orbirea emotionala.
3. Orbirea emotionala produce bariere in creier (“blocaje de gandire”) in scopul protectiei impotriva pericolelor (adica impotriva traumatizarilor care au avut deja loc si nu mai exista activ, dar care – fiind refulate – sunt codificate in continuare in creier ca pericol care pandeste permanent).
4. Blocajele de gandire franeaza capacitatea tinerilor si adultilor de a invata din informatii noi, de a le prelucra si de a elimina programe vechi, depasite.
5. Corpul in schimb are memoria completa a umilintelor suportate, care il impinge pe omul respectiv sa cauzeze inconstient generatiei urmatoare raul suferit odinioara de el insusi.
6. Blocajele de gandire nu le permit sau le ingreuneaza oamenilor efortul de a scapa de aceasta repetare, cu exceptia cazurilor cand acestia se hotarasc sa descopere in propria lor copilarie existenta cauzelor constrangerilor. Intrucat asemenea decizii sunt mai degraba rare, majoritatea oamenilor repeta ceea ce le-au spus “stramosii”, anume ca toti copiii au neaparat nevoie de bataie.
Potrivit lui Daniel Alkon,
· celulele creierului individului, dupa expunerea repetata la evenimente similare, incep sa reactioneze in aceeasi maniera de fiecare data. Cu alte cuvinte, invata.
· creierul uman incepe sa categorizeze si sa grupeze imaginile, iar apoi utilizeaza aceste set-uri complexe pentru a extrage abstractii. Acest proces, creat si reintarit in copilarie, creaza amintiri care foarte rar dispar. Ele pot fi ascunse de mintea constienta, dar raman incuiate in creier, asteptand un declansator care sa le scoata la suprafata.
· unii adulti „rememoreaza” brusc amintiri ale abuzului din copilarie, uneori dupa decenii, in timp ce altii dezvolta noi modalitati de a se ascunde de ele. Este asemanator cu sindromul de stres experimentat de catre soldatii care au supravietuit campului de lupta sau de catre barbatii si femeile care au supravietuit ororilor Holocaustului. Pentru multi, retrairea amintirilor este mult prea dureroasa. Uitarea si reprimarea ii ajuta sa functioneze. Din pacate, repetarea inconstienta a comportamentelor distructive este parte a sindromului de stres. Psihodrama ofera oamenilor o modalitatea de a modifica scenariul auto-distructiv, de a reprograma achizitiile invatarii vechi prin crearea unor noi experiente. Conform lui Piaget, copiii sub varsta de doisprezece ani gandesc mai mult in forme concrete decat in forme abstracte. Oamenii traumatizati tind sa regreseze la acest stadiu de gandire.
Ca fiinte umane, traim in spatiu, timp si circumstante. Acumulam informatie prin toate cele cinci simturi. Multe traume sunt preverbale – experiente care au avut loc inainte ca noi sa invatam sa ne exprimam prin intermediul vorbirii. Aceste locuri lipsite de cuvinte sunt greu de atins si de reflectat exclusiv prin intermediul limbajului. Dar cand si corpurile noastre sunt implicate, ne putem „plimba” prin memorie si arata ce s-a intamplat mai degraba decat sa incercam sa reconstituim prin cuvinte. Cand i se inoculeaza unui copil convingerea ca este umilit si chinuit spre binele lui, el poate ramane cu aceasta credinta o viata intreaga. Urmarea va fi ca acest om isi va maltrata si el propriii copii si va fi convins ca face o fapta buna. Copii fiind, invatam sa reprimam si sa negam sentimente absolut firesti. Invatam sa adoptam parerea ca umilintele si loviturile ni se administreaza spre binele nostru si nu ne pricinuiesc dureri. Creierul nostru este echipat cu aceasta informatie gresita atunci când ne crestem copiii cu aceleasi mijloace si le inoculam ca ceea ce a fost bun pentru noi e bun si pentru ei. De aceea milioane de oameni pot sustine la modul serios ca numai prin intrebuintarea violentei copiii pot deveni buni si rationali. Ei nu sesizeaza teama copiilor lor si refuza sa inteleaga ca prin acele lovituri ei nu-si invata copiii decât sa recurga si ei mai târziu la violenta, fie impotriva altora fie impotriva lor insisi. Impotriva acestor convingeri distructive, pe care multi intelectuali le impartasesc, nu ajuta nici un argument, caci ele au fost cu multa vreme in urma stocate de catre corpul fiecaruia. Oamenii cu aceasta conceptie afirma sus si tare lucruri care se afla intr-o contradictie flagranta cu ceea ce stiu ei, iar ei nici macar nu-si dau seama de acest lucru.
Ce se intampla insa cu furia, cu mania, cu durerea pe care a trebuit sa le reprime in copilarie, in timp ce era batut de parinti si trebuia sa mai si accepte acest tratament ca pe o binefacere? Intrucat corpul retine totul, adultul nu poate sa scape de ceea ce stie. Chiar daca nu este constient, asta ii stapaneste intreaga viata, comportamentul, modul cum reactioneaza la nou si mai ales relatia cu propriii copii.
Oamenii care au supravietuit copilariei si tineretii cu pumnii stransi in buzunare vor face uz de acesti pumni aproape automat atunci când li se da voie.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
One thought on “Despre bataie si abuz”