“De ce nu esti atenta?”
Imi aduc aminte cand eram mica si in permanenta primeam cate un indem sa fiu atenta. Acasa sau la scoala, aproape peste tot se gasea cate un adult din asta mai inteligent, care ma intreba pe un ton zeflemitor “de ce nu esti atenta?“. De fiecare data ma revoltam raspunzand: “dar sunt atenta“.
– Da, dar nu esti destul de atenta. Fii mai atenta.
Ramaneam perplexa de fiecare data si mult timp m-am gandit la o replica cu care sa-i inchid la randul meu pe interlocutori.
Apoi am depasit problema si mi-am vazut de viata. Doar ca, la un moment dat am avut un flashback, uitandu-ma la fete cum se joaca de-a scoala.
Cea mica termina intotdeauna lectiile mai repede (pentru ca este mult mai concentrata si focusata) asa ca, din spirit de fronda o ajuta pe cea mare dictandu-i enunturile problemelor. Doar ca, din cand in cand mai greseste si atunci incepe distractia:
– Mai, dar fii si tu mai atenta! Uite ce mi-ai dictat aici!
– Dar sunt atenta!
– Ba nu esti atenta, mi-ai dictat gresit!
– Ba sunt, sustine cea mica deja cu nod in gat si lacrimi in ochi.
– Daaa esti…. atunci nu esti destul de atenta! Data viitoare sa fii mai atenta.
Aici e momentul in care intervin eu, nu ca sa le cert ci ca sa le explic ce au de spus data viitoare cand cineva le spune acelasi lucru. Pentru ca intre timp m-am mai desteptat si eu si stiu care e varianta castigatoare de raspuns 🙂 .
Ce le invat eu pe fetele mele?
In primul rand, ori esti atent ori nu mai esti. Atentia nu are grad de comparatie mai ales cand vine sub forma unui comentariu subiectiv (si rautacios) facut de altcineva, care vrea sa te puna intr-o postura inferioara.
Cand cineva spune ca nu esti atent, intreaba-l ce vrea sa spuna. Cumva, sa incerce sa dezvolte aceasta afirmatie si eventual sa dea si cateva exemple. Ce inseamna sa fii atent, mai atent, cel mai atent? Apoi, sa explice de unde stie respectiva persoana ca nu esti atenta? Cumva poate sa-ti citeasca gandurile? Putin probabil asa ca, mai mult ca sigur, nu face decat o presupunere pe care in mod eronat o prezinta ca pe un fapt adevarat. Ba mai mult iti da si sfaturi, iti spune ce sa faci.
Ce iti ramane tie de facut? Daca esti in toane bune, poti sa-i spui frumos ca esti atenta si sa repeti aceasta afirmatie pana interlocutorul se plictiseste. La un moment dat o sa se reduca totul la un dialog ca in Bugs Bunny (Ba da, Ba nu, Ba da, Ba nu) insa important este sa nu te pierzi cu firea. Din cand in cand, poti sa mai faci o completare de genul “De cate ori sa-ti repet ca sunt atenta? De ce nu esti atent cand iti spun ca sunt atenta?” 😛 .
Daca cumva nu esti in cele mai bune toane, atunci poti sa-l bati pe interlocutor cu propriile lui arme: “sigur, o sa fiu mai atenta, dar nu stiu cum. Poti sa-mi spui, concret, ce am de facut? Pe o scara de la 1 la 5, cam cat de atenta crezi ca sunt acum si cam unde ai vrea sa ajung? De ce crezi ca nu sunt eu atenta cand poate de fapt, tu nu te-ai exprimat cum trebuie. Sau poate ce ai tu de spus e atat de plictisitor incat oricat de mult m-as stradui, pur si simplu nu am cum sa fiu mai atenta de atat”.
Sigur, dupa toata teoria de mai sus, exista si o parte pracatica in care eu sunt “Omul negru” care le face neatente iar ele trebuie sa-mi raspunda astfel incat sa ma lase fara replica.
Multi sunt siderati de metodele mele si imi spun ca le invat sa fie obraznice. Se poate, nu neg asta, pentru ca nu am ajuns inca la lectiile in care sa invete sa se exprime frumos si diplomatic. Momentan suntem la capitolul “Cum sa contracarezi o marlanie spusa de cineva care iti vorbeste de sus“.
Voi ii invatati pe cei mici “sa raspunda”?
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
