Cum ne omoara poluarea, la propriu! Peste 400.000 de decese in Europa doar intr-un an

Agentia Europeana de Mediu (AEM) a Uniunii Europene a emis astazi un raport in care se arata ca “Poluarea aerului este in prezent cel mai important risc de mediu la adresa sanatatii umane”.

2016 este cel mai recent an pentru care sunt disponibile date referitoare la acest subiect, iar concluziile sunt dramatice:

Calitatea slabă a aerului a provocat aproximativ 400.000 de decese premature în Europa în 2016 şi aproape fiecare oraş european locuit este expus la niveluri de poluare care le depăşesc pe cele considerate sănătoase

Autorul raportului, Alberto González Ortiz, expert AEM în calitatea aerului, a atras atenţia că în timp ce nivelul de particule periculoase din oraşele europene este în scădere, această diminuare nu este suficient de rapidă. ”Nu am atins încă standardele UE şi, desigur, suntem departe de a atinge standardele OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii – n.r.)”, a subliniat Ortiz.

Statele UE, obligate să monitorizeze mai multe tipuri de poluanţi

Legislaţia UE cere statelor membre să monitorizeze nivelul, în special în zonele urbane, a unei varietăţi de poluanţi şi să acţioneze în cazul în care sunt atinse anumite limite.

Poluarea cu particule fine în zonele urbane a devenit ţinta unor restricţii mai aspre după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis în iunie că oraşele trebuie să ia măsuri dacă nivelul de poluare a aerului depăşeşte limita admisă într-un singur punct de măsurare, mai degrabă decât pe baza unei medii stabilite la nivelul unei regiuni.

În luna iulie, Comisia Europeană a solicitat Curţii Europene de Justiţie să ia măsuri împotriva Spaniei şi Bulgariei în privinţa calităţii slabe a aerului avertizând că aceste ţări nu îşi protejează cetăţenii în faţa poluării.

Londra: Peste 50 micrograme de dioxid de azot pe metru cub faţă de concentraţia medie anuală legală a UE

Limitele UE sunt stabilite pe poluant, iar în 2017, 16 din cele 28 de state membre au raportat cel puţin un caz în care nivelurile de dioxid de azot, un gaz otrăvitor rezultat în urma funcţionării motoarelor maşinilor, depăşeau concentraţia medie anuală legală prevăzută de UE. Pe această listă se află Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Germania şi Marea Britanie.

Unele staţii din Londra, de exemplu, au raportat niveluri de peste 50 micrograme de dioxid de azot pe metru cub faţă de concentraţia medie anuală legală a UE de 40 de micrograme, notează Reuters.

Diminuarea numărului maşinilor este un factor important în reducerea poluării aerului în oraşe, în special a dioxidului de azot, a spus Ortiz.

”Atunci când luptăm împotriva poluării, luptăm şi împotriva schimbărilor climatice precum şi a zgomotului şi promovăm un comportament mai sănătos. E o situaţie în care toată lumea are de câştigat”, a adăugat el.

Un raport publicat anul trecut de Curtea de Conturi Europeană arată că poluarea aerului este responsabilă pentru aproximativ 400.000 de decese premature în fiecare an în UE şi pentru costuri suplimentare cu sănătatea în valoare de miliarde de euro.

Sursa: Agerpres

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

One thought on “Cum ne omoara poluarea, la propriu! Peste 400.000 de decese in Europa doar intr-un an

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *