Cum mi-am petrecut Revelionul

Anul trecut sarbatorile au inceput frumos. Cu pregatiri cum nu mai facusem de mult, cu o invitatie pentru Craciun unde urma sa vina si Mosul, cu mami si tati in concediu pana in ianuarie… E tarziu sa scriu despre asta? Poate. Dar pana acum nu am putut. Inca imi dau lacrimile cand ma gandesc, dar a trecut  si e deja istorie. Iar prezentul e aici si e frumos. Sa speram deci, la un vitor linistit:

A venit Ajunul si mergem la pretrecere, e frumos pentru ca am reusit sa ne strangem toti prietenii, pentru ca avem aproape toti copii, multi maricei, asa ca avem timp si pentru noi sa mai povestim. A venit Mosul, imparte cadouri, copiii sunt fericiti si spun poezii.

 

 

A venit Craciunul, e ziua lui tati, La Multi Ani tati, sa ne traiesti, sa fii sanatos si sa fim fericiti cu totii.

Andreea in schimb, nu e bine, e cam palida, apatica si cam somnoroasa. Seara a inceput sa vomite.

A mai trecut o zi, Adreea e din ce in ce mai rau, vomita intr-una, nici apa nu poate sa bea, are diaree, de fapt face numai apa si a inceput sa faca si febra. Nu face nimic decat sa zaca la mine in brate, daca nu isi revine pana maine, mergem la spital.

Suntem in 27, am ajuns la Elias, Andreea e foarte deshidrata, ne interneaza de urgenta, i se pun perfuzii, i se fac injectii si i se ia sange pentru analize. Alexandra e ingrozita si vrea sa o salveze pe Andreea care de-abia are putere sa tipe.

Cristi pleaca cu  Alexadra acasa sa ne aduca haine. Noi ramanem in spital, suntem duse in salon. E ok, salonul este gol si are doua paturi de adulti si doua de copii. Chiar daca paturile sunt vechi de cand lumea , peretii sunt scorojiti si se aud urlete de copii din pereti, totusi e curat, suntem doar noi doua si asistentele pot fi convinse sa fie binevoitoare.

A trecut o zi, Andreea e la fel, nu mananca, nu bea, doar perfuzii. Au venit analizele, are rotavirus. I se face antibiotic, antitermice si nu avem ce sa facem decat sa asteptam. Tratamentul pentru rotavirul este nespecific, hidratarea e vitala si timpul le rezolva pe toate. Dar timpul trece greu, intre patru pereti, eu nu am ce sa fac, nu pot nici sa ma ridic din pat pentru ca Andreea vrea sa o tin in brate. Mai vorbesc la telefon in special cu Alexandra care plange si ma intreaba intr-una de ce nu vin cu Andreea acasa.

Mi-a adus Cristi laptopul, e mult mai bine (in conditiile date). Incep sa ma caut informatii. Aflu ca rotavirusul e… un virus si ca antibioticele sunt pentru infectiile bacteriene nicidecum pentru cele virale.  Din nou, importanta e rehidratarea si regimul alimentar (inca nu se pune problema ca Andreea nu mananca nimic). Nu pot sa dorm, ma framanta tratamentul care i-a fost administrat, nu reusesc sa il inteleg. Intreb asistenta cand vine sa-i faca tratamentul, dar e miezul noptii si pe asistenta nu o interseaza probleme mele, zice sa intreb la vizita. Se face dimineata vine vizita, intreb ce-i cu tratamentul, aproape alerg dupa doctor pe hol ca sa ascult ce-mi spune, aflu ca asa e protocolul, sa se faca antibiotic. Andreea e singura in salon, o aud cum plange asa ca ma intorc la ea.  Mai citesc pe net, aflu ca rotavirusul distruge flora stomacala si ca sunt indicate probioticele si smecta ca sa treaca diareea. O sun pe Raluca (e nasa fetitelor si e farmacist) imi zice ca mi-a facut deja pachet cu probiotice si smecta si ce mai stie ea ca ne trebuie si ca il asteapta pe Cristi. Vine asistenta, o intreb daca pot sa-i dau smecta Andreei si face ochii mari la mine ” nu i-ati dat inca”? “nu” “de ce?”, “PENTRU CA NU MI-A ZIS NIMENI”. “dar pentru analize ati recoltat?” “ce sa recoltez?” “fecale” “cum? in ce? in pampers e totul imprastiat”. Imi arunca o privire dezaprobatoare (cum pot sa stau asa fara sa fac nimic pentru copilul meu?) si pleaca.  Se intoarce cu borcanele, dar zice sa nu recoltez daca e prea moale.

A mai trecut o zi, nicio schimbare la Andreea. Vorbesc cu Alexandra la telefon, e plansa toata, vrea sa venim acasa sau macar sa vina ea sa ne vada. Vorbesc cu mama si cu Cristi, imi zic ca Alexandra e si ea apatica, nu vrea sa manance dar probabil ca ii e dor de noi. Intreb doctorul daca poate sa vina in vizita, zice ca teoretic si Alexandra e infectata, doar ca fiind mai mare e mai putin afectata, deci e ok. La pranz vine Cristi cu Alexandra, nu prea arata bine, incepe sa planga si dupa un timp vomita in mijlocul salonului. Ma apuc sa sterg, fac sedinta cu Cristi ce facem mai departe? Hotaram sa se duca acasa cu ea si sa asteptam pana maine. Daca se agraveaza o internam si pe ea. Noaptea nu pot sa dorm, ma intreb ce o sa fac cu amandoua in spital, in conditiile in care Andreea are in continuare perfuzii si probabil ca o sa-i puna si Alexandrei. Ma ia plansul, dar ma hotarasc ca Alexandra nu o sa aiba probleme majore si ca Andreea o sa se faca bine repede asa ca sigur o fim acasa de revelion.

Zilele trec, nu se schimba nimic la Andreea, iar Alexandra e pe linia de plutire. I-au dat antivomitive si smecta, plus ce mai stiam eu de la dna dr. homeopat. Ma suna lumea, dar nu mai vreau sa vorbesc cu nimeni. Vor sa vina in vizita si se supara cand le spun sa nu vina. Andreea zace, eu zac langa ea, ce sa facem cu musafiri? Cei mai intelegatori renunta si vorbim pe mess sau pe fb. Imi zice o prietena ca e super bine la noi ca ea a stat la Alexandrescu intr-un salon cu 20 de paturi – doar de copii. Adica a dormit langa cea mica, intr-un pat de copil, o saptamana. Ma bucur ca suntem la Elias. E un spital decent (comparativ cu ce avem noi). Venim doar aici cand avem probleme, cele mici au fisa (pe Alexandra am nascut-o aici), nu exista cozi de asteptare pe hol, deja stiu cam toti doctorii sunt oarecum familiarizata cu mersul lucrurilor. Cel mai mult ma bucur ca stam singure in salon. Pot sa pun niste muzica la laptop, seara ma uit la un film, incerc sa nu disper.

Andreea incepe sa-si revina. Azi dimineata a mancat un biscuit. Maine e revelionul si cand vine vizita intreb daca o sa ne dea drumul acasa. Imi zice ca Andreea trebuie sa inceapa sa manance si ca trebuie sa stea cel putin o zi fara perfuzii si pe urma mai vedem. Imi iau gandul de la revelion. Important e sa se puna Andreea pe picioare . Sun acasa ca nu venim, e jale mare, trebuie sa-i conving pe toti ca Andreea chiar se simte mai bine, dar nu trebuie sa fortam lucrurile. As vrea sa vorbesc cu dna doctor homeopat, e singura in care am incredere dar nu am curaj sa o deranjez. Ii trimit un email si astept.

 

 

 

La multi ani! E 2011 si eu am petrecut cel mai exotic revelion din viata mea. Andreea e din ce in ce mai bine, se misca (cat ii permite perfuzia), mananca,vorbeste, ne uitam pe carti, coloram… Alexandra e si ea bine, e fericita ca a vazut artificii asa ca pot sa fac si eu haz de necaz.

Aflu ca mai avem doua victime intre copiii de la petrecerea de Craciun. Au fost la doctor, au primit tratament (unul a primit antibiotic, altul nu (???)) dar nu sunt internati. Primesc pe mail regimurile care le-au fost recomandate, trimit si eu mail acasa ca sa stie mama ce sa ne trimita.

Doar ca incepe sa mi se faca mie rau. Mi-e greata, am o stare de lesin si incep sa-mi explodeze artificii in burta. Iau smecta, probiotice, antivomitive dar tot mi-e rau.

Azi i-au scos perfuzia, Andreea e din ce in ce mai vesela. Si eu sunt vesela, si pentru ca pot sa ma duc la baie cand vreau, mai ales avand in vedere starea mea. De cand suntem internate am putut sa ma duc la baie o data pe zi (cand venea Cristi in vizita) sau noaptea cand dormea Andreea. Altfel nu aveam cum, pentru ca nu aveam cu cine sa o las. Dar acum o iau cu mine, ma descurc cum pot, stau cu usa deschisa ca sa vad ce face. Aud zarva pe hol, vine vizita. Ma striga o asistenta sa vin in salon, ii zic ca nu pot ca sunt la baie. “Haideti doamna, grabiti-va, ca nu sta vizita dupa dumneavoastra”. Ii raspund ca am o urgenta, chiar nu pot sa vin “acum”.  Ma striga din nou, deja s-a enervat, Andreea se sperie si incepe sa planga, ma grabesc sa ma duc in salon. Imi cer scuze si ii explic dnei doctor ca am si eu rotavirus (cu simptome 🙂 ) dar nu o intereseaza, ea se ocupa de copii.  E ok si asa.

Am primit raspuns de la dna doctor homeopat, e atat de calda, chiar si in scris, incat ma face sa plang. Imi explica ce si cum, tratament si alimentatie, si imi zice sa o sun oricand ca sa fie sigura ca am inteles. Vorbim la telefon, iar ma face sa plang (in sensul bun, sper ca ma  fac inteleasa :)), imi zice ce sa iau si eu si ce am de facut in continuare.

Andreea a revenit la starea ei normala de veselie. A slabit ingrozitor, inca i se citesc urmele suferintei pe fata dar are ochisorii veseli care ii joaca in cap si care-mi spun ca totul este bine. Am primit niste mingi de ping-pong de la o asistenta, imi zice ca i-a cerut doamnei doctor de la ecograf, care are tot timpul o punguta plina ca se le dea copiilor, sa-i inveseleasca. Apreciez foate mult gestul, si al asistentei, si al dnei doctor (desi nu o cunosc) si ma bucur pentru ca exista bunavointa. Se vede totusi ca lumea incearca si ca se fac eforturi. Simplul fapt ca  toti doctorii au atarnata de stetoscop o jucarie, pe mine ma bucura si-mi da speranta. Pe holul de la camera de garda sunt desenate personaje colorate  iar la intrare troneaza un brad impodobit cu globuri colorate. Pe 3 ianuarie ii spunem la vedere si mergem acasa la bradutul nostru.

 

 

 

Comenteaza cu contul de FB

13 thoughts on “Cum mi-am petrecut Revelionul

  1. momente foarte grele intr-adevar, dar cu final fericit! acum nu-mi doresc decat sa fim sanatosi!

    tot asta va doresc si voua, sa fiti sanatosi si linistiti si tare mult as vrea sa scriem si sa citim doar despre lucruri vesele si frumoase!

  2. Hai ca m-ai facut sa plang! Mi-am adus aminte ce spaima am tras cu totii de sarbatori.
    Bine ca a trecut si ca cei mici sunt sanatosi, voiosi, voinici.
    Oare te-am felicitat pentru blog? Daaaa, te-am felicitat 🙂

    Te pup si spor la cat mai multe articole.

    1. Buna Dana 🙂
      Asa e, bine ca a trecut. Acum avem mai multa experienta si cred ca vom reactiona mult mai bine daca vreodata va mai fi cazul (desi eu sper din suflet ca nu).

      Pup si eu si multumesc pentru felicitari 🙂

  3. Buna Ana, ma bucur ca ati trecut cu bine peste aceasta poveste.
    Spuneai ca ai nascut-o pe Alexandra la Elias si vroiam sa te rog sa-mi dai mai multe amanunte, daca poti. Totusi, daca nu ai nascut-o si pe Andreea tot acolo, banuiesc ca ceva nu a mers bine.

    Multumesc si felicitari pentru blog!

    1. Buna Mada, spitalul e ok, maternitatea e ok, asistentele pot fi dragute asa ca singura problema de rezolvat e doctorul. Din punctul meu de vedere daca ai un doctor bun poti sa mergi cu incredere la Elias sa nasti. Din pacate eu am ales un doctor cu functie si experienta prea mare ca sa-si dea interesul pentru o nastere banala care ar fi trebuit sa fie la fel ca altele dintr-o lista lunga. Doar ca am avut ghinionul ca lucrurile sa se complice exclusiv din vina doctorului, asa ca a doua oara am ales mai mult cu sufletul decat cu mintea. Daca prima data am ales pe cineva cu renume, sperand prosteste ca asta ca asta imi va garanta ca nimic rau nu se poate intampla, a doua oara am ales un doctor mai putin cunoscut poate, dar pe care puteam sa-l sun la orice ora din zi si din noapte si care a avut grija de mine si de Andreea.

  4. Te pup Ana!
    Multe s-au schimbat aici (in bine) de cand am vorbit noi 🙂
    Bravo pentru tot ceea ce faci! Am sa ma implic si eu dar vorbim mai multe cand ne vedem…

    PS Dna doctor cu mingiile este dr Parutta

  5. Ana, draga! Pot doar sa imi imaginez prin ce ai trecut. Stiu si eu cum e cu rotavirusul asta. Am trecut si noi prin asa ceva, a durat o saptmana. Nu am ajuns la spital. Am o prietena care e asistenta si m-a indrumat ea. Fara antibiotice, regim si toate celelalte.

    M-a impresionat ce ai scris despre spital.

    Sa nu mai fie nevoie sa treceti prin asa ceva.

    Multa sanatate tuturor!

    1. Offf, si voi? Imi pare tare rau, dar bine ca nu a fost nevoie de spital, perfuzii etc.
      Sanatate si numai bine si voua.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *