Copiii de la Hospice Casa Sperantei au nevoie de noi

Stiam de mult despre activititatile Fundatie Hospice Casa SPerantei insa pana acum nu am fost niciodata la ei. Recunosc ca mi-a fost si putin teama, nu stiam cum o sa reactionez cand ajung acolo si la cum ma stiu eu eram sigura ca o sa ma ia plansul si ca nu o sa fiu in stare de nimic asa ca mai bine nu.

Insa in ultimul timp am reusit sa imi depasesc toate aceste temeri, cumva mi-am impus ca sunt acolo ca sa ajut asa ca toata energia si atentia mea s-a focusat spre copii si spre nevoile lor.

Pentru ca la Hospice exista copii cu diverse afectiuni medicale, care au nevoie de ingrijie continua, care au nevoie de sprijin financiar, au nevoie de atentie si de socializare. Pe langa problemele medicale acesti micuti se confrunta cu un fenomen pe care noi, in bula noastra de normalitate nu il constientizam si nici macar nu ne imaginam cum e sa traiesti asa. Acesti copii sunt respinsi de societate, nu sunt acceptati in sistemul de invatamant si practic nu au absolut nicio sansa sa se integreze intr-un colectiv. Iar aceasta este cea mai mare durere a lor si e greu sa ii explici unui copil de ce este ocolit de ceilalti semeni ai lui.

Cand intri pentru prima data in centrul de zi pediatric de la Hospice, pregateste-te sa ai un soc. La modul foarte serios, nimeni si nimic nu te poate pregati pentru ce o sa gasesti acolo. Cred ca, sa reusesti sa-si pastrezi controlul de sine si sa ii accepti si sa te porti cu acesti micuti asa cum sunt, adica doar niste copii cu bucurii si sentimente ca oricare altii, este una dintre cele mai grele lectii de viata pe care le poti invata. Odata socul trecut, dupa ce ii cunosti si te integrezi in grupul lor, afli putin din povestea fiecaruia, iti dai seama cat de putin de implicam si cata nevoie este de ajutorul nostru.

Trebuie sa recunosc ca la prima vizita, implicarea mea a fost una modica, la invitatia BIC le-am dus copiilor de la Hospice creioane colorate, carioci si alte rechizite de care cei mici s-au bucurat enorm. Coloratul este una dintre activitatile lor preferate pe care in general o fac doar la centru pentru ca au nevoie de indrumatori care sa-i supravegheze si sa-i ajute sa faca acest lucru care pentru noi pare ceva banal. Le-am dat si pentru acasa pachete cu rechizite si multi dintre ei ne-au promis ca ne vor face desene personalizate si ne-au rugat sa ne intoarcem sa-i mai vizitam.

Eu am stat cel mai mult cu Stefan, un copil foarte inteligent imobilizat in scaun cu rotile, care insa radea cu gura pana la urechi atunci cand mascota BIC venea sa faca poze cu el.

Langa Stefan statea Miruna, o pustoaica aproape adolescenta care la prima vedere parea un copil insa care ne sfredelea pe toti cu o privire matura in care puteai sa citesti durere si probleme despre care noi nici nu stim ca exista. Avand o operatie la picior si imobilizata cu niste dispozitive speciale, Miruna parea ca se desprinde realitatea care o inconjoara atunci cand desena.

Ciprian ne-a fost prezentat ca fiind eroul grupului pe care l-am vizitat. Imobilizat la randul lui in scaun cu rotile si suferind de tetrapareza spastica, a participat anul trecut la Maratonul Bucuresti.

Sunt multe de povestit despre toata munca pe care o fac cei de la Hospice Casa Sperantei in beneficiul acestor copii care nu au nicio vina si care merita accesul la o viata de aceeasi calitate ca orice alt copil.

Multumesc BIC pentru sansa pe care am primit-o atunci cand am fost invitata sa ma implic in campania de CSR inititata in beneficiul copiilor de la Hospice si pentru ca vreau sa ajut si pe viitor, va anunt ca m-am inscris in echipa de alergatori Team Hospice 216 care va strange fonduri pe 9 octombrie la Maratonul Bucuresti 2016.

Pana atunci, ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.