Copiii au nevoie de afectiune, de timp si de atentie

“– De ce ii lasam pe cei mici cu ochii in ecranul televizorului si al telefonului?

– Pentru ca am uitat cat de mult ii iubim.“

Poate ai nevoie de o ora ca sa termini de gatit. Sau doar de 10 minute, cat sa intinzi rufele. Sau poate esti obosit, ai avut o zi grea la birou si vrei sa bei o bere linistit in timp ce vorbesti cu nevasta.

Adica nu e ca si cum l-ai pune pe cel mic la TV sau la tableta in mod constant sau ca sa scapi de el. Nici gand, e vorba doar de azi, de cateva minute si pana la urma si lui ii place. Si chiar il ajuta, exerseaza cuvinte, invata (singur) cum fac animalele deci pana la urma e si ceva benefic in toata povestea asta cu device-urile electronice. Pana la urma astea sunt vremurile pe care le traim, educatia nu se mai face ca pe vremuri si copii nu mai sunt nici ei cum eram noi. Nu-i asa?

NU, nu-i asa! Si am sa tot repet asta cu riscul de a ramane fara cititori pe blog, satui sa vada aceeasi discutie in care insist si vorbesc singura ca televizorul, ca tot veni vorba.

Cele cateva ore petrecute zilnic de copii in fata televizorului si a calculatorului inca din primii ani de viata vor influenta definitoriu modul in care creierul va raspunde pe viitor la provocarile lumii reale, modul in care procesa informatia. Din pacate, dupa ce privitul unui ecran devine o obisnuita, mintea copiilor ajunge sa fie dependenta de starea de pasivitate iar asta pe termen lung afecteaza capacitatea de concentrare a atentiei, slabeste motivatia si favorizeaza comportamentele instictive (printre care bulimia si agresivitatea).

Copilul nu se poate opune! Oricat de mult ne-ar placea sa credem ca este decizia lui, ca la varsta de 1, 3 sau 5 ani poate sa faca o alegere constienta, adevarul este ca noi parintii suntem cei care alegem pentru copii.

Un copil nu se poate opune, el nu are nici macar discernamantul necesar de aceea este important sa fie aparat de mijloacele care ii pun in pericol sanatatea mentala. Cum ar putea un copil sa se protejeze singur in fata unor tentatii care-l fascineaza, care au un caracter hipnotic si care dau dependenta, mai ales in conditiile in care cel mic nici macar nu banuieste pericolul si nu-si poate imagina consecintele.

Nu acesta este oare rolul parintilor de a-i apara pe cei mici pana cand vor capata discernamantul necesar pentru a se descurca singuri in viata?

Desigur, e mult mai simplu sa-i abandonam in fata unui ecran ca sa ne vedem de treaba sau, eterna scuza, ca sa putem sa castigam bani pentru a le asigura copiilor viitorul. Adevarul trist este ca dupa 10-15 ani petrecuti in fata unui ecran, copiii s-ar putea sa nu mai aiba niciun viitor.

Creierul, ca si intregul organism are nevoie sa se hraneasca pentru a se dezvolta normal. Hrana creierului sunt stimului mediului, provocarile existentiale si mentale pe care omul le intampina nu doar in primii ani de viata ci chiar din pantecele mamei.

Daca aceste experiente sunt sarace, atunci creierul va fi mai slab dezvoltat deci incapabil de a se adapta, de a face fata noilor provocari, de a gandi si a rezolva problemele cu care se va confrunta. Stimulii si experientele cu care trebuiesc intampinati copiii trebuie sa aiba anumite caracteristici pentru a construi hrana corespunzatoare la momentul potrivit.

O alta conditie necesara dezvoltarii normale a creierului este implicarea si participarea activa a copilului la experiente cu TOATE SIMTURILE: e important sa-si foloseasca nu doar ochii si urechile ci si mainile, sa vorbeasca si sa se miste. Copiii trebuie sa-si dezvolte capacitatea de a controla mediul inconjurator si sa fie capabili sa se conecteze la realitate.

Copiii au nevoie de parinti, in special de mama, care sa le calauzeaza fiecare pas, sa le vorbeasca, invatandu-i incet incet cum sa inteleaga realitatea, cum sa gandeasca cum sa simta. Experienta spatiului si a timpui real, cunoasterea prin atingere si intrebuintarea lucrurilor care-l incojoara pe copil, joaca de asemenea un rol deosebit de important.

Am fost la unul dintre cele mai captivante evenimente de pana acum, unde am ascultat-o aproape cu gura cascata pe doamna doctor Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrica, sef de sectie Neurologie Pediatrica la Spitalul Victor Gomoiu.

Rar mi-a fost dat sa vad un doctor, un om de stiinta adica, care prin definitie ar trebui sa fie rigid si sa se raporteze doar la lucrurile reale, materiale si masurabile, deci rar mi-a fost dat sa vad un om atat de deschis catre realitatea inconjuratoare luata in toate dimensiunile ei.

Cand auzi de la un doctor neurolog ca exista situatii in care 1+1 nu fac neaparat 2 atunci cand e vorba de afectiuni medicale si de diagnostice, ca nu se reduce totul la analize, radiografii sau RMN-uri, iti dai seama ca existenta noastra si a copiilor nostri se intinde dincolo de necesitatile zilnice ale traiului material. Degeaba le oferim cea mai mare casa, cele mai scumpe jucarii si cea mai sanatoasa mancare daca nu suntem langa ei sa-i ajutam sa se dezvolte atat la nivel mental dar si sufletesc. Nimic nu poate inlocui prezenta, caldura si afectiunea parintilor.

Am profitat de ocazie si am rugat-o pe doamna doctor sa ne spuna cateva cuvinte despre somatizare, fenomenul atat de cunoscut dar atat de neluat in seama de medicii pediatri. M-am referit in special la durerile de stomac si starile de greata dar si la durerile de urechi respective eternele otite de care orice parinte este ingrozit in primii ani de viata ai copilului. M-a uns la suflet raspunsul dumneaei caci nu doar a explicat cele doua simptome mentionate de mine ci a descris si cateva cazuri clinice, intalnite in experienta de la spital, care se refereau la dureri de cap sau chiar paralizie.

E mult de povestit si cu siguranta am sa mai revin si cu alte completari legate de acest subiect inepuizabil insa in incheiere vreau sa va transmit recomandarile doamnei doctor in materie de lectura obligatorie pentru parinti. Sunt patru carti, nu foarte mari dar extrem de concentrate, care sper ca vor pune pe ganduri orice parinte care inca nu e convins ca ecranele fac mult rau, uneori ireparabil.

Daca vreti sa le cititi/rasfoiti, lasati-mi adresa de email intr-un comentariu.

Evenimentul la care am fost s-a numit foarte explicit “Impactul media asupra dezvoltării neurocognitive a copilului” si a fost organizat in cadrul Maratonului de Sanatate Secom®.

In deschiderea evenimentului am ascultat-o pe Mirela Retegan, Antrenorul parintilor, care aproape ne-a rugat sa nu uitam sa ne jucam cu cei mici, remintindu-ne ca un copil are nevoie de atentie, timp si sa fie privit in ochi.

Partenerii evenimentului: Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Mirela Retegan, Mămica Urbană, Profructta.

Mai multe fotografii de la eveniment gasiti pe pagina de Facebook Secom.

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB