Ce inseamna de fapt o scoala buna?
Ne apropiem de sfarsitul clasei a 4a, un moment de cotitura in viata oricarui parinte. Si special spun parinte si nu copil, pentru ca in 99,99% dintre cazuri, parintele este cel care decide ce si cum va face copilul in continuare.
Am discutat enorm in ultimul timp despre varintele pe care le avem, daca sa ramanem in scoala sau sa ne mutam in alta parte, eventual un liceu care are si clase 5-8. Am cerut parerile altor parinti de clasa a 4a, sa vedem ce s-au hotarat ei dar am cerut impresii si parintilor care au depasit momentul clasa a 5a, unii dintre ei chiar mutandu-se la licee de renume precum Cosbuc, Lazar etc. Am mers chiar mai departe cu mica mea investigatie, pentru ca am avut ocazia sa vorbesc cu pusti de liceu si sa le cer chiar lor parerea despre experienta 5-8 si despre informatiile pe care le au ei din grupul de prieteni.
Discutia este interminabila si se invarte in jurul conceptului de “scoala buna” si de Media de admitere la liceu. Ca sa intri la un liceu bun trebuie in primul rand sa ai media de absolvire a claselor 5-8 foarte buna (valoreaza o patrime din media de admitere la liceu) iar in al doilea rand sa iei o nota mare la evaluarea de la clasa a 8a (aceasta nota valoreaza 3 patrimi din media de admitere).
Una peste alta, o scoala buna, iti promite (dar nu-ti garanteaza) ca dragul tau copil va avea parte de profesori buni, de invatatura dar si de note mari pentru a intra la un liceu bun.
Insa istoria este una care incepe cu multi ani in urma, imediat dupa terminarea gradinitei.
Cand cel mic intra la scoala, teoretic esti obligat sa-l inscrii la scoala din cartier. Exista si varianta sa te aventurezi la o alta scoala, undeva unde stii tu ca o sa fie mai bine, dar este o varianta riscanta pentru ca nu stii daca o sa prinzi loc. Cumva, viitorul copilului tau este conditionata de adresa din buletin, pentru ca asa au hotarat niste oameni, la un birou.
In clasele 1-4 copii invata cat si cum pot, iar tu il ajuti la randul tau cat poti. Insa fara sa vrei te uiti la rezultatele care au fost in scoala la finalul clasei a 8a. Daca scoala nu este chiar “una buna”, cu siguranta cel mic are nevoie de pregatire suplimentara. Asa ca, indiferent daca decizi sa ramai cu el in scoala sau sa te muti undeva mai bine, pregatirea suplimentara e obligatorie. Daca te tin timpul si nervii, poti sa faci tu pregatire, daca nu, poti sa angajezi un meditator.
Apoi, ajungi in clasa a 5a. Daca ai ramas in scoala ta, care nu e chiar asa buna, cu siguranta, cel mic are nevoie de sustinere pentru ca incepe vanatoarea dupa note mari. Daca l-ai mutat la o “scoala buna” veti vana aceleasi note mari asa ca solutia este una singura: din nou meditatii. Macar stii ca ai facut tot ce ai putut pentru a te asigura ca dintr-o scoala buna, copilul tau va ajunge la un liceu bun.
Se termina si clasa a 8, mediile sunt ok pentru ca nu degeaba ai platit meditatii 4 ani de zile, mai urmeaza un hop, evaluarea nationala. Apoi, in functie de media generala ajungeti intr-un liceu bun sau in alt tip de liceu. Pentru orice alt tip de liceu, daca esti genul de parinte care isi doreste un viitor pentru copilul lui si daca esti constient ca educatia este singura sansa de a evolua si a reusi in viata, atunci incepi pregatirea in particular.
Daca insa ati reusit sa intrati intr-un liceu de top, atunci esti constient ca cerintele sunt mult mai mari si ca sa faceti fata, binenteles ca e nevoie de meditatii. Alti bani alta distractie, dar in final ajungeti si la clasa a 12 unde va asteapta o noua proba de foc: BAC-ul.
Teoretic, daca ti-ai sustinut copilul si ai investit in educatia lui (orice ar insemna asta), nu ar trebui sa ai emotii. O nota mare e preferabila, binenteles, dar nu e obligatorie. Daca in schimb nu ai pus presiune pe copil si nu ai apasat pedala “invatati, invatati, invatati”, atunci Dumnezeu cu mila, ce-o fi o fi.
Anul acesta, la simularile nationale pentru BAC, “Dumnezeu cu mila” a castigat detasat: doar 38% dintre elevi au obinut note de promovare. Explicatia tuturor? “Elevii din ziua de azi… Nu au motivaţie şi interes pentru invatatura” sau “Este o generaţie cu o apetenţă pentru studiu extrem de scăzută“. Cumva, este doar vina lor, a elevilor pentru ca nu invata. La scoala, se fac toate eforturile dar nu poti sa le bagi invatatura-n cap cu forta, nu-i asa?
Conform acestor cifre, putem trage concluzia ca doar 38% dintre copii sunt capabili sa promoveze liceul. Si avand in vedere ca acesti copii nu provin de la un singur liceu sau de la o singura scoala, inseamna ca intr-adevar, meritul este strict al elevilor.
Indiferent din ce oras sau liceu provin, cei 38% dintre elevii care au luat mai mult de 6 la simularea de la BAC, sunt singurii responsabili pentru reusita lor. Si atunci intervine intrebarea de la inceputul acestui articol: Ce inseamna de fapt o scoala buna?
Daca ar exista asa ceva ar insemna ca majoritatea elevilor care termina acea scoala, au note bune. Ar insemna ca toti cei care termina clasa a 8a in scoala respectiva, vor intra la licee de top si peste 4 ani vor lua note mari la BAC, pentru ca au avut parte de educatie doar in scoli/licee bune.
Pe de alta parte, presupunand ca nu toti elevii au norocul de a urma clasele 5-8 la o scoala buna, speram ca macar la liceu sa aiba si ei aceasta sansa. Pentru asta exista Media generala de admitere la liceu. Pentru a avea siguranta ca la liceele bune vin doar copii buni, care se presupune ca vor avea note buna la BAC, nu-i asa? E un rationament simplu care se centreaza pe calitatea scolilor si a liceelor, pe faptul ca “sunt bune”.
Insa realitatea din teren nu spune acelasi lucru. Ea spune ca la nivel national, doar 38% dintre elevi sunt capabili sa treaca examenul de bacalaureat. Aeasta realitate mai spune ca acesti elevi provin din toate judetele si din toate liceele posibile, ceea ce, din punctul meu de vedere duce la o singura concluzie: nu exista “scoli bune”.
Singurul factor determinant in educatia si performantele elevilor este gradul de implicare al parintilor si in special educatia si sprijinul primit de copii acasa. Majoritatea covarsitoare a elevilor care termina clasa a 8a fac meditatii in particular (platite de parinti) iar asta intr-adevar face diferenta.
Majoritatea elevilor de liceu fac la randul lor meditatii in particular (platite de parinti) iar asta este tot ce conteaza. De fapt, renumele scolilor bune se bazeaza pe capacitatea parintilor de a le oferi copiilor in particular, educatia pe care acestia ar trebui sa o primeasca la scoala.
Eu nu cred ca exista “scoli bune”. Convingerea mea este ca exista parinti care se implica si care investesc in educatia copiilor, platindu-le meditatii particulare si sustinandu-i financiar si emotional, minim 12 ani in scoala.
Mai cred si ca, daca esti copil iar parintii tai nu au posibilitati, sansele tale de a reusi in viata doar prin forte proprii si cu ajutorul sitemului de invatamant public, sunt foarte mici.
Voi ce experiente aveti legate de scoala? Cum va descurcati cu teme, evaluari, examene si BAC?
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
Related Posts
A fost publicata Brosura Admitere Liceu 2019. Ce schimbari s-au facut in planul de scolarizare liceal si profesional
SUBIECTE LB. ROMANA EVALUARE NAȚIONALĂ CLASA A IV-A. Ce subiecte au primit elevii la Lb. Romana
Daca un profesor de gimnaziu nu poate sa exceleze la toate materiile, atunci elevilor de ce li cere asta?
Uff, greu subiect.
Noi nu suntem asa avansati, anul acesta abia vom incepe clasa pregatitoare.
In schimb, venim din Montessori. E drept, doar gradinita, dar daca si la scoala lucrurile se intampla in acelasi mod, atunci as putea spune ca rata de succes a copiilor nu este definita de ” gradul de implicare al parintilor si in special educatia si sprijinul primit de copii acasa”. Pentru ca nu mai este nevoie de aceasta implicare – cel putin nu la nivelul necesar in sistemul traditional.
Nu mai e nevoie de toate acele meditatii*, nu mai e nevoie de investitiile extra-scolare sau alte contributii mai mult sau mai putin mascate. Aici reusita copilului este direct proportionala cu implicarea proprie in cautarea, intelegerea si asimilarea informatiei.
Din punctul meu de vedere, scolile bune sunt alea care ii pun la dispozitie copilului toate informatiile de care are nevoie, intr-un mod cat mai la indemana. Nu vreau “mura-n gura”, dar copilul trebuie in primul rand sa inteleaga informatia, pentru ca apoi sa o asimileze si mai apoi sa isi dezvolte propriul sistem de gandire, sa ajunga sa caute informatia. Si tot din punctul meu de vedere, una din cele mai bune metode este aceea de a exploata curiozitatea innascuta a oricarui copil (evident, daca nu a fost “retusata” deja). O scoala buna este aceea care ii pastreaza pe copii curiosi.
*ba da, la noi mai e nevoie, pentru ca, nu-i asa, la un moment dat trebuie sa ajungi tot in sistemul de stat, unde se toarna informatia cu galeata, asa ca trebuie sa suplinesti cu toate informatiile inutile pe care copilul le-ar fi primit daca mergea de la inceput la stat.
Dorin, iti multumesc pentru comentariu, intr-adevar sistemele complementare celui de stat pot fi o varianta castigatoare.
Dar am totusi doua mentiuni:
In primul rand, gradinita/scoala Montessori se plateste? Sunt mai mult ca sigura ca da, si atunci ajungem tot de unde am plecat.
Iar in al doilea rand, exact asa cum ai preconizat si tu, daca vrei ca cel mic sa ia bacul, la un moment dat o sa fie nevoie de o interventie in forta, inclusiv mutare la liceu in a XIIa.
Si eu am aceeasi parere ca si tine despre ce inseamna “o scoala buna”: duci copilul acolo iar el are la dispozitie toate resursele umane si materiale pentru a invata. Iar tu ca parinte, nu esti nevoit sa gasesti surse in particular pentru a suplini lacunele sistemului de invatamant.
Ei, da, ai dreptate. Montessori se plateste, si inca bine. Oricat ai plati meditatii in cazul sistemului de stat, tot Montessori costa mai mult. Dar, daca la stat te-ai astepta sa obtii niste beneficii (cunostintele copilului) din simplul motiv ca de-aia se duce copilul la scoala, s-ar putea sa ai surprize. Acum ~15 ani copiii ajungeau la “meditatii” de cele mai multe ori sa suplineasca “exercitiul” din scoala, pe cand acum impresia mea este ca e nevoie sa duci copilul la meditatii pentru a suplini in primul rand informatiile (de baza) primite la clasa. Nu voi uita prea curand raspunsul profului nostru de mate, cand am vrut cativa sa mergem la el la meditatii, spunand ca nu ne primeste; motivul: simplu: nu aveti nevoie, pentru ca primiti la clasa tot ce va trebuie.
Montessori costa, dar stii ca informatiile sunt transmise copiilor in acel cadru organizat, fara sa fie nevoie de suplimentari din partea parintilor sau meditatorilor, si ma refer strict la cunostintele de baza. E clar ca daca un copil manifesta interes si talent intr-un domeniu, e normal ca parintii sa ii faciliteze (prin cunostintele lor, poate, sau prin meditatori) extinderea cunostintelor in acel domeniu. Dar ma tem ca ne indreptam spre lucruri ideale, nu stiu cat de realizabile, cel putin in Romania.
Cat despre Bac, nu el e problema principala. In primul rand, din pacate, Montessori in Romania se opreste in momentul de fata la nivelul clasei a 6-a (12 ani), pentru ca nu sunt clase/cereri/cadre pentru grupa de varsta 12-18 ani. Sunt sigur ca un copil care a trecut prin Montessori pana la 18 ani nu va avea nici cea mai mica problema la Bacalaureat (cel putin din spuse, cei care activeaza acum in Montessori urmeaza, pe langa programa internationala Montessori, si programa nationala – cu alte cuvinte, in decursul unui an scolar, un elev Montessori primeste garantat toate cunostintele echivalente sistemului traditional si este pregatit special pentru tipurile de examene din traditional). Problema (pe care o vedem noi, ca parinti, in acest moment), cu toate pregatirile facute de Montessori, este gap-ul de “ritm de primire a cunostintelor” in Montessori (ritmul copilului) vs in traditional (ritmul… programei…). Si evident, “placerea” de a afla lucruri noi.
Ma bucur nespus vazand retroactiv cat de dedicati erau invatatorii/profesorii/elevii de acum mai bine de 15 ani, si plang de furie cand vad ca ma lovesc, in calitate de parinte, de nevoia de a evalua cat de buna e o scoala sau alta pentru copilul meu.
La urma urmei, daca tot e sa platesc meditatii, de ce sa il mai duc la scoala? Fac homeschooling pentru chestiile de baza, iar matematicile avansate – la meditatii cu el… (spus pe jumatate ironic, pe jumatate serios…)
Hehehe, chiar pregateam un articol pe tema homeschooling-ului :). Cumva, asta e realitatea, ca noi (cei din sistemul de stat 😛 ) asta facem, homeschooling. Ne pregatim copiii in particular iar scoala este cea cea ii evalueaza si le da diploma.
Referitor la Montessori (si Waldorf zic eu), m-au tentat si pe mine cand erau fetele mici. Insa asa cum spui si tu, mi-a fost teama de momentul in care va trebui sa ne urcam din mers in trenul numit “sistem de stat”. Nu vreau sa te sperii si cu siguranta lucrurile s-au mai reglat in ultii ani insa eu stiu cazuri de copii foarte debusolati, veniti din Montessori, care nu au reusit niciodata sa se adapteze la sistem. Inca ma amuza poveste unei prietene care povestea cum fetita ei (pe care a mutat-o in a 5a la stat), la prima lucrare de control, cand nu a stiu sa raspunda la o intrebare, s-a dus sa-si ia cartea din ghiozdan, sa caute raspunsul corect. O reactie foarte normala, care insa a fost taxata ca tentativa de copiat. Exlica-i copilului asta…
Daca n-ar fi plans, chiar am rade in hohote de toate aberatiile astea.
Cumva, asta e singurul motiv (desi, cum spui si tu, probabil lucrurile s-au mai reglat) care ne trage spre scoala traditionala. Macar am trecut cu gradinita prin Montessori, am vazut avantajele (niciodata, dar absolut niciodata, nu mi-au spus fetele ca nu vor sa mearga la gradinita pentru ca nu le-ar placea acolo), si dezavantajele (pur financiare, pana acum), stim ca exista o alternativa, suficient de viabila, nu ne ramane decat sa speram intr-o normalitate in viitor.
Ok, normalitate se poate chema si starea de acum, si este considerata asa, dar parerea mea este ca normalitatea asta era pretabila acum ~20 de ani, cand accesul la informatie era limitat si parea “normal” sa memorezi niste lucruri, pentru ca nu stiai cand mai dai peste sursa respectiva de informatii…
Asa a aparut folclorul, cred ca e momentul (ma rog, in vreo 20 de ani, asa…) sa trecem la “literatura culta” :))
Sper sa nu avem aceeasi discutie si peste 20 de ani, in calitate de bunici :))).