Ce facem cand profesorii sunt nedrepti?
Mi se intampla de multe ori sa vad copii frustrati de greselile profesorilor, de nedreptatea acestora cand li se atrage atentia. Aerul acesta de Dumnezeu care nu ii baga in seama pe muritorii de rand are darul de a-i indeparta pe copii si de a generaliza comportamentul unui singur om, la nivel de scoala.
Imi aduc aminte cum o fetita plimba cu ea peste tot lucrarea de la engleza. Luase nota 8 desi era totul perfect, insa profesoara ii scazuse doua puncte pe greseli inventate. Eu am vazut-o pe fetita la British, unde i-a arata lucrarea profesoarei, vorbitoare nativa de limba engleza. Aceasta i-a dat dreptate, i-a spus ca lucrarea este de nota 10 iar asta a facut-o pe fetita sa izbucneasca in lacrimi si sa afirme ca ea nu vrea sa mai mearga la scoala aia unde profesorii stiu mai putine decat copiii.
Sau imi aduc aminte cum un baiat campion la scrima, coleg cu fetele mele, la inceputul clasei a 5a a primit un compliment mai “neobisnuit” de la profesoara de educatie fizica: i-a spus ca e teapan ca un spalier si ca habar nu are sa isi incalzeasca incheieturile. Dupa ce l-a facut cu ou si cu otet i-a recomandat sa mai faca si el putin sport ca e slab ca un bat. Totul in fata celorlati colegi.
Un alt prieten de-al fetelor a avut o polemica cu dna invatatoare, cand era in clasa a 3a. Subiectul de polemica a fost modul in care a murit Mihai Viteazul, cel mic fiind pasionat de acest subiect, stia cu data si ore detaliile mortii domnitorului, pur si simplu nu a vrut sa accepte explicatiile doamnei si s-a contrazis cu ea zile in sir. In final parintii au fost chemati la scoala sa li se spuna ca cel mic e obraznic si comenteaza intr-una.
In fine, sunt sigura ca aveti si voi povesti la fel de amuzante (daca le privim cu detasare si obiectivitate). Ideea e ca si profesorii sunt oameni, ca si ei mai gresesc si din pacate, cam asta e lumea in care traim. Cred ca si copiii nostri trebuie sa se invete ca lumea, si viata in general, e plina de nedreptati si cel mai important este cum ne raportam noi la ele.
N-as fi crezut ca pot sa ajung vreodata la intelepciunea de a spune acest lucru, dar uneori e bine sa lasam pur si simplu lucrurile sa treaca pe langa noi.
Am avut cea mai buna lectie in acest sens la unul dintre concursurile internationale ale fetelor. Un concurs de scrima de mare amploare, cu multe tari participante, ce a avut loc in Grecia. La una dintre categoriile de varsta, au ramas ca semifinalisti 2 greci si 2 romani. Conform punctajului, in semifinale ar fi trebuit sa traga cate un roman cu un grec. Era evident ca baietii romani dominau si ca grecii ar fi avut doar locurile 3 si 4. Si pentru ca era musai ca in finala sa fie si un reprezentat al tarii gazda, punctajele au fost aranjate astfel incat in fiecare dintre semifinale au tras un romanii intre ei si grecii intre ei. Automat, acest aranjament ii asigura pe greci ca au reprezentat in finala.
Cand am vazut ce se intampla, am inceput imediat sa protestam. Toti cei din sala au remarcat aranjamentul si s-au revoltat insa antrenorii au fost cei care ne-au adus cu picioarele pe pamant. Ne-au spus ca asta e viata de sportiv, ca arbitrii care fura sunt des intalniti, chiar si la case mai mare. Am avut drept exemplu Europenele din 2004 cand a trebuit sa castige Rusia iar Romania a iesit vicecampioana.
In scrima exista o vorba: ca sa castigi trebuie sa fii atat de bun incat sa se aprinda becul doar la tine. Atunci, indiferent cat te-ar fura arbitrul, stii sigur ca esti cel mai bun.
S-a dovedit ca antrenorii au avut dreptate. Romanul a fost pe primul loc, castigand detasat atat prin scor cat si prin atitudine.
Cred ca este o mentalitate pe care ar trebui sa o aplicam si noi, atat in viata de zi cu zi, dar si in ceea ce priveste vechea polemica legata de profesori. Exceptand situatiile cu adevarat importante, pe cele de abuz de orice forma, poate ar fi bine sa ne mai domolim putin.
De fiecare data cand apare un conflict, inainte sa ne aruncam cu totul in el, e bine sa meditam putin: oare merita efortul? Oare daca las lucrurile asa cum sunt, am chiar atat de mult de pierdut? Oare daca ma implic si conflictul degenereaza, nu o sa fie si mai rau decat daca as renunta acum? Oare nu conteaza mai mult linistea noastra sufleteasca si multumirea ca avem intelepciunea sa lasam de la noi?
Oare chiar merita?
Sunt sigura ca si copiii nostri ar fi mult mai maleabili si ar trece mai usor peste acest gen de experiente daca ne-ar vedea si pe noi ca suntem calmi si ne comportam cu maturitate. Acest exemplu al nostru i-ar ajuta sa treaca mai usor peste nedreptatile cu care se vor confrunta in viata si ii va face sa nu ia la modul personal tot ce se intampla in jurul lor.
Voi cum procedati cand va confruntati in situatii similare cu cele din articol?
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
