Calatoria vietii :)
Am planificat-o vreo luna dar chiar si cu o saptamana inainte inca ma suceam si ma razgandeam in fiecare zi. Era putin mai complicat pentru ca eram singura cu cele mici, trebuia sa luam trenul pana-n Campina iar de acolo ne lua unchi’miu cu masina.
Cu o zi inainte de plecare am constatat ca nu mai aveam niciun leu in casa, Cristi plecase din tara cu cardul meu iar mie imi expirase buletinul de o saptamana. Mi-am zis ca astea clar sunt semne sa nu plec nicaieri doar ca cele mici erau pur si simplu transfigurate de ideea ca vor merge cu trenul si ca in sfarsit vor ajunge “la tara”.
La noi, treaba asta cu tara e aproape inexistenta, eu n-am avut tara cand eram mica. Stateam in Titan impreuna cu bunica materna si in vacante mergeam in Baneasa (tot la bloc) la bunicii paterni. Ce-am mai prins cate o o tabara la munte sau la mare, in rest mi-am petrecut copilaria in Bucuresti. In vacante eram aproape singuri pentru ca toti copiii plecau la tara.
Cristi, la fel: nascut, crescut, trait doar in Bucuresti.
De vreo 8 ani in schimb, gratie maica-mii, situatia s-a schimbat si acum avem si noi tara, o gradina superba pe varful unui deal si o casa batraneasca adusa in punctul in care poate fi locuita.
Am mai fost la tara si cu fetele, dar nu mai mult de un weekend pentru ca era greu. Cu doi copii mici, fara apa curenta, cu wc in curte, e destul de complicat desi nu imposibil. Dar ideea era sa mergem la tara ca sa ne incarcam bateriile nu ca sa ne chinuim.
Acum insa situatia este complet diferita. Fetele au crescut si traim experienta mersului la tara exact asa cum imi doream sa o facem.
Deci ne-am hotarat ca mergem dar cum facem cu banii? Era exclus sa merg la gara sa iau bilete sau la vreo agentie, deci singura varianta era online-ul. Nu stiam in ce faza este CFR-ul cu noutatile dar am avut placuta surpriza sa gasesc fix la ei pe site si mersul trenurilor si posibilitatea sa cumpar online. Doar ca imi trebuiau datele cardului Visa. Am vorbit cu Cristi si mi-a trimis numarul, data expirarii si codul de securitate prin mai multe mesaje codate si prin mai multe metode de comunicare (mail, sms, FB) etc. Le-am pus cap la cap, am facut plata, am printat biletele si ne-am dus la culcare. A doua zi am plecat la gara si am pornit in calatoria vietii 🙂 .
Am petrecut o saptamana mirifica, exact ca in “Viata la tara”. Ne trezeam dimineata in oracaitul broastelor urmat de clopoteii vacutelor care pleaca la pascut. Alergam desculte prin iarba fara sa ne mai fie teama de insecte, urzici sau albine ca in anii trecuti. Ne-am spalat la dusul improvizat dintr-un butoi. Ne-am acomodat cu wc-ul din curte, cel urat mirositor si fara lumina 🙂 .
Este primul loc unde vad ca exista selectarea gunoiului. In Bucuresti am suferit o dezamagire foarte mare cand am vazut ca tomberoanele colorate, care contin hartie, plastic, sticla etc. sunt luate de aceeasi masina. Adica oamenii isi dau interesul, se complica singuri (eu cel putin trebuie sa duc gunoiul cu masina pentru ca nu am tomberoane din alea in zona), iar la sfarsit cineva isi bate joc. In fine… La tara mi-a luat vreo doua zile ca sa invat care este gunoiul ecologic – care se pune la compost si se intoarce in natura, si care este gunoiul “celalalt” – care se duce la Bucuresti si se arunca… in tomberoanele colorate.
Am stat o saptamana fara televizor (nu e cablu), fara internet (nu e cablu 🙂 ) iar la telefon am vorbit doar de 2-3 ori.
Cele mici s-au integrat perfect, au mancat rosii din gradina si au baut lapte de la vacuta. Este o premiera pentru ca in anii trecuti au refuzat cu desavarsire sa consume alimentele care nu aveau nici pe departe gustul pe care-l stiau ele. De supermarket adica.
Am mancat zmeura in fiecare dimineata si ne-am uitat topite la Tom si Jerry. Nu va ganditi la prostii, sunt doar iepurasii vecinului 🙂 .
Am construit un palat de clestar si am scris povestea sirenei blestemate de vrajitoarea cea rea.
Am plecat cu multa parere de rau dar cu promisiunea ca ne intoarcem cat de curand.
O saptamana mai tarziu a venit viitura. Din palatul de clestar nu ne asteptam sa mai ramana ceva dar chiar sa distruga puntea si sa rupa copacii, parca e prea mult. S-a schimbat si albia raului si s-au rupt multe garduri.
N-am apucat sa vedem noua infatisare a zonei, dar deja planificam urmatoarea editie din calatoria vietii: iarna pe ulita 🙂 .
