Avantajele nebanuite ale unei pusculite in viata unui viitor antreprenor
M-am lovit foarte des de intrebarea daca e bine sa-i platim pe cei mici pentru treburile casnice. Sa-si faca patul, sa-si stranga jucariile, sa spele vasele… Discutia e lunga si are argumente foarte bune, indiferent de care parte a baricadei te-ai afla:
- E bine sa-i obisnuim sa fie ordonati si sa se implice in treburile casei.
- E bine si sa-i motivam cumva, ca sa nu para o pedeapsa.
- E important sa invete sa produca niste bani de buzunar “munciti”, astfel incat sa se obisnuiasca cu acest concept.
Personal insa, nu mi se pare corect sa-i platim pe copii pentru muncile casnice. Am un motiv egoist, recunosc, nici pe mine nu ma plateste nimeni pentru ca gatesc sau pentru ca spal haine 🙂 , asa ca nu vad de ce copiii ar trebui sa fie favorizati.
Insa imi place la nebunie ideea ca cei mici sa invete sa castige niste bani munciti de ei, asa ca intotdeauna le-am incurajat pe fete sa-si gaseasca preocupari care sa le aduca mici venituri.
Principala activitate pe care si-au gasit-o este, evident, prestarea de servicii. Au o arie foarte larga de activitati, de la servirea cafelei, la coafat si masaj. Au si agende in care isi fac programari si unde este foarte greu sa gasesti un loc liber (asa le-am invatat eu, daca vor sa aiba succes, sa se poarte ca si cum ar avea. Iar un furnizor de succes este foarte cautat, am dreptate? 🙂 ).
Asa cum probabil v-ati dat seama, clientii lor sunt in general doi: Cristi si cu mine 🙂 . Fiind amandoi foarte ocupati, ne e greu sa ajungem la programari asa ca suntem dispusi sa platim suplimentar pentru taxa de urgenta. (Tot eu le-am invatat sa ceara bani pe orice. Daca sunt atat de cautate si cunoscute de ce sa nu profite, right? 🙂 ).
Mai greu a fost sa le conving sa-si stabileasca preturile. Neavand foarte mare experienta cu banii, stabileau niste sume care le sunau lor bine:
- o cafea este 1 leu,
- o sedinta de masaj de o ora costa 1 leu si 50 de bani (!), iar
- lectura unei povesti costa 2 lei (serviciul acesta a fost introdus la cererea mea, cred ca va dati seama de ce 🙂 . Pretextul a fost ca am nevoie de ceva care sa ma adoarma seara).
Cand au inceput sa aiba succes si sa primeasca cereri si de la alti clienti in afara de noi (bunicii, nasii etc.), le-am convocat la o sedinta de vanzari si le-am explicat ca trebuie sa-si alinieze preturile cu concurenta si sa conceapa niste pachete care sa ii convinga pe clienti sa vina mai des. Cumva sa creasca volumul de vanzari dar si sa incerce si sa atraga clienti noi. Asa ca au facut un sistem de abonamente de cate 5 sedinte, au introdus niste promotii (2 sedinte + 1 gratis) precum si oferta speciala “Vino cu un prieten” 🙂 .
Amandoua sunt pe culmile succesului, deja nu mai fac fata cu afacerile lor dar, cu toate astea, isi fac in permanenta planuri pentru dezvoltare si extindere.
Insa au o singura problema: cum fac rost de niste bani se opresc in prima librarie care le iese in drum si ii cheltuie pe toti. Le place sa faca ce vor cu banii, pentru ca sunt castigati de ele, insa din pacate isi cumpara toate prostiutele de care chiar nu au nevoie.
Acum trebuie sa le invat sa economiseasca. Sa stranga banii incasati si sa-si propuna scopuri mai mari decat un set de pixuri cu sclipici.
Asa ca le-am luat cate o pusculita si o agenda. Banii incasati ii pun in pusculita, iar in agenda isi noteaza toate incasarile precum si investitiile pe care vor sa le faca. Momentan sunt foarte incantate, simplul fapt ca isi noteaza acolo sa cumpere nu stiu ce joc pe care l-au vazut intr-o vitrina, le face sa se simta ca si cand l-ar fi cumparat deja.
Ma bucura foarte mult interesul pe care il au pentru preocuparile de antreprenor si sper sa reusesc sa le motivez si in continuare sa gaseasca noi metode inovative prin care sa produca bani. Si binenteles, sa le invat sa ii foloseasca si sa ii economiseasca/investeasca intr-un mod inteligent.
Acum se pare ca vor trece la nivelul urmator. Sunt sanse mari sa ajunga si la ele in scoala programul “Schimbam vieti” (Life Changer) derulat de Metropolitan Life si Junior Achievement.
Scopul programului este sa sprijine elevii de gimnaziu din 19 localitati din Romania sa dobandeasca notiuni si abilitati elementare de educatie financiara, necesare vietii de adult. Programul din Romania este parte a initiativei dezvoltate de Junior Achievement, cu sprijinul MetLife Foundation, in 18 tari din Europa si Orientul Mijlociu, cu scopul de a oferi tinerei generatii suport in exersarea abilitatilor necesare pentru o viata sigura si independenta financiar.
Educatia financiara este o nevoie de baza a societatii actuale iar eforturile ca aceasta sa fie accesibila inca din primii ani de viata ar trebui sustinute la nivel national.
Metropolitan Life investeste constant in incluziunea sociala si financiara din dorinta de a schimba viitorul noilor generatii. Astfel, peste 100 de profesori si 50 de voluntari Metropolitan Life vor fi implicati in programul LifeChanger, prin sustinerea elevilor in activitati practice, cum ar fi:
- Gestionarea veniturilor personale
- Elaborarea bugetelor
- Gestionarea situatiilor de risc
- Prioritizarea cheltuielilor
- Exersarea abilitatilor de comunicare, perseverenta si gandire creativa.
Din 2014, momentul lansarii programului “Schimbam vieti” (Life Changer), peste 15.000 de elevi din Europa au beneficiat de experiente educationale de antreprenoriat si incluziune financiara dar si de mentorat din partea a peste 600 de voluntari Metropolitan Life.
Suntem pe ultimul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste stapanirea ABC-ului financiar, cu o rata de sub 25% din populatie, spune cel mai recent studiu realizat de Gallup, la cererea Bancii Mondiale. In Europa, mai jos decat noi sunt cetatenii din Albania, Armenia, Macedonia si Kosovo.
Daca vreti ca si copiii vostri sa beneficieze de aceste cursuri la scoala, tot ce trebuie sa faceti este sa luati legatura cu dna invatatoare sau dirigintele clasei si sa ii spuneti sa se inregistreze in platforma online Junior Achievement.
Mai multe detalii despre programul Life Changer precum si despre sustinatorii lui, gasiti pe site-urile oficiale Junior Achievement si Metropolitan Life.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
Bravo, Ana! Deja e junior-antreprenoriat in toata regula la voi! 🙂
Noi suntem deocamdata la extreme. Cel mic nu e asa pasionat, insa cel mare compenseaza. In toamna asta i-am dus la Berlin. Acum tot ce strange Alex schimba in euro. Data viitoare spune ca plateste el intrarea pe la zoo si altele… 🙂
Doamne, cat mi-a luat sa-l conving ca doamna de la ghiseu nu schimba 50-60 de centi. 🙂
Multumesc, Ina 🙂 .
Si la voi suna bine partea cu euro, Alex al tau o sa se axeze pe export :). Pup.