Astazi incep demersurile juridice impotriva Ordinul Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației cu privire la Educație

USLIP IAȘI începe astăzi demersurile juridice ce vizează Ordinul Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației cu privire la Educație.Vom face primul pas prin depunerea plângerilor prealabile.

Până luni, 18.05.2020, vom introduce acțiunea și la Curtea de Apel Iași.

Nr.1650/11.05.2020
Către,

INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI
În atenția Doamnei Avocat al Poporului – Renate Weber,

1. Date de identificare:

Sindicatul „Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar din Iași” (denumită în continuare USLIP IAȘI), cu sediul în str. Costache Negruzzi, nr. 10, Iași, Jud. Iași, înregistrată ca persoană juridică în baza sentinței civile nr. 86/29.03.1990 (dosar nr.103/PJ/1990) în Registrul Judecătoriei Iaşi, cod fiscal 5433820, cont RO06CECEIS0131RON0121786 deschis la C.E.C. Iaşi, cu reprezentant legal Președinte Prof. Lăcustă Laviniu-Adrian.

2. Data la care ați luat cunoștință despre încălcarea drepturilor dumneavoastră:

a) 11 martie 2020, data la care au fost suspendate cursurile din toate unitățile de învățământ preuniversitar cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației.
b) 16 martie 2020, data la care a fost publicat în M.Of. nr. 212 Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin care a fost restrâns dreptul la învățătură conform art. 2 lit. d) și art. 49 din Cap. VII, Anexa I.
c) 14 aprilie 2020, data la care a fost publicat în M.Of. nr. 311 Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României prin care a fost restrâns dreptul la învățătură conform art. 2 lit. d) și art. 77 din Cap. X, Anexa I.
d) 23 aprilie 2020, data la care a fost publicat în M.Of. nr. 331 Ordinul nr. 4135 privind aprobarea Instrucţiunii pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line emis de Ministerul Educației și Cercetării.
e) 24 aprilie 2020, data la care a fost publicat Comunicatul formulat de Avocatul Poporului prin care s-au solicitat Ministerului Educației și Cercetării clarificări privind mai multe aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea Ordinului nr. 4135/2020.

3. Prezentarea succintă a drepturilor și libertăților încălcate:

Drepturile elevilor, ale personalului didactic, personalului auxiliar și ale personalului nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, atestate expres de următoarele acte normative, au fost încălcate :
a) art. 16 alin.(1) din Constituția României revizuită care prevede expres că: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
b) art. 32 alin.(2) din Constituția României revizuită care prevede expres că: „Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.”
c) art. 32 alin.(4) din Constituția României revizuită care prevede expres că : „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii(…).”
d) art. 34 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României revizuită care prevede expres că :
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
e) art. 2 alin.(4) din Legea educației naționale nr.1/2011 care stipulează expres că:
(4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.
f) art. 3 lit. a) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 care stipulează expres că:
„Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt: a) principiul echităţii – în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare”;
g) art. 3 lit. d) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 care stipulează expres că:
„Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt: j) principiul asigurării egalităţii de şanse”;
h) art.7 alin.(1) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 care stipulează expres că:
„În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.
i) art. 9 alin.(3) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 care stipulează expres:
„Principiile finanţării învăţământului preuniversitar sunt următoarele: Învăţământul de stat este gratuit (…).”

4. Autoritatea publică sau funcționarul reclamat:
– Ministerul Educației și Cercetării.

5. Descrierea succintă a faptelor invocate prin care vi s-au încălcat drepturile:

În contextul pandemiei de Coronavirus, în urma emiterii celor două decrete prezidențiale privind instituirea și respectiv prelungirea stării de urgență pe teritoriul țării, a fost dispusă măsura suspendării cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar, precum și cea a susținerii acestora în sistem online. Din păcate, de la momentul suspendării cursurilor, respectiv 11 martie 2020 și până în prezent (11 mai 2020), deci într-un interval de două luni, statul român încă nu a asigurat resursele tehnice și de soft necesare pentru desfășurarea de o manieră unitară a cursurilor în sistem online pe întreg teritoriul țării și deci, pentru toți elevii. Neasigurarea măsurilor de implementare a metodei de predare-învățare-evaluare online și implicit lipsa resurselor tehnice și software care trebuiau asigurate de către autoritățile competente, conduc la o consecință gravă și nefastă pentru o parte semnificativă de beneficiari ai actului educațional, concretizată în lipsa egalității de șanse în actul educațional – prinicipiu consacrat de art. 3 lit. j din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale. Astfel, aproximativ 250.000 de elevi se confruntă cu impedimente în privința accesului la materialele didactice specifice învățării și evaluării (lipsa unui laptop/unui calculator/unei tablete, lipsa accesului la internet), precum și în ceea ce vizează pregătirea în vederea susținerii și promovării Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a și a examenului de Bacalaureat de la sfârșitul clasei a XII-a, ceea ce a generat o situație de discriminare în special pentru elevii din mediul rural.

Deși prin Ordinul nr. 4135/2020 emis de Ministerul Educației și Cercetării (după mai mult de o lună de la data suspendării cursurilor), se prevede faptul că vor fi luate măsuri optime pentru ca toți elevii să aibă acces la resursele de învățare și evaluare în sistem online și că elevii din clasele VIII-a și a XII-a vorbeneficia de resurse de antrenament de tip test, de bareme de evaluare şi de notare necesare pregătirii individuale, nu este prevăzut expres un termen limită până când vor fi adoptate aceste măsuri, iar până în prezent subzistă această restrângere a exercitării dreptului la învățătură în condiții de egalitate.

În acest context al imposibilității pregătirii pentru susținerea și promovarea examenelor pentru categoriile defavorizate de elevi, Președintele României a declarat că organizarea și desfășurarea examenelor specifice Evaluării Naționale și Bacalaureatului din anul școlar 2019-2020, va avea loc în formatul clasic ce presupune parcurgerea probelor specifice și prezența elevilor și a profesorilor în săli, fiind deja stabilite datele de debut ale desfășurării acestora și anume: 15 iunie 2020, respectiv 22 iunie 2020. Susținerea examenelor menționate în această manieră, ar apărea ca o măsură punitivă pentru acești elevi care pe lângă faptul că nu au nici o culpă, sunt astfel supuși unei adevărate discriminări, ceea ce contravine atât principiului egalității în drepturi consacrat de art 16 din Constituția României, cât și principiului egalității de șanse atestat de art. 3 lit j) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Lipsa asigurării unei infrastructuri optime și unitare (de la dispozitive hardware și până la aplicații/produse software) pentru procesul de învățare-predare-evaluare online din sistemul de învățământ preuniversitar din România, atrage așa cum am arătat, consecințe grave inclusiv pe termen lung, în privința pregătirii elevilor în concordanță cu standardele și principiile instituite de Constituția României și de Legea Educației Naționale în vigoare.

Pe lângă lezarea drepturilor și intereselor legitime ale unui procent semnificativ de elevi, această măsură a desfășurării examenelor pentru cei din clasele anilor terminali, constituie un real pericol pentru sănătate, deoarece ar putea declanșa o creștere semnificativă a numărului de infectări cu coronavirus în rândul elevilor, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic, precum și în mod implicit, familiilor acestora.

În prezent, în România, ne confruntăm cu un număr total de 15.588 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, dintre care 7.371 reprezintă cazurile active la data de 11.05.2020. Încetarea stării de urgență la 15.05.2020, din păcate, nu are ca urmare, reducerea semnificativă a numărului de cazuri de infectări din țară, cu atât mai mult cu cât graficele statistice arată că la finalul lunii aprilie-începutul lunii mai s-a înregistrat o creștere majoră a acestora. Aceste aspecte dovedesc că și în situația menținerii măsurilor de protecție împotriva infectării cu SARS-CoV-2, se menține riscul major de îmbolnăvire în continuare. În aceste condiții, desfășurarea probelor scrise ale examenelor este o vădită amenințare pentru sănătatea unui număr mare de persoane (cadre didactice, elevi, personal didactic auxiliar și nedidactic, precum și pentru familiile acestora), iar dreptul fundamental la ocrotirea sănătății consacrat expres la articolul 34 din Constituția României ar fi grav încălcat. Probele scrise ale examenelor se vor desfășura în centre care nu pot asigura întreg ansamblul de măsuri de siguranță care să garanteze eliminarea oricărui risc de infectare a participanților.

Conform studiului despre educația în timpul pandemiei de coronavirus, elaborat de cercetătorii din cadrul Institutului pentru Calitatea Vieții, decizia de susținere a Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat, ar contribui la accentuarea decalajului dintre mediul rural și cel urban, iar șansele elevilor din mediul rural de a putea continua cariera educațională la nivel secundar vor fi diminuate considerabil. Tot în cadrul aceluiași studiu, este propusă ca o alternativă echitabilă la desfășurarea examenelor, utilizarea mediei generale aferente claselor V-VIII, respectiv claselor IX-XII ( sursa informației -https://m.hotnews.ro/stire/23946265…).

Având în vedere toate aceste aspecte, apreciem că România nu este pregătită pentru desfășurarea examenelor de Evaluare Națională și de Bacalaureat și prin urmare, considerăm că se impune înlocuirea modalității de desfășurare a acestora cu echivalarea pe baza mediilor anuale obținute de către elevi în clasele V-VIII, respectiv IX – XII, tocmai pentru a evita expunerea profesorilor, a personalului didactic auxiliar, a personalului nedidactic, a elevilor, precum și al membrilor lor de familie, la un real pericol de contaminare, dar și pentru a evita producerea unei situații inechitabile și vădit discriminatorii pentru anumite categorii defavorizate de elevi care o periodă de timp nu au avut acces la resurse educaționale optime și conforme cu standardele impuse de actele normative relevante.

Riscul real de infectare al unui procent semnificativ de participanți ( elevi, personal didactic de supraveghere și corectare, membrii comisiilor specifice, personal auxiliar și nedidactic) pe parcursul desfășurării probelor scrise ale examenelor de Evaluare Naționale și Bacalaureat, este evidențiat și de comunicatul Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, instituție a Comisiei Europene specializată în strategii și politici de ocupare a pieței muncii, care identifică personalul angajat din învățământ drept categorie cu risc ridicat de expunere la infectarea cu Coronavirus care are nevoie de o distanțare socială mai mare, acest lucru afectându-le capacitatea privind performanțele actuale și viitoare. (sursa-https://www.edupedu.ro/angajatii-din-invatamant-si-mai-ale…/).

În sprijinul înlocuirii organizării și susținerii probelor scrise ale examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat cu alte modalități precum echivalarea acestora cu media/mediile obținute de elevi pe parcursul claselor V-VIII, respective IX-XII, indicăm și faptul că o serie de instituții de învățământ militar precum Colegiului Naţional Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, respectiv Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza au renunțat la susținerea testelor grilă de verificare a cunoștințelor la disciplina Limba și Literatura Română și la disciplina Matematică ca primă etapă în cadrul admiterii. ( sursa – https://www.agerpres.ro/…/testul-grila-la-romana-si-matemat…, https://www.facebook.com/Colegiul-Na%C8%9Bional-Militar-Mihai-Viteazul-Alba-Iulia-118111285029870/).

În aceeași ordine de idei, menționăm că organizația noastră sindicală, a inițiat la nivelul paginii sale oficiale de pe rețeaua de socializare „facebook” un sondaj de opinie, încă în desfășurare, care să evidențieze în mod transparent opțiunile votanților cu privire la modalitatea de susținere a examenelor de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat. Opțiunile sunt reprezentate de susținerea probelor scrise ale examenelor sau prin modalitatea de echivalare cu media anilor școlari aferenți claselor V-VIII, respectiv IX-XIII. Până la momentul actual (data 11.05.2020), sunt exprimate 19.896 voturi , 66% din votanți exprimându-și opțiunea pentru echivalare, iar 34% pentru susținerea probelor scrise la aceste examene.(sursa-https://www.facebook.com/UslipIasiNews/).

Mai mult, organizația sindicală USLIP IAȘI a formulat mai multe adrese către Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care vizează probleme concrete pe care le vor confrunta elevii, personalul didactic, personalul auxiliar și nedidactic la organizarea și susținerea examenelor de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat. Adresele se anexează la prezenta.

Vă supunem atenției și faptul că în proiectul supus dezbaterii publice și intitulat ”Recomandări de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență” elaborat de Institutul Național de Sănătate Publică, la anexa 4, punctele 2 și 3 precizează că : „La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Elevii prevăzuți la punctul 2 vor beneficia de o formă de pregătire alternativă”.

Vă rugăm să observați că prin măsura propusă, Institutul Național de Sănătate Publică, recunoaște pericolul ridicat al afectării sănătății pe care îl presupune participarea la pregătirea examenelor a unor categorii de elevi și personal didactic care suferă de boli cronice sau locuiesc cu astfel de persoane sau/și cu persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Pe de altă parte, emitentul recomandării precizează că elevii care fac parte din categoria sus menționată vor beneficia de o formă de pregătire alternativă, fără a se indica concret sau cel puțin exemplificativ care ar fi aceasta. Astfel, este evident faptul că riscurile participării atât la pregătirea examenelor în unitățile de învățământ, precum și participarea la organizarea și desfășurarea acestora sunt ridicate pentru sănătatea tuturor persoanelor implicate și faptul că există imposibilitatea organizării probelor scrise ale acestor examene în condiții de maximă siguranță și cu respectarea tuturor principiilor și standardelor expres atestate în actele normative specifice domeniului Educației.

Din aceste motive, apreciem că echivalarea probelor scrise ale examenelor cu mediile generale obținute în clasele V-VIII, respectiv IX-XII, reprezintă o soluție viabilă și fără riscuri pentru sănătatea elevilor și personalului din învățământ în contextul situației generate de pandemia de Coronavirus și efectele sale manifestate inclusiv la nivel național. Subliniem faptul că țări mult mai dezvoltate și cu o pondere a populației defavorizate mult mai scăzută decât România, precum Franța și Olanda, au procedat la înlăturarea probelor scrise ale examenelor de Bacalaureat și au decis utilizarea alternativei lipsită de riscuri pentru sănătate pe care am propus-o și noi – echivalarea acestor probe cu mediile anilor școlari din clasele V-VIII, respectiv IX-XII.

În altă ordine de idei, apreciem preocuparea și demersul instituției Avocatului Poporului de a cere clarificări și răspunsuri concrete la o serie de probleme actuale pe care le ridică dispozițiile prevăzute în Ordinul nr. 4135/2020, referitoare la implementarea efectivă a sistemului de învățare-predare-evaluare online pentru toți elevii și pentru personalul didactic care activează în învățământul preuniversitar din România. Această inițiativă indică faptul că aveți cunoștință de marile probleme cu care se confruntă elevii în perioada apropiată desfășurării examenelor, cauzate de lipsa accesului la resursele didactice din mediul online.

Susținem demersul dumneavoastră și vă rugăm ca în completarea acestuia să solicitați Ministerului Educației și Cercetării să clarifice, în contextul pregătirii organizării examenelor de Evaluare Națională și de Bacalaureat aferente anului școlar 2019-2020, următoarele aspecte:
a) Înlăturarea elementelor discriminatorii și a celor care aduc atingere principiului egalității ( art. 16 din Constituție) și a principiului egalității de șanse ( art. 3 lit. j din Legea Educație Naționale).
b) Garantarea desfășurării examenelor în condiții de reală siguranță, fără afectarea sănătății participanților la acestea (elevi, profesori asistenți, profesori corectori, membrii comisiilor de evaluare, personal didactic auxiliar și nedidactic) în contextul existenței riscului de infectare cu virusul Sars-Cov-2.

6.Autoritățile publice care au fost sesizate anterior:

– Președintele României – prin Scrisoarea deschisă nr. 1635/27.04.2020 formulată de către USLIP Iași;
– Primul Ministru – Comunicat online pe pagina de știri USLIP Iași, privind Desfășurarea Bacalaureatului și a Evaluării Naționale nr. 1640/02.05.2020;
– Ministerul Educației și Cercetării – prin Scrisoarea deschisă nr. 1645/09.05.2020 formulată de către USLIP Iași.
– Ministerul Sănătății- prin adresa nr. 1649/11.05.2020
– Inspectoratul General pentru Situații de Urgență –prin adresa nr. 1649/11.05.2020

7. Răspunsul primit și motivele pentru care vă considerați în continuare nedreptățit:

Nu am primit un răspuns până în prezent iar timpul rămas până la susținerea examenelor de Evaluare Națională și de Bacalaureat este mult prea scurt pentru a permite luarea unor măsuri în vederea înlăturării inechităților generate în toată această perioadă și implementarea efectivă a acestora, astfel încât desfășurarea examenelor să se facă cu respectarea principiilor egalității în drepturi, nediscriminării, egalității de șanse și a dreptului la învățătură. În prezent, această discriminare a categoriilor defavorizate de elevi din mediul rural subzistă și continuă să producă efecte și cu siguranță va genera o nouă situație inechitabilă și vătămătoare pentru aceștia, inclusiv la nivelul participării la examenele naționale.

8. În dovedirea celor afirmate depun următoarele acte:

– Scrisoare deschisă către Președintele României (nr. 1635/27.04.2020);
– Comunicat USLIP Iași privind Bacalaureatul și Evaluarea Națională (nr.1640/02.05.2020) ;
– Adresa nr. 1645/09.05.2020 către Ministerul Educației și Cercetării;
– Extras din studiul realizat de Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, instituție a Comisie Europene, privind riscul angajaților din învățământul în contextul pandemiei de Coronavirus;
– Rezultate provizorii din sondajul realizat de USLIP IAȘI ( încă în desfășurare) –planșă print-screen de la data de 11.05.2020;
– Adresa nr.1648/11.05.2020 către Ministerul Sănătății;
– Adresa nr. 1649/11.05.2020 către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

9. Mențiunea obligatorie dacă cererea face obiectul unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești sau dacă a format obiectul unei judecăți: NU.

10. Doresc ca toate informațiile și rezultatele acestei cereri să rămână confidențiale: DA.

11. Petiția este depusă: Personal.

DATA : 11.05.2020

PREȘEDINTE USLIP IAȘI,
PROF. LAVINIU LĂCUSTĂ

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *