Aparate ortodontice gratuite pentru copii
Copiii din Bucureşti, cu vârsta între 7 şi 16 ani, vor beneficia de un ajutor financiar de 750 de lei, pentru un aparat sau de 1.500 de lei, pentru două aparate.
Proiectul va fi implementat in perioada 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2019 si a fost inclus pe ordinea de zi a CGMB dupa ce a fost propus in cadrul campaniei “Propune pentru Bucuresti!”.
Banii vor fi alocati la recomandarea unui medic specialist sau primar ortodont, iar aplicarea aparartului ortodontic se va face la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala “Prof. Dr. Dan Theodorescu”.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar, părinţii sau reprezentanţii legali ai elevului trebuie să transmită către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti un dosar care cuprinde:
- recomandarea medicală emisă de medicul primar/specialist ortodont
- copia cărţii de identitate a părintelui/reprezentantului legal
- datele de identificare ale elevului şi datele şcolii la care învaţă
- datele la care pot fi contactaţi părinţii/reprezentanţii legali
Pentru a fi inclus în proiect, tutorele sau reprezentantul legal al elevului va transmite dosarul, pe adresa de e-mail aparateortodontice@assmb.ro, urmând a fi contactat în termen de 10 zile.
Bugetul alocat proiectului este de aproape 200.000 de euro, respectiv 925.500 de lei. Proiectul va fi implementat în perioada 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2018 şi a fost inclus pe ordinea de zi a CGMB după ce a fost propus în cadrul campaniei “Propune pentru Bucureşti!”.
Documentele anexate proiectului CGMB arată că un studiu naţional realizat în anul 2013, care a inclus 6.786 de elevi din şapte oraşe din România, inclusiv Bucureştiul, arată că la copiii cu vârste între 6 şi 11 ani peste 75% dintre dinţii temporari şi 39% dintre dinţii definitivi sunt afectaţi de carii.
Acelaşi documente invocă un studiu realizat în perioada aprilie-mai 2013 în şapte oraşe din România care arată că 56% dintre elevii cu vârste de până la 13 ani care au luat parte la acest studiu au nevoie de tratament ortodontic, dintre cele şapte oraşe care au partidcipat la studiu Bucureştiul aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte numărul elevilor cu necesitate mare de tratament ortodontic.
Iniţial, proiectul propus Primăriei prevedea doar campanii şi consultaţii medicale gratuite pentru copii şi elevi şi un buget de 30.000 de euro, proiectul fiind ulterior modificat şi denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti” iar bugetul alocat fiind majorat la 199.943 euro, aproape de nivelul maxim (200.000 de euro) alocat fiecăruia dintre cele 20 de proiecte propuse de cetăţeni.
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
Sharing is Caring! ❤
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).
2 thoughts on “Aparate ortodontice gratuite pentru copii”