Am donat 150 de kilograme de rechizite
Intotdeauna i-am admirat pe oamenii care se implica si care fac lucruri doar asa, pentru ca asa simt ei. Va dati seama cate apreciere am pentru Gabriela Maalouf care, la un moment dat spre sfarsitul verii, mi-a spus ca isi doreste tare mult sa realizeze o campanie “Back to school” si m-a intrebat daca vreau sa ma implic si eu. Am zis da fara sa stau pe ganduri si vreo doua saptamani mai tarziu a venit si confirmarea finala, intr-un timp record a reusit sa stranga 150 de kilograme de rechizite pe care le-a donat copiilor din SOS Satele copiilor.
A reusit sa faca aceasta donatie impresionanta cu ajutorul BILLA Romania și Carrefour Romania. Campania a fost foarte frumos denumita “Penarul cu vise si bucurii”, pentru ca despre asta este vorba, despre visul unor copii de a merge la scoala si de a beneficia de educatie.
„Penarul cu Vise și Bucurii este o campanie ce a luat naștere din dorința de a ajuta copiii care au cel mai mult nevoie de suportul comunității din care facem parte cu toții. Părinții alocă un buget anual achiziționării rechizitelor pentru copii, dar de această dată mi-am dorit ca noi toți, în calitate de părinți și nu numai, să ne îndreptăm atenția spre copilașii minunați care au nevoie de educație și susținere permanentă, copiii cu condiții familiale deosebite” – Gabriela Maalouf.
Printre cei prezenti s-au numarat reprezentanti ai BILLA Romania și Carrefour Romania, conducerea SOS Satele copiilor, Ruxandra Dragomira – medic nutritionist si Lucian Mustata, unul dintre beneficiarii directi ai SOS Satele copiilor.
Ajuns la SOS la varsta de 4 ani si crescut aici iar în prezent are o firma de IT cu 10 angajati, a absolvit o facultate si doua mastere, se pregătește sa înceapă doctoratul la Oxford, dezvolta aplicatii pentru mobile, a fost invitat la Oprah în emisiune…. o poveste incredibila pe care o datorează, asa cum singur mărturisește, în primul rand faptului ca a avut acces la EDUCATIE.
“Am crescut în cadrul marii familii SOS Satele Copiilor România, la Casa Nr.7 și am beneficiat de întregul sprijin al organizației de-a lungul copilăriei și adolescenței mele. Am reușit să-mi depășesc condiția și să am în prezent propria mea companie IT, cu 10 angajați. Pentru mine totul a fost posibil cu ajutorul educației. SOS Satele Copiilor România este casă pentru acești copii o perioadă, dar este important ca ei să învețe să prindă aripi și să se descurce în viață pe cont propriu. Școala le oferă această oportunitate. Rechizitele primite astăzi sunt valoroase pentru începutul lor de an școlar și doresc să le mulțumesc în numele tuturor acestor copii, oamenilor care au participat la campanie” ne-a spus Lucian
”Investiția în copii și în educație și mai mult decât atât, asigurarea de șanse tuturor celor care vor să învețe, dar nu o pot face, din cauza lipsurilor materiale, este o misiune în care credem și care motivează participarea noastră în cadrul campaniei Penarul cu Vise și Bucurii. Suntem onorați să facem parte dintr-un proces care considerăm că va influența în bine ziua de mâine”, declară Raluca Mihăilă, Director de Marketing BILLA România.
In contextul in care Institutul Național de Statistică (INS) a publicat cifre de-a dreptul șocante:
27,8% dintre copiii români nu merg la școală, cu 7% mai mult față de media europeană și cu 10% mai mult decât în urmă cu doi ani, este de inteles de ce campanii precum “Penarul cu vise si bucurii” sunt mai mult decat o initiativa laudabila, ele sunt de-a dreptul o necesitate. Pentru ca abandonul școlar se datorează în special sărăciei si mulți dintre copii se rușinează să meargă la școală fără ghiozdane și rechizite, e de datoria noastra sa ne implicam si sa ii ajutam constant pe cei poate mai putin norocosi decat noi.
SOS Satele Copiilor România este o organizație nonguvernamentală, care își desfășoară activitatea prin 3 programe la nivel național în București, Cisnădie – Sibiu și Hemeius-Bacău și are ca scop asistarea și sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice.
SOS Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Copii și Părinți București a oferit sprijin în 2015 pentru 412 copii și tineri și 51 de familii defavorizate din București, Sectorul 1 și din orașul Buftea, jud. Ilffov, în parteneriat cu autoritățile locale.
Intervențiile centrului au urmărit prevenirea separării copiilor de familie, prin dezvoltarea abilităților parentale, acțiuni concrete asupra condițiilor de viață ale copiilor din familii, consiliere socială și vocațională, facilitarea accesului la servicii de sănătate, activități de socializare pentru copii, sprijin material – cu accent deosebit pe accesul copiilor la educație.
SISTEMUL SOS SATELE COPIILOR ȘI BENEFICII PENTRU EDUCAȚIA INCLUZIVĂ
SOS Satele Copiilor România s-a angajat legal, sufletește și moral să vegheze asupra copiilor abandonați sau orfani, pe toată durata copilăriei şi a adolescenţei. Copiii ajung aici din instituțiile statului și asociația are sarcina dificilă de a le restabili echilibrul și de a-i integra în casele familiale din satele SOS din București, Cisnădie și Hemeiuș.
După ani de eforturi şi încercări de a-i vindeca de abuzuri sau dureri sufletești, vine şi momentul satisfacţiei – atunci când societatea îi vede ieșind din programele SOS, stăpâni pe emoţiile şi vieţile lor.
O parte importantă din munca SOS este şi susţinerea familiilor și a comunităților defavorizate, ca măsură preventivă în lupta împotriva abandonului și a excluderii sociale.
Copiii ieșiti din programele SOS Satele Copiilor Romania au șansa unui viitor mai luminos.
Exemplul lui Lucian Mustață, în prezent antreprenor român cu propria companie IT, beneficiar al SOS Satele Copiilor România este elocvent:
http://www.cariereonline.ro/articol/un-inceput-de-cariera-mai-altfel
http://www.sos-satelecopiilor.ro/prima_zi_de_scoala/povestea-lui-lucian/
Initiatoarea acestei campanii minunate este prietnea mea GABRIELA MAALOUF, Consilier dezvoltare personală, Expert programare neurolingvistică, mamă a doi copii și trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consilier dezvoltare personală, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Proiectul de suflet al Gabrielei rămâne atelierul de parenting “Ghidul Familiei Împlinite”. Combinând diverse teorii specifice, a lansat în România teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Participând la aceste ateliere, părinții își vor găsi singuri calea spre o relație benefică și eficientă în familie.
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.