A doua luna de miere
M-am hotarat sa pun acest titlu pentru ca, dupa aproape 10 ani am plecat singuri in concediu. Prima data a fost asa zisa luna de miere (la vreo doi ani dupa ce ne-am casatorit) si chiar daca vacanta in sine a fost superba, totusi Alexandra care avea mai putin de 1 an nu a fost bine deloc. Apoi am mai avut niste incercari timide de o zi – doua dar tot asa, un fiasco total.
Ne-am dat seama ca nu putem sa ne prefacem ca ne e bine si ca ne distram cand fetele stau si plang dupa noi. Multi ne-au spus ca nu putem sa ne sacrificam pe altarul parintelii si ca nu-i normal sa ne dedicam vietile fetelor pentru ca asta ne va omori viata de cuplu. Si foarte multi s-au laudat cum nu au lasat ei ca aparitia copiilor sa le dea vietile peste cap si ca anumite activitati (printre care si concediile) sunt ca “inainte”.
Nu stiu ce sa zic despre alegerile altora, insa stiu foarte bine despre alegerile noastre. Pentru ca ne place sa traim in prezent cu tot ceea ce implica el, nici nu ne-am pus vreodata problema sa incercam sa pretindem ca fetele nu ne-au schimbat viata. Si nici nu incercam sa ne purtam ca inainte de aparitia lor. Pe acelasi principiu am putea sa ne aducem aminte ce misto era cand eram amandoi burlaci si ne distram cu prietenii prin cluburi. Insa nu o facem, e evident de ce.
Mai mult decat atat, ne place sa stam cu fetele. Si acasa si in concedii. A fost o alegere pe care nu am discutat-o si care nu a venit asa… ca o concluzie a unor argumente pro si contra. Pur si simplu a fost ceva natural care a venit de la sine, asa ca in ultimii aproape 10 ani am facut doar concedii in patru si totul a fost perfect.
Acum insa a venit un moment in care toata lumea a fost pregatita asa ca am plecat linistiti in a doua luna de miere care a durat aproape o saptamana, timp in care am vorbit zilnic cu fetele, le-am trimis poze sa vada pe unde suntem, am aflat ce au facut pe la scoala si cum se descurca cu bunicile :). La intoarcere toata lumea era fericita, chiar si Sasha care se pare ca si-a facut de cap cu Garfield. Tot in luna de miere si ei, cum ar veni 🙂 .
M-am tot gandit daca in toti acesti ani mi-am dorit vreodata sa plec insa nu am facut-o din cauza copiilor. Adevarul este ca nu. Nu cred in jumatati de masura si nu as putea sa fiu fericita stiind ca fetele nu sunt. La fel cum nu ma inspira postura de “mama victima” care se sacrifica de dragul copiilor. Stiti, genul “pentru copii mergem, sa se simta ei bine… Ce sa facem, asta e…“.
De fapt ne place ca toata lumea sa fie fericita si daca asta inseamna sa fim impreuna, cu atat mai bine. Iar daca vine un moment in care realizam ca putem sa trecem la nivelul urmator, atunci din nou, foarte bine. Viata merge inainte de la sine si e bine sa ne bucuram de ce avem in fiecare moment. Pentru ca e pacat sa ne prefacem si sa ne purtam “ca si cum…” sau sa incercam sa ardem etape pretinzand ca cei mici au crescut si nu mai au nevoie de noi.
Am avut un traseu foarte frumos, despre care o sa va povestesc in urmatoarele postari. Au fost mai multe locatii si fiecare merita un loc de cinste pe blog.
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de parinte, nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
