5.400 de inspectori si de directori de scoala ar putea fi numiti aleator. Directorul educational, dublat de un manager de scoala
Ministerul Educatiei semnaleaza ca in lipsa organizarii de concursuri pentru posturile de inspectori scolari si de directori, acestia vor fi numiti aleator in luna august. Scoala ar putea fi condusa de doua persoane, un director educational si un manager, a mai anuntat el.
“Pe 9 ianuarie au expirat 4200 de mandate de director si directori adjuncti, iar in luna august, daca nu vom avea raspunsul la aceste intrebari (organizare de concursuri – n.r.) se vor face 5400 de numiri la fel de aleator precum au fost facute cele din ianuarie. Nicidecum intr-o maniera care sa privilegieze competenta in detrimentul politicului. Se vor face la fel”, a declarat Cimpeanu in cadrul unei dezbateri despre educatie.
“Din cei 4200 de directori si directori adjuncti au fost mentinuti peste 3400 si au fost schimbati 796. As vrea sa pot impune o astfel de solutie prin care sa pot prelungi mandatele acestor directori de scoli insa legea educatiei este foarte clara – numirea o face inspectoratul cu consultarea consiliului de administratie, pana la organizarea concursului, dar nu mai tarziu de inceperea anului scolar. Deci nu am posibilitatea sa cer inspectorului sa prelungeasca mandatele directorilor”, a precizat ministrul.
Cimpeanu a criticat si modalitatea in care inscrierea la concursurile pentru ocuparea functiei de director este conditionata de apartenenta unui corp de experti.
“Modul in care conditionam inscrierea pentru functia de director/director adjunct prin apartenenta la acel corp al expertilor, in care sunt 30 de mii de persoane. Eu personal nu vreau sa se supere nimeni dar nu cred ca acel corp al expertilor a fost ceva aspirational, elitist. Cred ca nu suntem pe calea cea buna”, a spus ministrul.
“Analizam si varianta unui director educational, dublata de cea a unui manager, care manager ar trebui sa aiba si o colaborare cat se poate de buna cu autoritatile locale. Modul prin care vom reusi sa evidentiem, sa verificam competentele celor care se vor inscrie pentru ocuparea posturilor de directori de scoala este extrem de important”, a precizat acesta.