10 ani – Varsta la care copiii renunta la copilarie
Am trecut vara asta prin niste sentimente pe care nu am stiut sa le explic. Erau legate de copiii care au crescut si care se poarta mult mai independent, insa mai era ceva ce imi scapa. Am vorbit cu prieteni cu copii de aceeasi varsta si mi-au spus ca in felul lor, simt acelasi lucru.
Singurul punct comun al copiilor nostri era varsta. 10 ani. Un moment de rascruce despre care nu stiam absolut nimic.
Mi-as fi dorit sa stiu de existenta acestui prag ca sa ma pregatesc si sa ma bucur mai mult de tot ce a fost inainte.
Va las mai jos tot ce am aflat despre varsta de 10 ani, supranumita si “Rubiconul dezvoltarii copilului”.
Asa cum Cezar a trecut Rubiconul, facand intoarcerea imposibila, tot astfel, copiii aflati in preajma aniversarii de 10 ani, intr-un moment pe care parintii in remarca cu exactitate, isi lasa copilaria in urma.
Desi nu pot sa explice in cuvinte sentimentele care ii incearca, aproape toti parintii observa modificarea survenita in comportamentul celor mici.
Copilul care mai inainte nu avea nicio grija si privea lumea cu seninatate devine dintr-o data mai serios, mai interiorizat ca si cand ar examina in liniste tot ce se intampla in jurul sau. Pentru prima data simte cu toata puterea ca are locul sau in lume.
Este ca si cum ar banui acum pentru intaia oara solitudinea propriului destin, ce nu poate fi implinit decat pe cont propriu.
La aceasta varsta, anumiti copii se intereseaza insistent de propria origine. In astfel de cazuri, nu ii preocupa aspectele tinand cont de educatia sexuala ci vor mai degraba sa cunoasca imprejurarile exacte ale nasterii lor. Ei doresc sa afle daca nu sumva sunt adoptati sau schimbati la nastere.
La ideea propriului “Eu” cel care a aparut in al treilea an de viata, odata cu rostirea cuvantului “eu”, se adauga acum si trairea afectiva a acestui “Eu” propriu.
Stiu ca este o fraza foarte complicata insa credeti-ma ca este plina de intelesuri. Cu ajutorul acestei fraze ne putem explica toate schimbarile de comportament ale copiilor nostri care dintr-o data ne par straini, care cumva se indeparteaza de noi si par cu totul diferiti de tot ceea ce stiam despre ei.
Acest sentiment este perceput si de ei ca ceva aparte si de multe ori poate duce la apartitia unui puternic sentiment de singuratate.
Acesta este si momentul in care copiii (pentru noi tot copii vor ramane indiferent de sentimentele nostre confunze) analizeaza mult mai exact de cine asculta si cine este cu adevarat demn de incredere. Nedreptatile sunt resimtite mai acut decat inainte si nu mai sunt scuzate si iertate la fel de usor ca alta data.
Prin aceasta ia nastere si constiinta, sub forma unei distante launtrice necesare in judecarea a ceea ce e bine si rau, frumos si urat,
Ce putem noi sa facem pentru a depasi cu succes aceste clipe:
- Sa ii includem mai des pe cei in discutiile interesante ale adultilor
- Sa traim cu adevarat urmatoarele intrebari launtrice:
- Cand a avut loc ultima noastra discutie?
- Cand am avut timp, cand am aratat interes?
- Am observat ceea ce este de apreciat? Laud indeajuns sau sunt inclinat sa exprim mai degraba ceea ce ma deranjeaza?
- Admit greselile? Cum?
- Cultivarea relatiilor
- Comportamentul clar in raport cu problemele fundamentale in decursul zilei, tinand cont de dointele copiilor.
- cosumul de TV si mass media intr-o forma prestabilita si cat mai putin cu putinta. prelucrarea comuna, prin discutie a celor traite.
Asa cum va spuneam am simtit din plin acest moment. Daca aveti copii de aceeasi varsta, mi-ar placea sa stiu cum v-a afectat pe voi pragul de 10 ani.
Daca aveti copii mai mici, bucurati-va cat puteti de ei si de copilarie, acceptati-le greselile inerente si nu le cereti sa fie mai maturi decat e cazul. O sa vina un moment in care totul va fi de domeniul trecutului si ar fi pacat sa va copleseasca regretele. Sigur ca orice varsta are frumusetea ei, insa copilaria mica este de neinlocuit.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
