weekend de parenting

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Planuri pentru vacanta de Craciun

    Cred ca vacanta care vine este printre cele mai asteptate din toate timpurile. Stiu ca la fiecare final de semetru ne-am vaitat si ne-am dat obositi, insa trebuie sa recunosc ca ce traim acum este o premiera care aproape ne-a pus capac 🙂 .

    Fetele invata in contratimp, una dimineata una dupa-masa, iar asta ne-a dat program peste cap cu totul. Antrenamentele la scrima au fost programate in functie de orarul de la scoala, cursurile de engleza strecurate in putinul timp ramas la dispozitie, iar orele in care ar trebui sa ne mai tragem si noi sufletul putin, facem teme si ne pregatim pentru teste si teze.

    Da, cel mai mare cosmar al meu in aceasta perioada sunt tezele, insa am sa detaliez subiectul intr-un articol separat. Acum nu vreau sa ne intristam, vreau sa facem planuri pentru vacanta, sa stam linistiti si sa ne bucuram impreuna, cu totii, asa cum faceam pana acum. De-abia astept sa ne asezam linistiti la masa, fara sa fim nevoiti sa repetam lectia la istorie in timp ce mancam si fara sa fim sub presiunea timpului care ne obliga sa dam ciorba pe gat si sa fugim spre scoala.

    Le-am intrebat si pe ele ce planuri au si mi-au zis ca nu vor sa faca nimic, doar sa se odihneasca. Sa stea cocotate pe canapea si sa uite la televizor, in timp ce pisicile dorm la ele in brate iar eu le fac melcisori cu cacao si scortisoara (promit sa revin si cu reteta 🙂 ).

    Vor sa mearga cu Cristi sa aleaga impreuna cel mai mare si mai stufos brad. Inca negociem daca il punem pe cel artificial (asa cum imi doresc eu) sau vom avea unul natural (asa cum vor ei trei).

    Vor sa impodobim bradul cu ornamentele din ipsos pe care se presupune ca le vom face si le vom picta chiar noi in timp ce sarmalele stau cuminti in cuptor.

    Vor sa se vada cu prietenii cu care in ultimul timp au comunicat doar prin mesaje si vor sa organizeze o petrecere cu karaoke. Aici le-am cam oprit putin din entuziasm si le-am spus ca nu avem microfoane si si nici jocuri video cu karaoke. Insa aveau raspunsul pregatit, mi-au explicat ca exista un program special pe Disney Junior care se numeste “Sa cantam impeuna cu Sofia si prietenii sai”.

    Au avut si o mica disputa cand au fost nevoite sa aleaga intre Elena din Avalor (care se difuzeaza pe Disney Channel) si Printesa Sofia (care se difuzeaza pe Disney Junior) . Insa tot ele au gasit solutia perfecta, le-am auzit cum discutau despre aparitia Sofiei ca invitat special in Elena din Avalor. Le-am intrebat de unde stiu toate detaliile, avand in vedere ca nu au timp sa se uite la televizor absolut deloc, iar la internet nu au acces.

    De la scoala stim, mami, mai povestim intre noi fiecare ce episod a vazut.

    Atat mi-a trebuit, sa le intreb! Cumva au inteles ca ma intereseaza si pe mine aventurile eroilor de la Disney Junior si au inceput sa-mi povesteasca pe doua voci ce-si aducea aminte fiecare si de-abia am reusit sa le fac sa taca 🙂 . Printre povesti cu “Miles in spatiu” si “Garda felina”, le-am adus aminte ca maine e zi de scoala asa ca la teme cu ele.

    Mai e putin pana la vacanta de iarna cand vom recupera toate discutiile nepurtate in ultimele 4 luni si vor putea sa-mi povesteasca toate serialele pe care le vor vedea.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

    Magia sărbătorilor de iarnă începe la Disney Junior unde cele mai îndrăgite personaje din Sofia Întâi, Garda Felină, Miles în spațiu, Clubul lui Mickey Mouse, Doctorița Plușica îi invită pe copii și familiile lor să petreacă timp împreună pentru pregătirile de Crăciun creând ornamente festive, cântând și dansând.

    lion

     

    Comments

    comments

  • Ceasu’ rau, pisica 13!

    Intr-o dimineata am imbracat-o pe Andreea si cand s-o incalt am vazut ca ii iesise un cartof. Mi-a fost lene s-o dezbrac asa ca am pus-o sa tina un fir de ata in gura si i-am cusut ciorapii in timp ce era imbracata cu ei. A fost super distractie, Alexandra a luat si ea un fir de ata si au plescait amandoua pana cand am terminat de cusut (si inca ceva dupa 🙂 ).

    Intrebarile au curs garla:
    – Mami, da’ de ce trebuie sa tin o ata-n gura?
    – Ca sa nu-ti cos mintea :).
    – Mami da’ de unde ( 🙂 )stii asta?
    – De cand eram eu mica, asa m-a invatat bunica mea.
    -Si ce te-a mai invatat bunica ta?
    – Sa nu pun geanta pe jos ca e ghinion. Sa nu cos duminica ca e pacat.
    – De ce e pacat?
    – Pentru ca probabil pe vremea cand s-a facut lista cu pacate, sa cosi insemna sa lucrezi. Iar duminica e pentru odihna.
    – Dar tu lucrezi duminica la laptop. Nu e tot aia?
    – Ba da, dar pe vremea aia nu se inventasera laptopurile (si bugetele si raportarile financiare 🙂 ). Si probabil ca lista cu pacate nu poate fi completata sau actualizata asa ca ramane cum mi-a spus bunica mea: ca e pacat sa cosi duminica chiar daca poti sa lucrezi pentru birou, de exemplu. E cam fara sens dar eu nu prea pot sa schimb asta.
    – Mami dar tie iti place sa cosi. Tu cosi de placere nu de munca.
    – Asa e, iar asta e si mai fara sens.
    – Dar de ce nu poti sa cosi duminica dar poti sa faci orice altceva? Tu spui ca e distractiv sa cosi.
    – Asa am fost invatata cand eram mica. Si acum trebuie sa traiesc cu asta :).

    Voi cu ce superstitii trebuie sa traiti? 🙂

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa:

    1. Dati Like Paginii de FB Meseria de parinte,
    2. Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte
    3. Va inscrieti la Newsletter.

    Sharing is Caring!  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe  Facebook (click aici).

    Comments

    comments

  • Care este secretul pentru a petrece timp in aer liber cu cei mici chiar si cand incepe scoala

    Am remarcat in ultimul timp tendinta cat mai multor adulti din jurul meu de a munci un an intreg ca sa plece o saptamana in vacanta. Cumva, o saptamana de placere si de relaxare trebuie platita cu multa munca si nefericire.

    Aceeasi idee le este indusa si copiilor: invatati in timpul anului scolar ca sa puteti sa va relaxati in vacanta. Cu alte cuvinte, scoala nu are cum sa implice si distractie, e ceva ce trebuie tratat doar cu seriozitate.

    Abordarea mea e cu totul alta, imi place sa imi traiesc viata per total, cu obligatii si distractii la un loc, organizate astfel incat sa pot pretinde ca sunt intr-o vacanta continua dar in acelasi timp  sa muncesc cu placere cate 12 ore pe zi.

    Am incercat sa le arat si fetelor ca scoala nu inseamna neaparat o tristete continua, ca temele pot fi o adevarat sursa de distractie iar o lectie invatata in aer liber nu se poate compara cu nimic.

    2

    Imi aduc aminte din copilarie de unul dintre cele mai dragi jocuri din fata blocului: joaca de-a magazinul. Dura o vesnicie pana aranjam toate “produsele” pe paturica, pietrele erau bomboane, frunzele erau ciocolate iar banii ii confectionam singuri din bucatele de hartie pe care scriam diverse valori.

    Le-am aratat si fetelor cum ma jucam eu cand eram mica insa cand am intins paturica le-am rugat sa isi ia si caietele de matematica. Si fara niciun fel de efort, dupa vreo ora de joaca continua, au vazut ca si-au terminat si exercitiile de adunare.

    Alta data am mers in parc cu rolele si am improvizat un scurt spectacol international in care trebuia sa vorbim doar in engleza, eventual sa repetam cuvintele din manual.

    Insa nu e obligatoriu ca toate activitatile in aer liber din timpul scolii sa aiba legatura cu temele. Uneori e bine sa mai furam cate o dupa amiaza ca sa mergem la piscina sau ca sa ne plimbam prin oras si sa mancam o inghetata.

    1

    Copiilor o sa le placa sau nu la scoala in functie de modul in care ii invatam noi sa priveasca lucrurile. Daca ii scoatem din cercul vicios al trezitului de dimineata, al clasei aglomerate, al temelor interminabile si al goanei dupa note mari, si daca reusim sa asociem scoala cu plimbari in aer liber, cu distractie si joaca atunci si ei vor fi mult mai dispusi sa accepte faptul ca scoala nu este neaparat un rau necesar ci o sansa  care ii pregateste pentru viitor.

    Am scris acest articol uitandu-ma la Andreea si la Alexandra cum se distrau jucandu-se de-a scoala, alaturi de alti cativa copii cu care s-au imprietenit intr-o clipa.

    Pozele sunt facute in cadrul campaniei pentru noua colectie Tex de la Carrefour – Back to School, toate hainutele si incaltarile sunt din aceasta colectie.

    Multumim Hotel Caro pentru ca ne-a pus la dispozitie locatia aceasta minunata, unde ne-am simtit ca intr-un basm.

    Puteti vizualiza AICI o parte din produsele din colectia “Back to School” care se gasesc la Carrefour.

    Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

    3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

    Comments

    comments

  • Dor de bunici

    Ai mei au divortat cand noi eram mici. Ne-am mutat impreuna cu maica-mea la bunica materna iar in fiecare weekend si in vacante mergeam la bunicii paterni. Din punct de vedere al bunicilor, am avut o copilarie de vis. Ei au fost refugiul nostru si legatura noastra spre normalitate. De la ei am invatat multe lucruri despre viata “asa cum este ea”, lucruri pe care poate nu le-am inteles la vremea respectiva. Insa ele au ramas acolo si odata cu trecerea anilor, intelesurile incep sa-si fac aparitia.

    Printre multe discutii pe care le purtam au fost cateva subiecte care reveneau intr-una. Unul dintre ele era despre importanta educatiei. Al doilea era despre cat de greu este sa fii batran cand nimeni nu mai are nevoie de tine. Vazusera multe la viata lor asa ca perspectiva pe care o aveau in fata era destul de trista. Spun asta pentru ca dupa ce taica-miu a divortat, bunica-mea nu l-a iertat niciodata si nu a mai vorbit cu el. S-au prapadit amandoi fara sa se impace. Sora lui taica-miu, a emigrat in Australia tot cand eram noi mici, asa ca practic bunicii nu mai aveau pe nimeni. Decat pe noi. Insa asta era doar o perioada temporara, credeau ei. Ne spuneau tot timpul ca o sa crestem si o sa uitam de ei dar noi ii contraziceam tot timpul. Eram atunci niste copii pentru care bunicii reprezentau aproape totul.

    Apoi am crescut. Am ajuns la adolescenta iar prioritatile noastre au devenit cu totul altele. Nu prea mai mergeam pe la bunici decat ca sa le ducem una alta. Mai vorbeam din cand in cand la telefon ca sa ne asiguram ca sunt bine insa vietile noastre deja nu prea mai aveau lucruri in comun. Povestile care ne captivau cand eram mici, nu prea ne mai interesau. Nu doar ca erau aceleasi si le auzisem de sute de ori, dar nici vremurile nu mai erau aceleasi. Eram o alta generatie cu o alta mentalitate. Asa credeam noi.

    Ne-am regasit cand aveam vreo 20 de ani si viata de adult incepea sa ne acapareze cu totul.  Discutiile au inceput sa aiba un alt nivel, deja vorbeam ca de la adult la adult, insa un subiect  mai vechi revenea mereu in discutie desi modul de abordare era cu totul altul. Acum nu mai puteam sa-i cotrazicem cand ne spuneau ca nu mai avem nevoie de ei. Nu mai puteam sa le promitem ca o sa-i vizitam in fiecare weekend si in vacante. Acum aveam vietile noastre iar  ei erau prezenti mai mult in ganduri decat in realitate. Iar ei stiau asta si nu se plangeau. Insa aveau o singura teama, pe care au inceput sa ne-o arate. Mai intai discret apoi din ce in ce mai evident. Nu exista discutie in care sa nu ne roage aproape cu lacrimi in ochi sa nu-i ducem la azil. Noi ii linisteam si le spuneam ca nici nu se pune problema de asa ceva, pana la urma aveau casa lor in care stateau, aveau pensii, deci azilul era pur si simplu o discutie paralela. Pentru noi. Caci nu stiam ce inseamna batranetea si boala.  

    A trecut timpul si odata cu batranetea si boala a venit si neputinta. Amandoi se imputinasera, bunicii de alta data erau mai scunzi decat noi, slabi si adusi de spate, incercand sa pastreze aparentele si sa se prezinte cu demnitate. Bunica-mea, nu mai era femeia frumoasa care ne zambea din poze si cu care seman atat de mult si fizic dar si la caracter. Bunica-miu, fost aviator, nu mai avea nimic din maretia celui care candva brazdase cerul si se luase la intrecere cu vulturii. Nu prea mai aveau nimic decat o foarte mare teama: sa nu-i ducem la azil.

    Nu i-am dus. I-am mutat cu maica-mea si iata cum printr-o ironie a sortii, au ajuns ca la batranete sa fie ingrijiti de fosta nora, cu care teoretic nu prea mai aveau nicio legatura de mai mult de 30 de ani. Insa familia e mai mult decat legatura de sange, nu-i asa?

    Au mai trait in patul lor, mutat la maica-mea acasa, inca vreo 4-5 ani. Foarte grei, pentru ca viata alaturi de batrani e dificila. Au tabieturile lor, convingerile lor si cand boala (Alzheimer in cazul bunicii) incepe sa-si faca simtita prezenta, de multe ori totul devine o lupta. Incepand cu mancatul si terminand cu igiena. Bunica-miu a ingrijit-o atat cat a putut, cu dedicatie si iubire. Insa nici el nu mai putea. Dar nu s-a lasat pana nu s-a prapadit ea. A murit intr-o noapte, iar bunica-miu a pazit-o pana dimineata singur, ca sa n-o deranjeze pe maica-mea. Dupa o luna a cazut si el iar dupa alte 5 a urmat-o intr-o lume mai buna.

    Au murit singuri si nu prea. Eram nepotii si nora lor insa nu eram copiii lor. Care, voit sau nevoit, nu au fost langa ei si nu le-au oferit inapoi grija si dragostea pe care au primit-o cand erau mici. Intr-un fel au fost abandonati si au suferit in tacere si singuratate aceasta durere. N-au vrut niciodata sa fie o povara pentru nimeni, insa au preferat sa aleaga aceasta umilinta care era mult mai acceptabila, comparativ cu perspectiva azilului.

    In amintirea bunicilor mei, dar nu numai de-asta, pe 30 noiembrie, alaturi de alti bloggeri si jurnalisti, am sa merg la azilul de batrani “Floare rosie”, pentru a le gati bunicilor de acolo o masa cu dragoste, pentru a incerca sa le facem batranetile mai frumoase. M-am alaturat cu bucurie campaniei umanitare initiata de Lumi avand ca scop aducerea unui zambet in inimile unor barani singuri. Gatitul este poate un pretext, insa pentru ca vrem sa facem totul cat mai profesionist, il vom avea alaturi pe Viorel care ne va superviza. De asemenea ii vom avea alaturi pe cei de la Improvisneyland precum si pe   Iustin  pentru partea de entertainment (vom organiza si o mica sceneta ).

    Campania este sprijinita in exclusivitate de Lidl Romania care ne ofera alimentele necesare pentru masa de duminica precum si produse de curatenie. In plus, noi ne dorim sa mai strangem niste bani ca se le cumparam bunicilor din centru niste cadouri. Pentru asta avem nevoie si de ajutorul vostru, daca doriti sa va alaturati campaniei, puteti dona in contul pus la dispozitie de Fundatia Comunitara. De asemenea, vom organiza o licitatie insa revin cu detalii la momentul respectiv.

    Daca aveti sau ati avut bunici, stiti deja ca batranetea nu e doar boala. E dragoste si grija si recunostinta.

    10615971_768337713231789_4369628198852034040_n

    Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*