vinete pane

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Albirea dintilor: afecteaza sau nu smaltul dintilor?

    Intotdeauna m-au fascinat dintii frumosi si albi si toata viata mi-am dorit un zambet precum cele din reclamele la pasta de dinti. Dentistul a fost intotdeauna medicul la care am fost cel mai des iar pentru intretinerea dintilor nu am facut niciun fel de economie. Am vrut sa fiu intotdeauna la curent cu toate noutatile, si eventual chiar sa le incerc, pastrand insa anumite limite pentru siguranta.

    De cand au inceput sa apara si la noi tehnici de albit dintii am fost prima care si-a dorit sa le incerce. Insa si medicul meu dar si diversi prieteni mi-au spus ca nu e o tehnica sigura, ca subtanta care albeste afecteaza smaltul dintilor. Cel mai bun argument pentru mine a fost ca majoritatea dentistilor pe care ii cunosteam nu isi albeau dintii. Asta se intampla in urma cu 10-15 ani.

    Insa, la un moment dat am remarcat o schimbare. Niste dinti albi si stralucitori la un medic dentist. Imediat m-am prins ca avem ceva nou in acest domeniu asa ca am inceput cercetarile.

    S-a dovedit ca am simtit bine, pe parcursul urmatorului an, timp in care mi-am derulat eu investigatiile, majoritatea dentistilor aveau deja dintii albiti si evident ca asta era cea mai buna reclama pentru tehnica pe care o foloseau.

    Stiti cum e: cand intri intr-un salon de infrumusetare si doamnele care lucreaza acolo arata ca naiba, o iei la fuga mancand pamantul. Daca insa arata impecabil, daca sunt ingrijite si te fac sa doresti sa arati ca ele, atunci ramai de drag.

    Cam asa si cu dentistul meu. Cand am vazut ce dinti albi si frumosi are, i-am zis ca vreau si eu. Dar am intrebat ce s-a schimbat si daca noile metode sunt mai “safe” pentru dinti. Mi-a raspuns ca solutia de albire este pe baza de peroxid de hidrogen si ca nu ataca smaltul dintilor ci doar curata in profunzime. Asa ca am spus DA 🙂 .

    Asta se intampla in urma cu vreo 5 ani aproximativ, iar de atunci mi-am mai albit inca o data dintii. Am avut rezulte care s-au mentinut in timp, doar ca dupa ce m-am obinuti cu noua nuanta, mi-am dorit sa fie putin mai albi.

    De la ultima albire au trecut vreo doi ani, timp in care am baut cafea si vin rosu (desi nu sunt recomandate pentru ca pateaza dintii) dar nu am avut niciun fel de problema.

    Daca aveti un dentist profesionist, in care aveti incredere si care foloseste produse profesionale si de ultima generatie, atunci parerea mea e ca nu aveti niciun motiv sa nu apelati la aceasta procedura. Acum nu zic ca e totul bio&eco sau ca nu exista cine stie ce traznai prin solutie, insa din punct de vedere al smaltului (despre asta discutam) nu exista niciun pericol.

    Daca dentistul vostru va spune sa nu va albiti dintii pentru ca va afecteaza smaltul dintilor, cred ca e momentul sa il schimbati. Probabil ca foloseste niste tehnologii invechite care sunt uneori mai periculoase decat cele de ultima generatie.

    Voi ce parere aveti despre albirea dintilor? Ati apelat la aceasta procedura sau va doriti sa apelati in viitorul apropiat?

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

    ? Sharing is Caring! ?  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe  Facebook (click aici).

    Comments

    comments

  • “Copiii sunt bine”

    A trecut ceva timp de la evenimentul care a incheiat anul 2013 si eu inca nu am apucat sa va povestesc despre el. Am inceput mai multe articole dar le-am abandonat pe rand pentru ca nu mi-a placut tonul in care erau scrise. Putin superior, cu sfaturi, indicatii si putin critice.

    Am tot stat si m-am gandit care a fost ideea centrala a evenimentului “Stylish Mom“. Binenteles ca am discutat despre moda, tendinte, trucuri. Ne-am plans ca ne-am ingrasat, ca nu avem timp sa ne ocupam de noi, ca e greu.  Pentru ca da, e tare greu sa fii pe locul 2 si sa nu ajungi niciodata sa te ocupi si de tine. Pentru ca “Nr.1”, copiii, iti ocupa tot timpul, sunt ratiunea vetii tale, ei sunt ceea ce conteaza. Doar ca la un moment dat, ceva nu mai e ok. Si daca mama nu e bine, nici copiii nu sunt bine.

    Si tot gandindu-ma la asta, mi-am adus aminte de cuvintele Andradei, care a reusit sa puncteze exact care este ideea de la care a pornit “Stylish Mom : “Copiii sunt bine. E timpul sa ne ingrijim si de noi.”

    Dupa ce acceptam acest lucru, “copiii sunt bine“, totul va incepe sa curga de la sine. Incet dar sigur, grija fata de noi, cochetaria, feminitatea, sex apealul, isi vor cere drepturile pe care le aveau inainte de marea provocare: “Nr. 1” 🙂 .

    Restul, sunt detalii. Despre care vorbim la “Stylish Mom, ca sa aflam de la cei mai buni in domeniu ce ne avantajeaza dpdv al hainelor, ce se poarta, cum putem alege o tinuta statement si cum putem fi mai mult decat mame. Sa redevenim femei. Pentru soti sau parteneri, pentru copii dar mai ales pentru noi.

    E un sentiment frumos sa-ti placa ce vezi in oglinda sau sa ii vezi pe ceilalti cum fac ochii mari cand le spui ca esti mama.  Iar “Stylish Mom este despre momentul acela in care iti dai seama ca maternitatea este doar plus valoare fata de ce erai inainte. Pentru ca acum esti tot tu dar la superlativ.

    Mai multe poze gasiti pe Pagina de FB.

    stylish1-800x533

    Comments

    comments

  • “- Stii, esti pe cale de a fi indoctrinat!”

    Doris Lessing s-a nascut in Persia (actualul Iran) in 1919 din parinti britanici. In 1995 i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize pentru “Under my skin” primul volum al autobiografiei ei. A doua (si ultima) parte din autobiografie – “Walking in the Shade” (1997)  – a fost nominalizata la National Book Critics Circle Award. De-a  lungul impresionantei sale cariere a fost distinsa cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar in 2007 a devenit a unsprezecea femeie careia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura.

    In 1971, in prefata romanului “Carnetul auriu”, Doris Lessing scria urmatoarele ganduri referitoare la sistemul de invatamant pe care il considera absolut identic in toate colturile lumii si despre care crede ca are rolul de a-i da la o parte pe cei diferiti, pastrandu-i doar pe cei care se adapteaza si care permit sa fie modelati si structurati pentru a se incadra corespunzator nevoilor inguste si particulare ale societatii.

    *****

    “Totul incepe cand copilul nu are mai mult de cinci sau sase ani, atunci cand ajunge pe bancile scolii. Incepe cu note, recompense, “locuri”, niveluri de performanta sau premii. Aceasta mentalitate de derbi, acest mod de gandire in functie de invingator si invins este modul in care copilul e instruit sa gandeasca inca de la bun inceput: intotdeauna in termeni comparativi, in termeni de reusita si esec. E ca un sistem de plivire: cei mai slabi sunt descurajati si se desprind de formatie. Un sistem menit sa produca doar cativa invingatori, care se afla mereu in concurenta.

    Celalat lucru care se invata de la bun inceput este neincrederea in propria judecata. Copiii sunt invatati sa se supuna in fata autoritatii, sa apeleze la opiniile si la hotararile altora, sa repete spusele acestora si sa se conformeze.

    Asa cum se intampla in sfera politica, si copilul invata ca e liber, ca e un democrat, ca are libertatea de a alege si ca e inzestrat cu o minte libera, ca traieste intr-o comunitate libera si ia hotarari proprii. In acelasi timp, e prizonierul presupunerilor si doctrinelor timpului sau, pe care nu le pune la indoiala, pentru ca nu i s-a spus niciodata ca aceste lucruri exista. Pana ajunge un tanar la varsta la care trebuie sa aleaga (inca mai luam de la sine inteles ca alegerea e inevitabila) intre arta si stiinta, el alege, adesea, arta, pentru ca i se pare ca in ea salasuieste umanitatea, libertatea, alegerea. Nu stie ca e deja modelat de catre un sistem: nu stie ca insasi alegerea e rezultatul unei false dihotomii inradacinate in inima culturii noastre. Cei care pricep aceasta realitate si care nu vor sa  fie supusi unei modelari ulterioare au tendinta de a pleca, intr-o incercare instinctiva si pe jumate inconstienta de a-si gasi de lucru acolo unde nu se vor afla in dezacord cu ei insisi. In ciuda faptului ca avem atatea institutii, de la organele de politie la mediul academic si de la medicina la politica, nu prea acordam atentie celor ce parasesc sistemul – acel proces al eliminarii care se produce neincetat si care ii exclude, foarte devreme, pe cei ce sunt, dupa toate probabilitatile, originali si reformatori, lasandu-i pe cei ce sunt atrasi de ceva pentru simplul fapt ca acestia se aseamana deja, cu acel ceva.

    Se poate sa nu existe alta cale de a educa oamenii. E posibil, dar eu nu cred asa ceva. Intre timp, ar fi util macar sa descriem situatia corespunzator, sa le spunem lucruilor pe nume. La modul ideal, de-a lungul trecerii sale prin scoala, fiecarui copil ar trebui sa i se spuna, in repetate randuri, ceva de genul:

    “Esti pe cale de a fi indoctrinat. Nu am dezvoltat inca un sistem educativ care sa nu fie in acelasi timp si un sistem de indoctrinare. Ne pare rau, dar  mai mult nu putem face. Ceea ce te invatam pe tine aici este un amalgam de prejudecati actuale si de alegeri preferate de aceasta cultura, in particular. Cea mai neinsemnata privire pe care o vei arunca istoriei iti va arata cat de efemere sunt, cu siguranta, toate acestea. Cei care te invata pe tine sunt oameni care au putut sa se adapteze la un sistem de gandire intocmit de predecesorii lor. E un sistem care se autoperpetueaza. Aceia dintre voi care sunt mai puternici si mai diferiti de ceilalti veti fi incurajati sa parasiti sistemul si sa va gasiti alte cai de a va forma – de a va educa propria judecata. Aceia dintre voi care raman in sistem trebuie sa-si aminteasca, intotdeauna si in orice moment, ca sunt modelati si structurati pentru a se incadra corespunzator nevoilor inguste si particulare ale acestei societati.”

    Acesta este un sistem international, absolut identic din Urali pana in Iugoslavia si din Minnesota pana in Manchester. Problema e ca toti ne-am obisnuit cu el si nu ne dam seama cat de prost este.

    Eu nu sunt obisnuita cu acest sistem pentru ca m-am lasat de scoala la varsta de 14 ani. A existat o vreme cand am regretat acest lucru, crezand ca ratasem o experienta valoroasa. Acum sunt recunoscatoare pentru aceasta evadare norocoasa. Poate ca va veti spune: “Aceasta este o reactie exagerata si nu aveti dreptul sa ripostati astfel, din moment ce spuneti ca niciodata nu ati facut parte din sistem”. Insa eu cred ca nu e deloc exagerat si ca reactia cuiva din exterior este valoroasa pur si simplu fiindca e proaspata si neafectata de supunerea in fata unui anumit tip de educatie. Eu sunt de parere ca talentele unui copil, dincolo de coeficientul sau de inteligenta oficial, i-ar ramane in fire toata viata, imbogatindu-l atat pe el, cat si pe ceilalti, daca aceste talente n-ar fi considerate niste bunuri cu o anumita valoare in determinarea indicelui de reusita.”

    Dorris Lessing – Iunie, 1971

    doris-lessing

    foto

    Comments

    comments

  • Dragi parinti, nu va mai obligati copiii sa salute pe toata lumea

     

     

    Copiii sunt suspiciosi iar asta e bine. Chiar noi ii invatam sa nu vorbeasca cu strainii si sa nu povesteasca lucruri personale. Iar apoi, din senin, in timp ce mergem pe strada ii certam ca nu saluta persoanele pe care noi le cunoastem.

    E un gest din instinct in care cumva incercam sa ne dezvinovatim de obraznicia copilului, in fata persoanelor cu care vorbim.

    -Nu stiu de ce ce nu saluta, eu nu l-am invata asa. Georgica, spune-i buna ziua doamnei, nu ti-e rusine?

    Uitam ca noi o salutam pe doamna respectiva pentru ca ne stim. Altfel, au trecut poate zeci de doamne pe langa noi, pe care nici macar nu le-am bagat in seama.

    La fel sta situatia si cu cel mic. Pentru el, persoana pe care il obligam sa o salute, nu inseamna nimic. Nu a vazut-o in viata lui, nu stie cine si mai ales nu intelege cand s-au schimbat regulile. De cand vorbim cu strainii?

    Copiii nu sunt in mod special timizi sau prost crescuti, asa cum prea repede li se pune eticheta, atat de catre parinti dari si de catre ceilalti adulti “nesalutati”.

    Ei asteapta doar sa vada cu cine au de-a face, sa identifice persoana respectiva. De-abia dupa ce afla cine este o vor trece in categoria “persoane cunoscute” si, poate, data viitoare o vor saluta.

    Nu are nicio logica sa stresam copiii sa faca lucruri pe care noi nu le-am face.

    Decat sa-i determinam sa devina ceea ce le prezicem (timizi sau prost crescuti), punandu-le o eticheta, mai bine ii educam asa cum e normal. Sa-i invatam sa se uite in ochii interlocutorului, sa invete sa evalueze, se uite la noi si sa ne ceara acordul din priviri iar noi sa le raspundem la fel.

    E mai important ce simte copilul decat ce simte doamna cu care ne-am intalnit. Daca aceasta se simte jenata sau deranjata ca nu e salutata de copil, ba mai mult, daca isi permite sa ne apostrofeze chiar ea copilul, e musai sa intervenim si sa-i luam apararea.

    Oricare ar fi situatia, este obligatia noastra sa vorbim primii si sa facem prezentarile:

    -Georgel, ea e prietena mea de la magazin. O sa ne mai intalnim cu ea si in timp sa vezi ca o sa fiti chiar voi prieteni.

    Cel mai rau lucru pe care putem sa facem intr-o situatie de genul este sa vorbim despre copil la persoana a treia. Desi el este de fata si ne aude, practic il transformam intr-un obiect. Ii negam statutul de persoana si il excludem automat din convorbire, iar in timp, acest mod de trata copilul poate avea consecinte deosebit de neplacute aspura stimei lui de sine.

    Va rog, tratati-va copiii cu intelegere si rabdare, acceptatile suspiciunile si vorbiti cu ei la fel cum vorbiti cu alte persoane inteligente. Copiii inteleg orice li se explica si dupa cateva situatii “de antrenament”, vor fi capabili sa aleaga singuri ce au de facut si cum trebuie sa se poarte.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

    Sharing is Caring!  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe  Facebook (click aici).

     

     

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*