Tu ai vrea sa stii daca ai un copil care fura?
Un subiect extrem de delicat in care este vorba de copii mai mari, de varsta scolara, si despre care mi-e foarte greu sa emit o parere.
O sa am nevoie de ajutorul vostru sa gasim niste raspunsuri corecte si de bun simt la o problema pentru care mi-a cerut ajutorul o cititoare.
Am primit un email in care am citit o intamplare destul de neplacuta, iar la final mi se cerea sfatul despre cum sa procedeze.
Foarte pe scurt, povestea este asa: cititoarea are un baiat in clasa a 7a. Baiatul ei are un coleg despre care se banuia de mult timp ca are obiceiul sa “imprumute” lucuri de la colegi, in sensul ca le umbla in ghiozdane si penare fara sa le ceara voie. Multi copii din clasa s-au plans ca le dispar lucruri, insa nimeni nu a considerat ca e nevoie de o ancheta serioasa in care sa se investigheze situatia.
Lucrurile au inceput sa degenereze atunci cand colegul a inceput sa se laude ca fura din magazine. Nu doar ca facea asta, insa le inscena si colegilor diverse situatii din cele mai neplacute. Daca ii vedea la magazinele de langa scoala, lua lucruri de pe raft si pleca cu ele fara sa plateasca, in timp ce se asigura ca a fost vazut de vanzatori impreuna cu colegii. Astfel, in cazul in care ar fi fost prins, si colegii ar fi intrat in aceeasi oala cu el. Majoritatea copiilor din clasa s-au prins despre ce e vorba si au inceput sa-l evite, atat in scoala cat si in afara ei, cu precadere in magazine.
Dar raspunsul concret cu care isi doreste cititoarea sa o ajutam, este despre ce trebuie sa faca ea, avand in vedere ca baiatul ei i-a spus ca situatia este deja foarte grava: colegul a fost prins in timp ce fura. A scapat foarte usor, adica a trebuit doar sa returneze marfa cu care incerca sa iasa din magazin fara sa o plateasca. Insa este evident pentru toata lumea ca finalul cel grav este inevitabil si foarte aproape. Vorbim de furturi de valoare mai mare, de politie si de consecinte care pot afecta cu totul viitorul unui adolescent.
Ati retinut intrebarea, da?
Cum trebuie sa procedeze cititoarea mea care detine o informatie atat de importanta despre un alt copil?
Eu nu am stiut ce sa o sfatuiesc. Sigur, cel mai indicat ar fi sa vorbeasca cu parintii respectivi, sa le explice despre ce e vorba si sa se asigure ca vor lua masurile necesare. Dar si aici se ridica niste intrebari: Ce parinti sunt aceia care nu stiu ce face copilul lor? Oare o vor crede cand vor auzi ce are sa le spuna? Ce masuri vor lua impotriva copilului? Oare gestul baiatului de a fura nu este un raspuns la relatia pe care o are chiar cu parintii lui?
Oare ar fi mai bine pentru cititoare sa vorbeasca la scoala? Sa arunce pisica in curtea dirigintei si a conducerii care sa preia dialogul cu parintii?
Sau oare sa vorbeasca direct cu baiatul in cauza? Dar este etic sa intervii tu pentru copilul altcuiva? E moral sa pastrezi doar pentru tine o informatie precum cea de mai sus?
Oare ar fi mai bine sa-si vada de treaba ei, avand in vedere ca nu are prea multe optiuni de a interveni in aceasta situatie? Dar daca doamne fereste se intampla ceva grav, nu va fi si ea responsabila pentru ca nu a facut nimic?
Sper ca nu v-am innebunit cu intrebarile, dar asa intorc eu problema pe toate partile de o saptamana, de cand am primit emailul respectiv. Cu acordul cititoarei am publicat acest articol pentru ca sunt sigura ca impreuna vom putea sa gasim cea mai buna varianta pentru binele baiatului care face aceste gesturi reprobabile. Sunt sigura ca nu e constient de gravitatea consecintelor pe care le poate suporta si mi-as dori foarte mult sa reusim sa il facem sa inteleaga cat de gresit este totul.
Astept cu interes parerea voastra despre cum ar trebui sa procedeze cititoarea mea, sper sa impartasiti cat mai multe idei si sugestii constructive.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
Buna,
Pentru mine raspunsul este simplu. As vrea sa stiu totul despre copilul meu si am incredere in mine ca nu voi reactiona disproportionat nici fata de cel care incearca sa ma ajute (sau nu) si nici fata de copil insa multi parinti isi vad copiii perfecti si nu accepta un feedback negativ.
O diriginta pe care o stiu si care este o femeie extrem de sufletista si cu mult bun simt a fost anuntata de elevii sai de clasa a X-a ca o eleva miroase a transpiratie si ca ei nu mai suporta si se gandesc sa ii puna un sapun pe banca. Diriginta a calmat spiritele si, intre patru ochi, a vorbit frumos cu eleva despre schimbarile hormonale ale varstei si despre masurile pe care le poate lua.
A doua zi a venit mama fetei (care era si ea cadru didactic) si a urlat la directorul scolii in plina cancelarie la pauza fiind foarte suparata ca diriginta “si-a permis sa ii spuna fetei sale ca pute”. Desi directorul a fost de partea dirigintei totusi situatia a fost foarte neplacuta pentru toata lumea.
Rezultatul? In clasa a XI-a eleva a nascut! Cred ca acest lucru are directa legatura cu aceasta atitudine gresita pe care o pot avea parintii fata de “COPILUL LOR PERFECT”!
Nu mai vorbim de situatiile in care copilul deja este agresat fizic acasa si e posibil sa agravam totul printr-un astfel de feedback! Asa ca e o situatie delicata.
Totusi cred ca ar trebui discutat cu dirigintele, psihologul scolii (daca exista cineva cat de cat competent) si cu parintii caci nu e corect fata de viitorul copilului sa nu incercam sa ajutam de frica unor consecinte care desi neplacute pe moment, cu siguranta le putem face fata mai usor ca adult!
Asta ma gadesc si eu ca parintilor le scapa ceva si din acest motiv copilul va suferi pe termen lung. Pana la umra poate ar fi bine ca parintii sa afle, indiferent de consecinte.
daca un copil fura, clar ca stie sa se ascundad e adulti si nu cere. Asa face in piata deci clar ca asa face si acasa! asadar parintii afla greuu.
Fratele meu a furat cand era pe la 10-12 ani. O verisoara (sau vecina? le confund – sunt totusi 25 de ani de atunci). Dupa ce vorbii cu fratele meu, am remarcat ca nici nu intelegea conceptul de furat: erau afara si i s-a parut ok sa le ia.
Da, cred ca unii fac asta din teribilism, altii din fortat limitele, unii din neprimit suficienta atentie acasa si atras asa cum le-a iesit (asta e nefericire). Dar si din nestiinta.
Exact, daca se ascunde stie ca nu e bine ce face. Dar poate nu-si da seama de toate consecintele faptelor sale. EU cred ca e necesara o interventie a adultilor dar nu stiu cum.
E simplu. De ridicat problema si la nivelul scolii si la o intalnire cu parintii (toti parintii) si aratata situatia.
Da, e foarte probabil ca parintii copilului sa stie – posibil sa fi invatat de la ei.
Insa se poate ridica problema exmatricularii. Cel putin, eu asa as reactiona.