Te-ai intrebat vreodata de ce e important sa-ti lasi copilul sa greseasca?

Pe masura ce anii au trecut si copiii mei au inceput sa creasca, am inceput sa dezvolt si eu un oarecare sentiment de neliniste. Fara sa-mi dau seama cu exactitate despre ce e vorba, simteam cu toata fiinta mea ca ceva nu e in ordine.

Putin cate putin, am inceput  sa observ cat mai obiectiv ce se intampla atat in jurul meu dar si cum ma comport eu cu copiii. Nu a trecut mult timp pana mi-am dat seama ca lumea superprotectiva in care ne crestem copiii nu este ceva neaparat benefic pentru ei.

Am vazut cum nu ii lasam sa se urce in copac ca sa nu se loveasca, cum nu au voie sa se joace cu nisip ca nu cumva sa se murdareasca. Nu au voie sa alerge pentru ca transpira si racesc.

Apoi, pe masura ce cresc, interdictiile se schimba fiind din ce in ce mai mult legate de gradinita, scoala si activitatile pe care le practica cei mici.

• Vrem sa fie cei mai buni la serbare, nu cumva sa se balbaie pe scena sau sa uite rolul, cine stie ce trauma vor suferi.
• La scoala musai sa participe la toate concursurile si sa ia nota maxima. Nu cumva sa fie mai prejos decat colegii pentru ca asta ii va urmari toata viata.
• La competitiile sportive toti copiii primesc medalii si diplome, pentru ca, nu-i asa?, important e sa participi nu sa castigi.

Adevarul este ca lumea artificiala pe care incercam sa o cream in jurul copiilor are foarte multe puncte slabe. Modul in care ii protejam, dorindu-le doar binele, evident, dorinta noastra absurda de a-i feri de esec, nu ii ajuta absolut deloc. Viata nu e despre asta.

Oricat de poeti ne-ar placea sa fim, pana la urma viata e o lupta si doar cei puternici si caliti reusesc. Un copil care crede ca totul e frumos pe lume, ca el e cel mai bun si ca nu trebuie sa nu depuna niciun efort (important e doar sa se prezinte), s-ar putea sa aiba niste surprize nu tocmai placute cand va da ochii cu realitatea.

Si eu mi-am dorit sa intervin de multe ori in viata fetelor mele. Uneori chiar am facut-o, pentru ca nu am putut sa ma abtin 🙂 . Cand jucau fata  ascunselea in parc, le mai sugeram pe unde sa-i caute pe ceilalti copii. Cand aveau teme pe care nu stiau sa le faca le-am rezolvat eu problemele. Si tot asa. Sunt sigura ca motivatiile mele erau foarte pertinente dar la un moment dat am inceput sa le spun ca gata, sunt pregatite sa mai si greseasca, asa ca eu nu o sa mai intervin.

Era doar un experiment, sa vedem ce se intampla. Mi-am demonstrat eu mie care e puterea unui singur Da.

S-a dovedit ca totul a fost bine, au invatat niste lectii pe care altfel nici macar nu le-ar fi bagat in seama, indiferent cat de multe le-as fi povestit eu despre viata.

E ca si cum i-ai povesti unui copil cat de frumos este sa te dai cu sania dar nu-l lasi niciodata la zapada. Il tii doar in casa si ii dai voie sa se uite pe geam. Degeaba, saniusul e ceva ce trebuie trait, nu povestit.

La fel si viata! Cu bune si cu rele, experienta acumulata de-a lungul copilariei va forma bazele pentru adultul care va deveni.

Cumva, prin atitudinea noastra supraultraprotectiva, le inducem copiilor frica de a gresi iar asta le blocheaza practic succesul.

Din dragoste pentru copiii nostri, ii privam de cea mai importanta lectie a copilariei: faptul ca atunci cand dai inapoi, cand faci greseli sau cand ai un esec, inveti de fapt lucruri importante, cum ar fi sa-ti gasesti resurse interne despre care nu stiai ca exista, sa insisti, sa fii invativ si creativ, sa rezisti si sa mergi mai departe cu lectiile invatate.

Parentingul modern se bazeaza pe frica. Dar culmea, nu e vorba de frica copiilor ci de frica parintilor. Sunt riscuri la tot pasul, practic nici macar un dulap de bucatarie nu mai e ce a fost odata. Astazi trebuie sa protejam casa cu tot felul de device-uri pentru ca cel mic sa nu-si prinda degetele in vreun sertar.

Ne mintim singuri ca toate aceste masuri de siguranta sunt doar pentru “azi”, pentru prezent. Dar “maine”, vom renunta la el si il vom lasa sa guste viata. “Maine” se transforma in ani si  cand in sfarsit, nu mai avem incotro si trebuie sa il lasam pe cel mic sa zboare din cuib, realizam cu stupoare ca el nu vrea.

Cand in sfarsit, pentru noi a venit ziua de “maine”, avem in fata niste copiii sufocati de grijile parintilor, niste copii pentru care libertatea, resposabilitatile si luarea decizilor sunt niste pericole carora nu le pot face. E prea mare riscul de a nu face greseli, si nu pot infrunta riscurile iminente.

E vital sa le dam copiilor sansa de a experimenta autonomia, sa ii lasam sa dezvolte competente in tot ceea ce fac, sa le permitem sa isi asume responsabilitati si sa ia decizii inca din copilarie.

Frica de greseala nu este o optiune atunci cand cresti un copil.

Ce putem face ca parinti responsabili si iubitori, este sa ii asiguram pe cei mici de de tot sprijinul nostru, sa ii incurajam sa incerce, dar fara a-i feri de greseala. Sa stie ca daca au cazut in fund si nu pot sa se ridice singuri, nu vor ramane pe vecie acolo pentru ca noi ii vom ajuta.

Increderea ca pot sa se descurce singuri si ca, in cazul unor situatii deosebite pot apela la noi, este un proces care incepe inca de la primii pasi.

Cu cat vom invata mai repede ca e important sa-i lasam pe copii sa greseasca, cu atat vom fi rasplatiti mai repede prin reusitele copiilor. Inca de la primul siret legat cu funda si de la primul sertar inchis cu grija, vom fi mandri ca am crescut niste copii independenti si autonomi, care stiu sa invete din greseli si care se dezvolta frumos si armonios.

Comenteaza cu contul de FB