George si cheia universului

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • “Noi si puii animalelor”

    Este o carte din copilarie de care imi aduc aminte cu multa emotie. In general, amintirile mele din copilarie sunt sterse si confuze, dar  aceasta carte o vad cu ochii mintii ca si cum ar fi in fata mea. Imi aduc aminte coperta cartonata si fiecare desen facut in creion, fiecare pui si fiecare poveste.

    Cartea este scrisa de o rusoaica, Olga Perovskaia, care povesteste despre copilaria ei inedita, petrecuta impreuna cu  cele trei surori alaturi de multi pui de animale. Cu un tata doctor veterinar, au facut parte din “echipa de salvare” pentru multi pui bolnavi sau orfani care aveau nevoie de ingrijire. Fiecare capitol povesteste despre un animal (sau doi :)) de care au avut grija, printre care puiul de tigru, cei doi pui de lup, puiul de vulpe, puiul de cerb. (Doamne cat de frumos povestea despre puiul de cerb pe care il manca capul pentru ca ii cresteau cornitele :). Cam bataus de felul lui, puiul de cerb venea sa-si ceara portia de scarpinat de la fetite, uneori trantindu-le la pamant si dandu-le de-a rostogulul. Cand era inca mic iar cornitele erau doar niste umflaturi moi acoperite cu o piele transparenta prin care se vedea si se simtea sangele pulsand, aceste trante se terminau cu hohote de ras dar dupa ce cornitele au inceput sa-i creasca, micul cerb incepuse sa devina cam periculos). Imi aduc aminte ca citeam si  de multe ori stateam si visam cu ochii deschisi cum ar fi sa am un pui de tigrisor sau o vulpita cu care sa ma joc…

    M-am nascut la curte, undeva in Bucurestii noi, si pana pe la 3-4 ani am crescut inconjurata de animale. Pisici, caini, uneori nutrii, mi-au bucurat toata copilaria.  Dupa 4 ani ne-am mutat la bloc, undeva in Titan, unde chiar daca exista multa verdeata iar curtea casei putea fi inlocuita cu curtea gradinitei din apropiere, totusi lipsa animalelor mi-a facut foarte grea tranzitia de la curte la betoane si ciment. Pe la 10 ani (se poate sa fie chiar perioada in care am citit cartea) am inceput sa imi recreez mediul in care m-am nascut :). Pe ascuns aduceam pisoi acasa si uneori reuseam sa-i tin cate 2-3 zile pana ma prindea maica-mea si ma dadea afara cu ei cu tot. A fost un “razboi” continuu, pisoi se gaseau pe toate drumurile iar eu eram destul de incapatanata, asa ca dupa vreo 4 ani, nu  mai stiu prin ce minune, unul dintre pisoi a primit viza de rezident. Si de atunci, cu scurte pauze intre “plecarea” unuia si gasirea altuia, am avut tot timpul o pisica in casa. La un moment dat am avut si un pui de catel pe care l-am dat chiar eu cu mana mea, intr-un exces de responsabilitate, dar a fost o decizie pe care am regretat-o mult timp.

    Nu stiu cum se face (de fapt stiu dar e mai interesant asa 🙂 ) dar am reusit sa ma casatoresc tot cu iubitor de animale. De fapt si povestea noastra este legata tot de un animal, un caine pe care l-am dus la doctor impreuna, zi de zi, timp de vreo 2 saptamani – destul cat sa ma faca sa zic da :).

    Curtea noastra este in continuare plina de animale si una dintre cele mai mari bucurii ale mele este ca cele mici pot sa simta iubirea si nevoia unui animal, ca pot sa comunice nonverbal cu animalele si ca de la varste foarte mici si-au dezvoltat simtul empatiei si s-au responsabilizat. Animalele le-au insotit in calatoria lor prin aceasta lume inca din primele luni de viata. Au mancat pentru ca si pisica manca, au dormit pentru ca si pisica dormea si chiar au mers la gradi pentru ca si pisicile si cainii plecau odata cu noi la gradinita pentru caini si pisici 🙂 (cred ca asta e un exemplu potrivit apropo de discutia lansata de Ada despre “minciunile” spuse copiilor si despre “legitimitatea” acestor minciuni folosite de parinti in educatia copiilor).

    Nu cred ca exista bucurie mai mare pentru un copil decat sa se joace cu un animal sau sa-l stranga in brate.

                                                                                                   

    Si nu stiu daca exista exemple educative mai elocvente (cel putin in primii ani de viata) decat cele pe care le vedem in lumea animalelor.

    Ne intreba Laura  cum credem ca putem trezi spiritul civic la copii, cum ii putem invata sa fie caritabili si mai ales de la ce varsta putem sa facem acest lucru. Eu cred ca primul pas este dezvoltarea empatiei iar acest lucru se poate face in mod foarte natural si netraumatizant pentru copii, cu ajutorul animalelor.

    Un copil care a mangaiat un animal, care a avut grija de un caine blonav sau care a hranit un pui de pisica nu v-a putea ramane niciodata nepasator la nevoile celor de langa el. 

     

     

     

     

    Comments

    comments

  • “Copiii sunt bine”

    A trecut ceva timp de la evenimentul care a incheiat anul 2013 si eu inca nu am apucat sa va povestesc despre el. Am inceput mai multe articole dar le-am abandonat pe rand pentru ca nu mi-a placut tonul in care erau scrise. Putin superior, cu sfaturi, indicatii si putin critice.

    Am tot stat si m-am gandit care a fost ideea centrala a evenimentului “Stylish Mom“. Binenteles ca am discutat despre moda, tendinte, trucuri. Ne-am plans ca ne-am ingrasat, ca nu avem timp sa ne ocupam de noi, ca e greu.  Pentru ca da, e tare greu sa fii pe locul 2 si sa nu ajungi niciodata sa te ocupi si de tine. Pentru ca “Nr.1”, copiii, iti ocupa tot timpul, sunt ratiunea vetii tale, ei sunt ceea ce conteaza. Doar ca la un moment dat, ceva nu mai e ok. Si daca mama nu e bine, nici copiii nu sunt bine.

    Si tot gandindu-ma la asta, mi-am adus aminte de cuvintele Andradei, care a reusit sa puncteze exact care este ideea de la care a pornit “Stylish Mom : “Copiii sunt bine. E timpul sa ne ingrijim si de noi.”

    Dupa ce acceptam acest lucru, “copiii sunt bine“, totul va incepe sa curga de la sine. Incet dar sigur, grija fata de noi, cochetaria, feminitatea, sex apealul, isi vor cere drepturile pe care le aveau inainte de marea provocare: “Nr. 1” 🙂 .

    Restul, sunt detalii. Despre care vorbim la “Stylish Mom, ca sa aflam de la cei mai buni in domeniu ce ne avantajeaza dpdv al hainelor, ce se poarta, cum putem alege o tinuta statement si cum putem fi mai mult decat mame. Sa redevenim femei. Pentru soti sau parteneri, pentru copii dar mai ales pentru noi.

    E un sentiment frumos sa-ti placa ce vezi in oglinda sau sa ii vezi pe ceilalti cum fac ochii mari cand le spui ca esti mama.  Iar “Stylish Mom este despre momentul acela in care iti dai seama ca maternitatea este doar plus valoare fata de ce erai inainte. Pentru ca acum esti tot tu dar la superlativ.

    Mai multe poze gasiti pe Pagina de FB.

    stylish1-800x533

    Comments

    comments

  • Meseria de parinte… spiritual

    In septembrie am fost naşi si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost o experienta cu adevarat unica. Chiar daca o vom mai repeta vreodata, stiti cum se spune “doar o data e prima data” :).

    Nu cred ca exista onoare mai mare decat sa fii naş de cununie. Faptul ca cineva considera ca esti o persoana matura, responsabila si ca esti cel mai in masura sa il insotesti in calatoria vietii lui, ba mai mult, sa-l calauzesti in aceasta calatorie e destul de coplesitor si uneori poate e mai greu decat sa fii parinte pentru copilul tau. Eu sunt o familista convinsa (chiar am descoperit de curand ca familia este in Top 3 al valorilor personale) asa ca imi asum rolul de nasa in cel mai serios mod posibil.

    Am avut emotii mari de tot, m-am luptat toata vara cu ele, dar apogeul a fost atins cu doua zile inainte de nunta, moment din care eu nu am mai putut sa mananc nimic. Si pentru ca distractia sa fie maxima, Andreea s-a imbolnavit din cauze necunoscute si pana cateva zile dupa nunta, a facut febra incontinuu.

    To do list-ul nostru a fost relativ simplu, l-am avut scris pe post it-uri imprastiate in toata casa, notat in agenda si nu in ultimul rand – memo in telefon :).

    Pentru cununia civila: buletinele, certificatele de nastere si certificatul de casatorie, iar pentru cununia religioasa am adaugat lumanarile, voalul, turta, baticul, piscoturile, vinul si bani pentru platit slujba :). Daca la noi la cununia religioasa cand am uitat certificatul de casatorie acasa, Cristi a dat o fuga sa il aduca pentru ca erau doar doua strazi distanta, ei bine de data asta evenimentul a avut loc in Buftea si orice scapare ar fi putut avea consecinte neplacute.

    Cununia civila a avut loc cu o zi inainte de cea religioasa, vremea a fost superba si toata lumea era vesela si odihnita. Cu exceptia mea si a miresei. Desi eram vesele amandoua, totusi ne resimteam dupa o noapte nedormita in care fiecare si-a pazit copilul bolnav si cu febra.

    Cununia religioasa a avut loc intr-o duminica. Dupa ce i-am rupt turta finei am format alaiul si am plecat spre Biserica Chibrit unde am fost intampinati de trei preoti care au tinut o slujba foarte emotionanta. Au fost foarte intelegatori cu cele mici si ne-au lasat sa le tinem in fata langa noi iar din cand in cand mai faceau chiar si cate o glumita :).

    Sa fii naş de cununie presupune sa participi activ la savarsirea slujbei religioase, indeplinind cu preotul anumite acte liturgice – punerea inelelor in degetele mirilor la logodna si punerea si luarea cununiilor de pe capetele mirilor la cununie. Conform traditiei, nasii ar trebui sa tina lumanarile de o parte si de alta a mirilor. Chiar daca in prezent se obisnuieste ca lumanarile sa fie tinute de domnisorii de onoare, simbolistica lumanarilor ramane aceeasi:  “ele reprezinta lumina sau calea adevarate pe care trebuie sa mearga viitorii soti, nasii angajandu-se sa le fie garanti sau chezasi ai seriozitatii si trainiciei vietii de familie pe care cei doi tineri o incep.” (sursa ).

    Emotiile au fost din nou greu de combatut, nu ma gandeam decat la asta: “sa nu plang, sa nu plang” :). La cat am plans cand am fost mireasa, mi-era teama ca daca ma pornesc sa plang si in postura de nasa… pai nici ca ma mai opresc :).

    “Norocul” meu a fost Andreea care incepea sa faca febra, si nu a vrut sub nicio forma sa se dezlipeasca de mine. Asa ca ne-am tinut de mana aproape toata slujba si sincer, nici nu stiu cine strangea mai tare, ea sau eu. Spre final chiar am luat-o in brate si simtind-o cum frige m-am detasat de toate emotiile de nasa si am revenit cu picioarele pe pamant, la grijile de mama :).

    Cred ca tot din cauza febrei, Andreea nu a parut foarte interesata de ce o inconjura, probabil nu s-a gandit niciun moment ca ar fi ceva diferit fata de slujba de Duminica cu care este obisnuita. Alexandrei in schimb i-a placut maxim, a fost atenta la tot ce se intampla si uneori imi cerea lamuriri suplimentare iar alteori ramanea cu gura cascata urmarind ce fac preotii. Cu siguranta cel mai mult i-a placut cand “ne-am invartit in jurul mesei” :).

    La sfarsitul slujbei parintele cel mai in varsta ne-a vorbit cu multa dragoste, si ne-a dat cateva sfaturi pentru o viata fericita si armonioasa, ne-a felicitat si ne-a repetat inca o data (noua, nasilor 🙂 ) ca de acum incolo suntem parintii spirituali ai tinerilor casatoriti si ca este datoria noastra sa-i calauzim prin viata.

    Odata cu terminarea cununiei religioase au disparut si emotiile, tot ce fusese mai greu trecuse asa ca, alaturi de miri, familie si prieteni am plecat catre Palatul Stirbei din Buftea, unde a avut loc petrecerea. Locatia este superba iar daca ii cunosti si istoria este imposibil sa nu te simti macar pentru o clipa precum printii si printesele (ca sa nu zic regii si reginele 🙂 ) care ii calcau candva pragul.

    Dupa valsul mirilor am fost invitati sa ne alaturam si noi pe ringul de dans si am dansat pe o melodie care mie imi place foarte foarte mult si pe care i-am dedicat-o naşului :): “Daca n-ai fi tu nici eu n-as fi eu”.

    [youtube T2pnuR51jw8]

    A fost o nunta superba, mirii sunt foarte frumosi si se iubesc mult de tot, fetita lor este o minunatie de copil (si va rog sa ma credeti ca nu-mi plac vorbele goale) iar noi ne-am simtit extraordinar.

     

    PS: daca v-au placut rochiile mele si ale celor mici gasiti mai multe detalii aici 🙂 .

    Comments

    comments

  • Bomboane raw cu avocado – video

    Iata ca a venit momentul sa dezvalui si pentru ce era filmarea de care va povesteam pe FB. Este vorba de o serie de 5 retete pentru dulciuri gustoase.

    retete green sugar1

     

    Pentru ca nu am folosit zahar, le recomad cu incredere ca deserturi sanatoase, usor de preparat si cu siguranta cu multa distractie alaturi de cei mici.

    In prima filmare va arat cum sa faceti bomboane raw cu avocado si ciocolata.

    Sper sa va placa si astept sa-mi spuneti cum m-am descurcat. Inutil sa va spun ca am avut niste emotii fantastice 🙂 .

    Enjoy!

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*