Cum m-a ajutat inotul sa rezolv o problema medicala destul de complicata

V-am spus deja ca fetele mele fac scrima. Am foarte multe sa va povestesc legat de acest subiect dar astazi o sa va spun doar ca drumul spre sala de scrima trece pe langa bazinele de inot.

Si daca toata iarna nu am gasit timpul necesar pentru a merge cu ele sa inotam la bazinul acoperit, acum, cand vara s-a instalat cu toate fortele, de-abia astept sa mergem la bazinul descoperit. Consider inotul ca fiind unul dintre cele mai indicate sporturi pentru toate varstele si toate conditiile iar pentru copii nu cred ca exista vreo alta alernativa care sa le asigure dezvoltarea armonioasa.

Faptul ca ne petrecem primele luni din viata intr-un mediu lichid este probabil cel mai interesant argument atunci cand vine vorba de inot. In plus, miscarile pe care le facem in apa sunt blande, necesita mai mult efort decat am crede si solicita intreg corpul in egala masura. Iar acesta este la fel, un avantaj major fata de alte sporturi care solicita cu precadere doar anumite parti sau zone ale corpului.

Si eu si fetele suntem zodii de apa asa ca inotul e mai mult decat un sport pentru noi este o placere care cu greu poate fi descrisa. Iar asta nu poate decat sa ma bucure pentru ca la pachet cu placerea am avut parte si de cateva beneficii nebanuite.

2

Cand am nascut-o pe Andreea avea talpile picioruselor intoarse spre interior iar medicul pediatrul mi-a explicat ca asta se datoreaza pozitiei pe care a avut-o in uter. Mi-a aratat cum sa o masez pentru a ajuta la indreptarea pozitiei insa m-a prevenit ca situatia reala va putea fi evaluata doar in momentul in care va incepe sa mearga. Mi-a recomandat si vizitarea unui ortoped si eventual niste radiografii pentru a nu neglija o situatie posibil periculoasa.

Nu mi-a picat bine nimic din cele de mai sus, ce sa va zic, de fapt am fost panica total mai ales dupa varsta de 1 an cand au inceput vizitele la ortoped si pronosticurile care mai de care mai sumbre. Ba ca nu o sa mearga bine niciodata, ba ca trebuie sa poarte pantofi ortopedici speciali, cineva mi-a spus chiar ca nu o sa poata sa faca efort… In fine, nu intru in detalii pentru ca sunt prea triste si nu asta imi doresc.

Ce vreau sa va spun este ca un om inteligent m-a convins sa stau linisitita si sa o dau la inot sau orice tip de sport care intaraste muschii picioarelor.  Am vrut sa-l cred si s-a dovedit ca bine am facut.

Am inceput destul de greu cu inotul, alaturi de mine, apoi am incercat sa o conving sa faca niste cursuri ca sa invete singura insa nu a fost asa de usor precum am crezut. Pentru ca nu cred in fortarea copiilor in niciun fel, am lasat-o in pace si am facut cum a vrut ea pentru ca scopul meu declarat era sa o imprietenesc cu apa si inotul.

Un alt castig major pe care l-am primit la pachet a fost independenta pe care si-a castigat-o in momentul in care s-a avantat singura spre mijlocul bazinului. Stiti cum e, ii invatam si ii incurajam pe cei mici sa mearga singuri, sa se descurce fara noi insa intotdeauna au pamantul sub picioare. In apa insa, atunci cand inoata, sunt singuri iar asta ii pregateste sa devina autonomi, e o dovada de curaj si independenta care ii va ajuta in viitor chiar daca momentan nu suntem constienti de acest lucru.

Au trecut ani buni de atunci iar problema cu piciorusele, chiar daca nu este in totalitate rezolvata, este in mod vizibil mai putin deranjanta si chiar promite sa dispara de tot. Mersul si picioarele putin in “X” probabil ca or sa fie o caracteristica personala pe care a mostenit-o de la mine, insa nu mai vorbim despre o afectiune medicala care necesita tratamente de specialitate.

Voua vi s-a intamplat sa reusiti sa rezolvati probleme relativ grave cu ajutorul sportului? Cred ca ar fi util sa le facem cunoscute pentru a-i incuraja si pe alti parinti sa ii indrepte pe cei mici catre sport.

[vsw id=”pNZKSYSLlLA” source=”youtube” width=”425″ height=”344″ autoplay=”no”]

2 thoughts on “Cum m-a ajutat inotul sa rezolv o problema medicala destul de complicata

  1. Andreea L.

    Ma bucur ca inotul v-a ajutat. am si eu o fetita de 9 ani, pe care am observat-o mergand cu piciorul stang spre interior. Mai ales cand coboara scarile. am observat-o de mai demult, dar am zis ca nu-i grav. Mai nou, ma terorizeaza ideea ca poate ar trebui sa merg la dr. numai bine

    Reply
    1. Meseria de parinte Post author

      Cu siguranta o vizita la doctor e benefica, pentru a afla parerea unui specialist. Dar in general problemele de acest gen se rezolva cu ajutorul sportului.

      Reply

Leave a Reply to Meseria de parinte Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *